joi, septembrie 24, 2026
Acasă Blog Pagina 174

Începe Festivalul Internațional de Folclor ,,Carpatica – Deva”

0

În perioada 16-20 iunie 2022 are loc a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor ,,Carpatica-Deva”.

,,Carpatica-Deva” reunește la această ediție, ansambluri folclorice din Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia și județele: Arad, Caraș-Severin, Cluj, Iași, Maramureș, Timiș și Hunedoara, aproximativ 250 de dansatori, soliști de muzică populară și instrumentiști.

Deschiderea festivalului va avea loc la Deva vineri, 17 iunie 2022, începând cu ora 17:00, pe platoul din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Sâmbătă, 18 iunie 2022, începând cu ora 16:00, va avea loc un spectacol în orașul Hațeg, iar festivitatea și spectacolul de închidere vor avea loc în comuna Șoimuș, duminică, 19 iunie 2022, începând cu ora 13:00.

Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Deva și aprobat de către Ministerul Educației în Calendarul Național al Activităților Educative. Parteneri în organizarea evenimentului sunt: Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.

Evenimentul cultural este susținut și de: Primăria Orașului Hațeg, Primăria Comunei Șoimuș, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva, Liceul cu program Sportiv ,,Cetate” Deva și Liceul Teoretic ,,Teglas Gabor” Deva.

La DEVA va fi construită PRIMA CREŞĂ MARE, a anunţat astăzi Ministerul Dezvoltării

Au fost semnate primele contracte de execuție pentru 15 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – a anunțat, astăzi, ministrul Cseke Attila.

Astfel, primele creșe mari vor fi construite în DEVA, Alba Iulia, Oradea, Oltenița, Lugoj și sectorul 2 al municipiului București.

În Marghita, Moreni, Drobeta-Turnu Severin, Călărași și Caransebeș vor fi construite creșe medii, în timp ce Petroșani, Motru, Câmpina și Drobeta-Turnu Severin vor beneficia de câte o creșă mică.

Creșa care va fi construită la Deva va avea o capacitate de maxim 11 grupe (total 110 copii) și va beneficia de condiții moderne pentru copii, fiind organizată în 3 nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.

Sunt prevăzute 11 dormitoare, cameră de joacă prevazută cu vestiar și grupuri sanitare, spații pentru luat masa și cabinet medical.
Totodată sunt prevăzute spații adiministrative precum birouri, spălătorie, călcătorie, biberonerie sau bucătărie. Totodată clădirea va fi dotată atât cu panouri fotovoltaice cât și cu panouri solare.


Creșa va contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor și le va oferi un mediu modern și sigur unde să învețe și să socializeze.


Valoarea contractului este de 19,15 milioane de lei iar antreprenorul care va executa lucrările este reprezentat de Asocierea COMSID TEHNOTEEL S.R.L. & EURAS S.R.L. & KALANS CONCEPT S.R.L.. În perioada următoare vor demara lucrările de proiectare și adaptarea a proiectului tip la condițiile de pe amplasament (durată contractuală de realizare de 2 luni) și ulterior se vor demara lucrările de excuție care se vor derula pe o perioadă de 12 luni.

Valoarea totală a celor 15 proiecte este de 224.024.319 lei, iar unitățile de învățământ vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. Totodată, clădirile vor avea și panouri solare montate pentru a asigura un aport de energie din surse regenerabile.

Alte 73 de creșe au indicatorii tehnico-economici aprobați și sunt sau vor intra în curând în procedura de achiziție publică, în vederea identificării constructorilor, a subliniat ministrul.

Sursa: MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI

Circulaţia rutieră se redeschide ASTĂZI pe Transfăgărăşan, începând cu ora 08:00 – VIDEO

0

CNAIR anunţă că, miercuri, începând cu ora 08:00, se va deschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între km 104+000 (Piscu Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), pentru toate categoriile de autovehicule.

”CNAIR a reuşit în acest an, printr-un efort susţinut şi cu ajutorul condiţiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curăţarea şi pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme faţă de termenul obişnuit, respectiv 1 iulie”, a transmis CNAIR, într-un comunicat de presă. 

Reprezentanţii companiei au făcut, marţi, inspecţia pe DN7C – Transfăgărăşan în vederea deschiderii circulaţiei inclusiv pe tronsonul închis în sezonul rece 

În acest an, drumarii au reuşit să cureţe şoseaua cu două săptămâni mai repede decât de obicei.  

În mod normal, traficul se relua pe DN 7 C la 1 iulie. 

