Inspectorii sanitari de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara vor să se asigure că sunt respectate normele sanitare la ștranduri și piscine, pentru a nu fi pusă în pericol sănătatea populației.
”Având în vedere deschiderea sezonului estival 2022, Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara va desfășura o acțiune tematică proprie de control privind verificarea normelor de igiena la ștranduri/bazine de înot/piscine interioare/exterioare și unități de turism.
Acțiunea va viza, cu precădere, verificarea respectării prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena și sănătate publică privind mediul de viață al populației – Cap. IX Norme igienico-sanitare în domeniul funcţionării şi exploatării piscinelor de uz public.” – a anunțat astăzi DSP Hunedoara.
Reabilitarea DN 76 pe sectorul Ionești – Vârfurile (limita județelor Hunedoara și Arad) a fost finalizată, iar ieri a avut loc recepția la terminarea lucrărilor.
Câteva dintre lucrările executate :
au fost reabilitați 13,94 km de drum
s-a făcut lărgirea părții carosabile existente
au fost reabilitate cinci poduri și 18 podețe
au fost amenajate cinci parcări (una cu spații de odihnă și toalete) și cinci stații de autobuz
s-au consolidat terasamentele
au fost executate lucrări hidrotehnice și de siguranță rutieră
s-au realizat trotuare în localități și drumuri laterale și accese la proprietăți
De asemenea, s-au realizat lucrări de sprijinire și de sporire a capacității portante a terenului de fundare, amenajarea la nivel a tuturor intersecţiilor cu alte drumuri publice, în funcţie de categoria acestora şi configuraţia terenului în zona adiacentă.
Antreprenorul a folosit, pe unele sectoare ale proiectului aflat în reabilitare, inclusiv tehnica de reciclare in situ la rece, tehnică folosită și la lucrări executate de Secția Producție a DRDP Timișoara.
Lucrările au fost realizate de Asocierea SC SYLC CON TRANS SRL / HIDROSTROY. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 luni.
În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, local în Transilvania, Banat și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântuluiși izolat grindină și vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Au fost aprobate primele 3 proiecte din județul Hunedoara finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale.
Astfel, următoarele localități hunedorene vor beneficia de sumele necesare înființării rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale:
1. Certeju de Sus – proiect în valoare de 47.705.028 lei
2. Bretea Română – proiect în valoare de 34.390.216 lei
3. Gurasada, Burjuc și Zam, județul Hunedoara și comuna Petriș, județul Arad – proiect comun în valoare de 96.949.807 lei
Reamintim că alte 10 localități din județul Hunedoara au fost deja selectate pentru a beneficia de rețele moderne de distribuție a gazelor naturale, realizate cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Acestea sunt grupate în 4 proiecte mari: Crișcior, Ilia și Dobra, Baru, Sântămăria Orlea și Sălașu de Sus, Baia de Criș, Vața de Jos și Ribița, precum și municipiul Brad.
Pragurile pentru achiziţiile publice directe pentru lucrări şi pentru bunuri şi servicii se dublează, potrivit unei propuneri legislative aprobate de Senat miercuri. Astfel, fără licitație, instituțiile publice pot face cumpărături și servicii de până la 270.000 de lei și lucrări de până la 900.000 de lei.
Senatul a adoptat un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu un amendament admis la comisiile de specialitate, care prevede dublarea pragurilor pentru achiziţiile publice directe de la 450.000 la 900.000 de lei pentru lucrări şi de la 135.000 la 270.000 de lei pentru bunuri şi servicii.
„Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei”, prevede amendamentul admis la comisiile juridică şi economică, care au adoptat un raport comun de admitere.
Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, PNL şi UDMR, mai prevede, potrivit unui alt amendament admis, menţinerea Curţii de Conturi în mecanismul de control.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.
Primul și singurul târg internațional pentru resorturile montane din Estul Europei se va desfășura între 9 și 11 iunie la Cheile Grădiștei Resort, județul Brașov.
