marți, septembrie 29, 2026
Acasă Blog Pagina 113

CIUDAT: Zeci de PIEI DE OAIE au fost găsite la marginea șoselei, în județul Hunedoara, în zona „tunelurilor pentru urşi”

0

Între Coșevița și Ohaba, pe DN 68A, în județul Hunedoara, drumarii care desfășurau luni dimineața activități de salubrizare și igienizare în parcări au descoperit aruncate în apropierea carosabilului zeci de piei de oaie.

Zona de drum național unde drumarii au făcut ciudata descoperire este extrem de intens circulat, fiind chiar porțiunea care suplinește segmentul lipsă din autostrada A1 Sibiu – Nădlac, în zona ”tunelurilor pentru urși”.

Drumarii fac un apel la șoferi: Drumul nu este coș de gunoi!

În zona de siguranță a drumurilor și podurilor, locuri de parcare, oprire și staționare este intersiză aruncarea deșeurilor! Conform OG nr. 43/1997 și HG 1061/2008, modificate și completate ulterior, se pot aplica amenzi de până la 6.000 de lei și se pooate dispune confiscarea mijlocului de transport! – au comunicat drumarii.

Avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi, ninsori, vânt și vreme deosebit de rece, în județul Hunedoara, până miercuri

0

Meteorologii au emis avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi, ninsori, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece, valabile în județul Hunedoara și alte județe din țară de luni, 3 aprlie, până miercuri, 5 aprilie.

AVERTIZARE METEO COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 02 – 04 aprilie, ora 22
Fenomene vizate: ninsori abundente
Zone afectate: Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1400 m

În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent (30…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.

AVERTIZARE METEO COD GALBEN

Interval de valabilitate: 03 aprilie, ora 23 – 05 aprilie, ora 10
Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie

Accident pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sensul spre Lugoj. Trafic restricționat pe o singură bandă

0

Accident rutier pe autostrada A1, luni dimineața, la km 498+100, sensul spre Lugoj, în zona Remetea Mare.

Au fost implicate un camion și un autoturism care tracta o remorcă. În urma acroșării, remorca s-a răsturnat.

Banda de urgență și banda 1 sunt blocate, se circulă pe banda 2 până estimativ la ora 9:30.

Sursa: DRDP Timișoara

Liviu Dragnea și-a lansat canal YouTube de gătit. În primul episod a gătit FASOLE GALBENĂ PĂSTĂI: VIDEO cu rețeta

Fostul lider PSD și-a lansat duminică seara canalul de YouTube „Bucătăria de acasă” unde, într-un videoclip de 12 minute, a gătit „fasole galbenă păstăi”.

”Pentru cei foarte puțini care nu mă știu, numele meu este Liviu Dragnea și vreau să încercăm în aceste filmulețe să descoperim împreună niște rețete de mâncare, rețete ușoare, rețete gustoase și, foarte important, rețete sănătoase.” – a început noul youtuber prezentarea primei emisiuni.

”Este nemaipomenită!” – și-a lăudat bucătarul capodopera, la final

La 10 ore de la lansare, canalul de YouTube al lui Liviu Dragnea avea deja aproape 1200 de abonați iar prima emisiune, cu fasolea păstăi, înregistrase deja 48.000 de vizualizări.

ACCIDENT MORTAL pe DN7, duminică seara. Circulația este întreruptă pe ambele sensuri între Pecica și Nădlac

0

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că duminică seara, în jurul orei 19:00, în județul Arad, pe DN 7 Pecica – Nădlac la km. 476+500m, a avut loc un  accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren.

În urma impactului a rezultat o victimă, șoferul autoturismului, care nu a mai putut fi resuscitată.
Echipajul medical a constatat decesul victimei de sex feminin, în vârstă de 40 de ani, din Nădlac. Victima a prezentat leziuni multiple incompatibile cu viața. 

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

Se estimează ca circulația să fie reluată în jurul orei 20:30.

Sursa: Poliția Română, Foto: GhidulArădean.ro

INTERZIS în judeţul Hunedoara! Dacă te pârăsc vecinii, poţi primi 3.000 euro AMENDĂ sau mergi la ÎNCHISOARE

0

În urmă cu o săptămână, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a decis INTERZICEREA arderii miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale pe raza județului Hunedoara, indiferent de forma de proprietate a terenului (Hotărârea nr. 14 din 24.03.2023 a CJSU Hunedoara).

În consecinţă, au fost intensificate acţiunile în teren desfăşurate de către personalul ISU Hunedoara în colaborare cu reprezentanţi/specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Gărzii Naţionale de Mediu, pentru diminuarea numărului de arderi şi aplicarea de amenzi.

ATENȚIE!

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

În primele trei luni ale acestui an, pompierii hunedoreni au fost solicitati pentru localizarea și stingerea a 87 de incendii de vegetație uscată, care au afectat peste 100 de hectare de teren.