Sursa: CNAIR

ULTIMA ORĂ: Laurenţiu Reghecampf PLEACĂ de la Universitatea Craiova

0

COMUNICATUL OFICIAL al clubului Universitatea Craiova:

„Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.

Îi mulțumim lui Laurențiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Știința și îi dorim mult succes mai departe.” – a anunțat Universitatea Craiova, duminică seara, pe pagina oficială de Facebook.

Cartea săptămânii: ÎNDĂCITUL – Vladimir Brilinsky

0

Prezentată de Alin Bena

Februarie în orașul cenușiu. Anul 1991. Ninge uscat, de frig, peste blocurile gri. Fetița mea are o lună, doarme în pătuțul ei. În ziarul local, anunț: ”Televiziune organizează concurs pentru postul de reporter…”. Drumul lung pe strada Eminescu, până la sediul studioului tv, în acea dimineață rece de început de lume, printre fulgii prăfoși, pentru a-mi întâlni destinul. Vreau să încep o viață nouă.

Pe deasupra teancurilor de hârțoage mă privește Mărioara, secretara, prin lentilele groase ca fundul de borcan. Gazul fâsâie în soba de teracotă, sub un bec chior.

– Pentru examen, zic eu cu speranță.

– Pentru șoferi s-a dat ieri!

După cinci ani, luminile se aprind. Proiecția în Sala Rondă de la Intercontinental s-a terminat. Publicul aplaudă în picioare! Doamna Manuela Cernat ne cheamă pe scenă: ”Maria”, premiul APTR pentru interviu! Nominalizarea la Marele Premiu!

În treacăt, ca într-un film accelerat, în timp ce mă ridic, văd lacrimi în ochii doamnelor și domnilor, zeci de fețe cunoscute îmi zâmbesc. Nu speram să-i întâlnesc vreodată. Actrițe și actori, regizori, artiști plastici, ziariști renumiți, vedete ale vremii. Acum, ei ne aplaudă pe noi, doi băieți de la Deva.

Hai, Brilinsky, hai pe scenă! Ridică-te! Are o scurtă ezitare. Hai, mă, despre noi este vorba!

Despre noi, care în cei cinci ani de televiziune nebună am scos morții uitați în blocurile insalubre ale Hunedoarei, am găsit o mână cu o verighetă lângă epava fumegândă a avionului prăbușit în Retezat, ne-am bătut pentru terenul de fotbal arat în Orăștioara de Sus, am primit amenințări cu moartea de la patrioții care au dărâmat Buzduganul de la Zeicani, am fost înjurați de minerii din Vale, am filmat vaci, oi, politicieni, accidente, inaugurări, comemorări, 8 martie cu femei bete la Orăștie, rakeți căutați cu poliția prin cucuruz, despre Maria cea vie, despre noi, care ne-am neglijat familiile, care am băut, am iubit și am topit împreună fiecare zi și noapte a tinereții noastre, într-o televiziune mică, unde ne era casa, masa și sufletul.

Despre noi, care am învățat cum e să fim frați.

– Mai ai? La ce pagină ești?

– Dă-mi, mă, pace! Lasă-mă să citesc în tihnă.

Mi-a dat cartea în parcare la Ceapa Roșie. Mai trebuie umblat la stil, la structură, ce trebuie schimbat? Oare trebuie modificat ceva acolo, dincolo?

Nu-i răspund. Ne despărțim repede și mă întorc la birou. Mă uit la carte. Nu rezist. O deschid la întâmplare.

Câteva clipe am citit. Și sper că nu m-a văzut nimeni că mi s-a prelins ceva pe obraz. Am nimerit, desigur, exact, dar exact unde nu trebuia: ochii de un albastru ireal ai Mariei mă privesc din pustiul unui destin tragic și mirat. Suntem amândoi acolo.

Stau de două nopți cu cartea lângă mine și n-o ating. Iar el mă întreabă la ce pagină sunt. Am sentimentul ciudat că prietenul meu de-o viață și-a uitat o parte din suflet pe noptiera mea. Stă lângă mine, răbdătoare, respiră ușor, o aud. Nu pot să umblu acolo nepregătit, îmi fac curaj, mă spăl de mizeria zilelor mai înainte.

Acolo e Brilinsky și cu dragostele lui.

Pentru fiecare dintre ele a ars până la capăt. Altfel nu știe, nu poate altfel.

N-am cunoscut om care să moară și să renască în fiecare secundă așa cum o face el.

Chiar și cartea asta, la care a muncit îndelung, era să nu mai existe. A vrut s-o șteargă cu un singur DELETE. La ce bun? Pe cine interesează iubirile altuia?

În esenţă, „Îndăcitul” este o poveste de dragoste, fără îndulcitori şi fără conservanţi.