Lucrurile încep să se miște în activitățile resorturilor montane din România. Un număr de 63 de domenii schiabile sunt reunite sub umbrela Asociației Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR), organizatorul primului târg destinat resorturilor montane din Europa de Est, Carpathian Mountain Fair.
Este momentul unui pas înainte pentru activitățile montane în România. Prin urmare, între 9 si 11 iunie, furnizori de servicii și produse își dau întâlnire cu resorturi montane din Europa de Est la Cheile Grădiștei Resort, județul Brașov. Acest târg își propune să intermedieze servicii de cea mai înaltă calitate în special pentru domeniile schiabile din țară, dar și pentru resorturile montane din Europa.
Există deja confirmări din partea unor resorturi din Bulgaria, Polonia și Slovacia, pe lângă cele 63 de domenii schiabile ce fac parte din ATCR.
„Piața devine tot mai dinamică, resorturile montane au cunoscut în ultima perioadă un aflux mare de turiști și multe companii care oferă produse și servicii pentru clientul montan nu au reprezentanțe în România, astfel ajungând mai greu la clienții lor, prin urmare am zis să le facilităm această întâlnire, dintre producători și cumpărători”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației.
Companii de top în serviciile de ski La târgul ce are loc la Cheile Grădiștei Resort vor participa companii precum Leitner, Doppelmayer sau Bartholet la transportul pe cablu, PistenBully pentru ratrace sau SkiData pentru ticketing. Sunt nenumărate branduri extrem de cunoscute în domeniul serviciilor si produselor de calitate ce vor fi prezente la Carpathian Mountain Fair. Lista completă a expozanților se găsește la finalul articolului.
„Acest târg oferă posibilitatea ca producătorii și cumpărătorii să se întâlnească într-un cadru organizat și să găsească împreună soluțiile optime pentru a crește atractivitatea resorturilor. Pentru resorturile din România acest lucru înseamnă că vor putea alege cele mai bune opțiuni pentru instalațiile de transport pe cablu, producție de zăpadă artificială, utilaje pentru pregătirea pârtiilor și mai nou activități pe timpul verii” mai spune Iancu Șerbănescu.
Având deja de la prima ediție interesul unor resorturi din străinătate, târgul are mari șanse să devină cel mai important din Europa de Est. E un pas foarte important , atât pentru creșterea calității serviciilor, dar mai ales pentru planurile de dezvoltare a întregii industrii montane din țară.
Ce trebuie făcut pentru dezvoltarea activităților de iarnă? Argumentele Asociației au cântărit mult în decizia ministrului Educației de a reintroduce vacanța de iarnă în calendarul școlar. Mai mult decât atât, decizia privind alegerea săptămânii din februarie rămâne la Inspectoratele Școlare. Astfel copiii vor beneficia de pârtii mai putin aglomerate.
Urmând tendința din Europa și în România schiul începe să aibă din ce în ce mai mulți practicanți. Prin urmare, următorul demers al Asociației Transportatorilor pe Cablu va fi obținerea unei întâlniri cu ministrul Antreprenoriatului și Turismului pentru a-i prezenta un plan de revigorare a activităților de iarnă din întreaga țară, un plan care presupune anumite modificări legislative.
Investitorii privați sunt discriminați în comparație cu autorităților locale și regionale atât din perspectiva accesului la finanțare cât, și mai ales, din punct de vedere al legislației silvice. Sunt imperios necesare niște schimbări urgente pentru a debloca numeroase proiecte de dezvoltare din țară ce bat pasul pe loc.
„Istoria a dovedit faptul că privatul este un mai bun administrator al domeniilor schiabile, fiindcă numărăm pe degete excepțiile unde administrează autorități locale, iar pârtiile sau domeniile schiabile funcționează bine. Lipsește infrastructura, lipsește susținerea Guvernului. Pentru a putea oferi servicii mai bune turiștilor avem nevoie de modificări legislative pentru scoaterea din circuitul silvic, de acces la finanțările pe turism și un regulament al schiorului”, mai spune Iancu Șerbănescu.