Sursa: ISU Hunedoara

Furtuna Mathis loveşte Europa. De luni noaptea, IARNA se întoarce în România

0

Furtuna Mathis (cum au numit-o meteorologii francezi) s-a format în Oceanul Atlantic şi a lovit deja Europa. Statele europene traversează o perioadă de instabilitate atmosferică accentuată începând de vineri, 31 martie. În România, furtuna Mathis va ajunge începând de luni, 3 aprilie.

Principalele teritorii în care furtuna Mathis se manifestă în forță sunt: sudul Angliei, Franța, zona de țărm din nordul Spaniei, Belgia, sudul și vestul Germaniei, Elveția și nordul Italiei. În regiunile enumerate, vântul suflă cu putere, rafalele atingând viteze de peste 100 de kilometri pe oră şi au produs deja pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.

Cum va fi vremea în România

În weekend vremea continuă să se încălzească, astfel încât temperaturile vor depăși în mare parte din țară 14-15 grade, până spre 18-19 grade, chiar 20 în extremitatea de vest și de sud a teritoriului.

De luni noaptea, vremea se schimbă radical, temperaturile vor marca o scădere chiar şi cu 10 grade. Vor fi ninsori, apoi ploi cu descărcări electrice, într-o succesiune rapidă.

Cum va fi vremea la Deva

De luni noaptea, temperaturile scad accentuat. Ziua de marţi, 4 aprilie, va fi cu ploi abundente iar în zonele înalte ale judeţului Hunedoara va fi lapoviţă şi ninsoare. Spre sfârşitul săptămânii, la Deva, vineri dimineaţa, temperaturile vor fi negative: – 3 grade Celsius, conform prognozei foreca.com

De Dragobete, HOŢUL A LOVIT CU FLEX-ul. Poliţiştii l-au săltat după o lună

0

Deva: Minor de 17 ani reţinut de poliţiştii Biroului Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată

În cursul zilei de joi, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în cadrul căreia au depistat și au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, față de un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Deva, bănuit de  săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minorul în cauză, în dimineața zilei de 24 februarie 2023, în jurul orei 05:00, a fost surprins de un bărbat pe o stradă din Deva, în timp ce sustrăgea bunuri dintr-un autoturism parcat. Pentru a-și asigura scăparea de la locul faptei, minorul l-a lovit pe bărbatul respectiv cu un flex în zona feței (bunul în cauză fiind sustras din autoturismul spart), după care a fugit.

Minorul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor preventive.

Sursa: IPJ Hunedoara

INCENDIU în zona cimitirului din cartierul Micro 15 – Deva

0

Un incendiu de mici dimensiuni a izbucnit joi seara la marginea Devei, în zona cimitirului din cartierul Micro 15 – transmite ISU Hunedoara.

A ars o suprafaţă de 500 mp de vegetaţie si trei anexe improvizate (barăci) ale locuitorilor din blocurile invecinate.

Incendiul a fost lichidat, sunt doar pagube materiale minore la cele trei barăci.

Sursa: ISU Hunedoara

Rareș Bogdan: O mizerie fără seamăn, cu concursul propriului meu partid, PNL. Cea mai RUȘINOASĂ zi de când am intrat în politică!

0

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, lansează un atac fără precedent la adresa liderilor PNL și ai coaliției de guvernare. El susține că a fost cea mai rușinoasă zi de când a intrat în politică și vede cum liberalii, alături de cei de la PSD, au reînviat OUG 13 și pragul pentru abuz în serviciu.

”Ieri a fost cea mai RUȘINOASĂ zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL.

O mizerie fără seaman!

Culmea e că principalii promotori și inițiatori din cadrul Coaliției de Guvernare stau pitiți și tac ticălos.

Unii au inițiat si au insistat pe inițiere, alții au tăcut maiestuos si de neînțeles, doar ca sa fie linișteee!!!!!

Să o ia naiba de liniște!

Vom muri politic în liniște, dacă continuăm așa!

Unii au scris, iar soldățeii de teracotă au executat. Răul a fost făcut.

La Bruxelles s-au aprins beculețele roșii, din nou. Societatea Civilă și Presa au reacționat nervos și corect, înspăimântați pe bună dreptate.

Un partid, plus un plecat din acel partid au fost readuși pe teren pe o temă preferată, singura in care sunt antrenați sa combată. Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care privește de câteva zile bune la ce se întâmplă in Israel si in Franța. Moment perfect!

Astept in continuare să scoată capul de la cutie adevărații promotori si inițiatori, să își ceară scuze sau pur și simplu să își explice demersul. Și încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existență, pragul de 9000 lei este mare! Foarte mare. Nesimțit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8999 lei nu mai este abuz?

Faptul ca CCR se dovedeste încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriza pentru nimeni. De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la HOȚIE, un prag ce urmează a fi stabilit in Parlament. Tare! Excepțional. Ca la noi, la nimenea.” – a scris prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, joi dimineața, pe pagina sa de Facebook.

.