Sarmizegetusa, inima Daciei reale sau imaginare, legată ca în pictura „Cele două Fride” de inima acestui om minunat care şi-a găsit rostul în fiecare frunză şi fiecare piatră din munţii sacri ai strămoşilor.

O carte care se citeşte dintr-o răsuflare, căci e despuiată de înflorituri şi artificii literare. E viaţă, pur şi simplu.

Mie nici acum nu-mi vine să cred că omul ăsta ne-a lăsat să frunzărim prin inima lui.

Dar mulțumesc bunului Dumnezeu că a făcut-o!

– Mă Benea, zice Delia că eu beau cam mult în cartea asta. Tu ce crezi?

– Nașe, eu cred că ar trebui să mai cerem un rând!

Elena Udrea va fi EXTRĂDATĂ şi trebuie să execute 6 ani de închisoare în România

0

Curtea de Apel din Sofia a decis vineri să respingă contestația depusă de Elena Udrea la extrădarea în România pentru executarea celor 6 ani de închisoare primiți în dosarul Gala Bute.

Udrea va rămâne în arest în Bulgaria și autoritățile judiciare de la Sofia urmează să o predea autorităților române, după care fostul ministru Elena Udrea va fi încarcerată.

Decizia instanței bulgare este definitivă.

COD GALBEN în toată România, până duminică seara. Ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii, grindină

0


ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: VINERI, 10 iunie, ora 14 – DUMINICĂ 12 iunie, ora 22

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate.

 În intervalul menționat, în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină.


În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp.

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie

Ludovic Orban, despre podul prăbușit de la Luțca (Neamț): CAZ DE PUȘCĂRIE

0

”CAZ DE PUȘCĂRIE

Un pod de peste Siret pur și simplu s-a rupt. Nu ar fi fost acceptabilă o atare situație nici dacă nu ar fi fost supus niciunei reparații. Dar, ceea ce este de- a dreptul scandalos, este că podul tocmai ce fusese în reparație capitală între primăvara lui 2020 și noiembrie 2021. Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și președintele Consiliului Județean Neamț, cel care a fost beneficiarul lucrării, l- a inaugurat cu mândrie în 13 noiembrie 2021, lăudându- se cu finalizarea lucrării înainte de termen.

Aflăm de la Ministerul Dezvoltării (noroc că nu este condus de un pesedist, pentru că altfel nu aflam nimic) că, de fapt, conform prevederilor legale, podul de la Luțca nu putea fi dat în folosință pentru că lucrările nu sunt finalizate și recepționate, nefiind întocmit procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

În ce țară trăim? Ce spate are Arsene de și-a permis să încalce legea atât de flagrant și să dea drumul la circulație peste un pod care nu este finalizat, punând în pericol viața și siguranța tuturor celor care trec podul, fără să aibă pic de frică de pedeapsă? Citez din declarația lui Arsene de la ianugurare:„ Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta o problemă pentru participanții la trafic. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone.” Cum să minți cu atâta nerușinare? Ce mai zice astăzi baronul roșu de Neamț?

Lucrările de reparații capitale ale podului au fost finanțate prin PNDL. Ce încredere să mai ai să finanțezi astfel de lucrări derulate de UAT-uri conduse de asemenea iresponsabili prin noul program de tip pndl, Anghel Saligny?

Parchetul, poliția, Inspectoratul de Stat în Construcții și celălalte instituții cu atribuții trebuie să se autosesizeze imediat și să demareze ancheta în ritm rapid pentru a îi pedepsi drastic pe cei vinovați. Ministerul Dezvoltării trebuie să verifice în amănunt derularea proiectelor finanțate prin PNDL pentru a nu ajunge în situații similare și în alte lucrări finanțate de la bugetul de stat.” – a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.

Podul de la Luţca din judeţul Neamţ, s-a rupt joi după amiază în timp ce era traversat de un autocamion şi de o autoutilitară. Podul a fost reabilitat recent, fiind unul dintre obiectivele intens promovate de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene. Podul a fost finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Femeie atacată de urs în localitatea Petrila. A fost transmis mesaj Ro-Alert

0

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost atacată, joi, de un urs, în localitatea Petrila, în timp ce intenţiona să meargă la una din proprietăţile sale. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„În data de 09.06.2022, în jurul orei 13:23, am fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112  cu privire la prezenţa unui urs în localitatea Petrila, mai exact în zona Malea. O echipă de jandarmerie s-a deplasat imediat în zona indicată de apelant.

Acolo a constatat că o femeie, în vârstă de 30 ani, a fost atacată de un urs în timp ce voia să meargă la una dintre proprietăţile sale şi are nevoie de îngrijiri medicale.

A fost solicitat un echipaj SMURD care a transportat-o la spital pentru tratament de specialitate. De asemenea, au fost informate toate instituţiile cu atribuţii conform O.U.G. nr.81 din 21.07.2021, pentru luarea măsurilor conform competenţelor” – a transmis Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara.

ISU Hunedoara a transmis mesaj Ro-Alert pentru a semnala locuitorilor din Petrila prezenţa ursului.

Conducerea administrativă a echipei CORVINUL taie în carne vie, după ratarea promovării în Liga secundă

Patru jucători au fost daţi afară. Conducerea tehnică, managementul clubului şi angajaţii intră în analiză EXTINSĂ pe toate palierele.

Comunicatul integral al FC Corvinul 1921:

„Ca urmare a înfrângerii suferite, ieri, la Baia Mare, care a dus la ratarea îndeplinirii obiectivului nostru – promovarea în liga secundă – conducerea administrativă a grupării noastre a luat o primă serie de decizii.

Ca atare, au fost reziliate contractele următorilor jucători: Sergiu Arnăutu, Laurențiu Buș, Jairo Rodrigues și Matheus Da Motta, cărora le mulțumim pentru aportul adus în acest sezon, la Hunedoara!

Pe de altă parte, pentru a identifica greşelile care au dus la ratarea accederii în liga secundă, Consiliul de Administraţie al clubului a cerut o analiză extinsă pe toate palierele: conducere tehnică, management al clubului, transferuri de jucători, responsabili din cadrul Centrului de Copii şi Juniori, angajaţi ai clubului. Aceasta va fi prezentată într-o şedinţă pe 24 iunie, ulterior urmând a fi comunicate toate deciziile derivate în urma acesteia!

Vă reamintim, din Consiliul de Administraţie al grupării fac parte, Ioan Andone și Remus Vlad, ca reprezentanți ai Primarului, Costel Avram – administrator public al judeţului, reprezentant al Consiliului Local Hunedoara și Ciprian Palcău – de asemenea, reprezentant al Consiliului Local Hunedoara. 

„În primul rând, aş vrea să ne cerem scuze tuturor fanilor noştri, care au crezut şi ne-au susţinut pe întreg parcursul acestui sezon, pentru ratarea promovării. În tot acest timp, ţin să confirm, la fel ca în alte ocazii, că proiectul actual se întinde pe 10 ani, pe mai multe paliere de performanţă, astfel că nu vom renunţa în a-l sprijini cu tot ceea ce este nevoie. De altfel, doar în ultimul an, s-au făcut paşi mari în acest sens, având în vedere că brand-ul Corvinul 1921 Hunedoara s-a întors acasă, denumirea echipei noastre urmând să se modifice, oficial, chiar în această vară. 

În plus, pot să îi asigur pe suporterii noştri că, dincolo de sprijinul financiar din partea administraţiei locale, ne vom bucura şi de cel al administraţiei judeţene, în perioada imediat următoare, discuţiile în acest sens fiind aproape finalizate. Sigur, este un moment delicat, însă, cu certitudine, TOŢI cei implicaţi în acest proiect au greşit, dar ne vom asigura că astfel de erori nu se vor mai repeta! 

Pe de altă parte, dacă Federaţia Română de Fotbal va decide ca, în urma criteriilor stabilite în sedinţa Comitetului de Urgenţă din 30 mai, clubului nostru să îi revină un loc la startul ediţiei viitoare a ligii secunde, ne vom rezerva dreptul de a analiza în Consiliul de Administraţie această eventuală propunere şi tot ceea ar implica o hotărâre de acest gen pentru clubul şi comunitatea noastră.

Vă mulţumim, încă o dată, pentru tot sprijinul acordat în acest sezon în care am readus spiritul Corvinului, acasă, la Hunedoara şi vă asigur că vom deveni şi mai puternici!” – Dan Bobouţanu, primarul Municipiului Hunedoara.”

Imaginea înfrângerii Corvinului pe stadionul din Dealul Florilor, de la Baia Mare, 8 iunie 2022. Foto: Sebastian Popescu

Corvinul a ratat calificarea în Liga a doua, după ce a fost învinsă în deplasare, în întâlnirea finală, de Minaur Baia Mare, cu scorul de 4-1. În partida tur, din primul meci de baraj pentru promovare, Corvinul câştigase cu scorul de 2-1. Astfel, cu un scor general la meciurile de baraj pentru promovare de 5-3 în favoarea sa, Minaur Baia Mare s-a calificat în Liga secundă.