Organizatori: Asociația Transportatorilor pe Cablu din România și Cheile Grădiștei Resort
Expozanți: Transport pe cablu: Doppelmayer, Bartholet, Leitner Grup, Snowmax, Teufelberger Redaelli Zăpadă artificială: Technoalpin, Supersnow, , Demac Lenko Ratrace: PistenBully, Prinoth, Pistentech, Meb Summer activities: Zarox Pumptrack, El-Car, Mountain Cart Ticketing si parcari: Ski Data (Insight Software) Kadra Tech Covoare rulante: Sunkid Construcții și proiectare instalații pe cablu: Transcabl, Proeuro, Canalpin, Iluminat nocturn: Flash Lighting Systems, Oxi Delta Soluții pentru stocare și vânzare echipamente de ski și snowboard: QBL Echipamente de ski și snowboard: Rossignol, Dynastar, Vist
Poliţiştii brădeni au fost sesizaţi de un bărbat în vârstă de 81 de ani, din municipiul Brad cu privire la faptul că, la data de 06 iunie 2022, în jurul orei 10:00, la domiciliul său s-au prezentat patru bărbaţi care au întrebat-o pe soția sa dacă dorește să îi fie înlocuiite jgheaburile de la casă.
Femeia a fost de acord, însă le-a cerut celor patru să aștepte să revină soțul acasă.
Cei patru, fără să mai aștepte sosirea soțului femeii, au început să demonteze mai multe jgheaburi de la acoperișul casei, decât cele din înțelegerea (verbală) inițială.
După terminarea „lucrărilor”, unul dintre „executanţi” a solicitat 15.000 de lei pentru lucrările efectuate, însă partea vătămată a spus ca nu are suma respecitvă, oferind, în schimb 9.000 de lei, sumă cu care cei patru au fost de acord.
Partea vătămată reclamat, ulterior, poliţiştilor faptul că doi dintre bărbaţi au indus-o în eroare pe tot parcursul efectuării lucrării de schimbare a jgheaburilor, astfel determinând-o să plătească 9.000 de lei pentru o lucrare care nu ar fi costat mai mult 1.500 de lei.
Totodată, doi dintre bărbaţi, profitând de neatenția persoanei vătămate, i-au sustras un ciocan și o secure.
La data de 07.06.2022, polițiștii Secției de Poliţie Rurală Crișcior au identificat şi au oprit în trafic autoturismul cu care se deplasau cei patru bărbaţi, toţi din municipiul Timişoara, cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani, care au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru cercetări.
În cauză, poliţiştii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de cei patru bărbaţi (dintre aceştia, doi sunt bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt, iar alţi doi sunt bănuiţi de comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune şi complicitate la furt).
Cei patru au fost depuși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentați procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale.
ACTUALIZARE: Cei patru și-au recunoscut fapta și au restituit cei 9.000 de lei (prejudiciul a fost recuperat).
Pentru a evita să deveniţi victime ale unor infracţiuni comise prin acest mod de operare, poliţiştii vă recomandă să vă adresaţi, pentru lucrări de acest gen, doar unor societăţi comerciale autorizate, cu care să încheiaţi un contract de prestări servicii în care să fie stipulate în mod clar drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenul de finalizare şi preţul lucrării. Persoanele care au fost prejudiciate prin acest mod de operare, se pot adresa unităţii de poliţie competente teritorial, pentru efecturea activităţilor investigative şi de cercetare penală.
În această dimineață, în jurul orei 07:30, un tânăr în vârstă de 21 ani, cetățean moldovean, student la Universitatea Petroșani, care se pare ca se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut de pe o balustradă situată la etajul 3 al Căminului Studențesc.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Petroșani în vederea acordării de îngrijiri medicale.
ACTUALIZARE: Studentul a decedat, în jurul orei 13:30, la Spitalul de Urgență Petroșani, secția A.T.I.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, din primele verificări nefiind indicii cu privire la comiterea vreunei infracțiuni cu intenție.
Emisiunea Cap Limpede de vineri, 03 iunie, nu a fost ultima din acest sezon, a fost ultima. Nu ne mai vedem la toamnă. Analizând conținutul acestei emisiuni, conducerea postului a decis să înceteze colaborarea cu subsemnatul. Este o hotărâre unilaterală, care aparține Digi 24. Diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala.
Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24. Am mai rămas din respect față de telespectatorii emisiunii Cap Limpede și de partenerul meu de dialog, domnul Claudiu Pândaru. Acum, sunt dezlegat.
Nu există vreo televiziune de știri la care să iau în considerare a mă „transfera”. Poate că ne vom revedea pe youtube, mă voi gândi. Deocamdată, iau o pauză video. Dar, ne putem întâlni în continuare în scris, în Republica, pe facebook și, audio, joia dimineața, la Europa FM. Deși concediat, nu plec în concediu.” – a scris celebrul gazetar Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.
Newshd.ro a făcut, în exclusivitate, clasamentul celor mai influenți politicieni din județul Hunedoara, în funcție de NUMĂRUL DE URMĂRITORI DE PE PAGINILE OFICIALE ALE ACESTORA.
Facebook este un instrument de comunicare extrem de eficient, de aceea politicienii investesc bani, timp, cunoaștere, resurse de tot felul pentru a-și face paginile oficiale cât mai atractive.
Măsura în care reușesc este dată de numărul de urmăritori, la care ajunge, finalmente, mesajul lor.
Iată cum arată clasamentul OBIECTIV al celor mai buni comunicatori hunedoreni pe paginile lor oficiale de Facebook:
Locul 1: TRAIAN BERBECEANU (PNL): 152.545 urmăritori
Locul 2: ANAMARIA GAVRILĂ (independent, ex-AUR): 42.988 urmăritori
Locul 3: CARMEN ELEONORA HĂRĂU (PNL): 12.324 urmăritori
Locul 4: NATALIA INTOTERO (PSD): 10.439 urmăritori
Locul 5: POLLYANNA HANGAN (USR): 10.067 urmăritori
Locul 6: FLORIN OANCEA (PNL): 9.400 urmăritori
Locul 7: DAN BOBOUȚANU (PSD): 8.324 urmăritori
Locul 8: ALIN AMITITELOAIE (PHU): 8.200 urmăritori
Locul 9: ADRIAN NICOLAE DAVID (PNL): 8.100 urmăritori
Locul 10: FLORIN CAZACU (PSD): 7.600 urmăritori
TOP 30 politicieni hunedoreni ”influenceri” pe Facebook continuă astfel:
11. LUCIAN HEIUȘ (PNL): 6.644
12. CRISTIAN RESMERIȚĂ (PSD): 6.016
13. DACIAN CIODARU (PRO RO): 5.861
14. COSTEL AVRAM (PSD): 5.596
15. LUCIAN RESMERIȚĂ (PSD): 5.514
16. VETUȚA STĂNESCU (PNL): 5.000
17. TIBERIU IACOB RIDZI (PNL): 4.900
18. OVIDIU LAURENȚIU BĂLAN (PSD): 4.789
19. COSMIN NICULA (PSD): 4.699
20. ȘTEFAN TIRITEU (PSD): 4.586
21. RADU BARB (PSD): 4.496
22. PETRU MĂRGINEAN (PUSL): 4.305
23. CRISTIAN MERIȘANU (PSD): 4.035
24. IOAN EMANUEL CLEJ (PSD): 3.791
25. LAURENȚIU NISTOR (PSD): 3.125
26. GABRIEL ILIEȘ (USR): 2.281
27. ALIN ȚAMBĂ (PSD): 2.013
28. VASILICĂ POTECĂ (PNL): 1.829
29. RĂZVAN MAREȘ (PER): 1.448
30. CĂLIN PETRU MARIAN (PNL): 1.428
La aceștia se adaugă politicienii hunedoreni din ”Europa League”, europarlamentarii: