miercuri, septembrie 30, 2026
Acasă Blog Pagina 95

ULTIMA ORĂ: ACCIDENT pe DN7, la Aurel Vlaicu. Șoferul de 82 de ani a rămas încarcerat

ACCIDENT pe DN7, la Aurel Vlaicu, joi după-amiază. Un autoturism a părăsit partea carosabilă iar conducătorul acestuia a rămas blocat, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea lui.

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, pe DN 7, în apropiere de localitatea Aurel Vlaicu, unde a avut loc un accident rutier. În sprijinul pompierilor a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

.

Sosite la locul solicitării, echipajele operative au constatat faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă, iar conducătorul acestuia a rămas blocat, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea lui.

Bărbatul în vârstă de 82 de ani a fost asistat medical la fața locului și ulterior a fost transportat cu ambulanța SMURD la UPU Orăștie, pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de situații.

Sursa: Sg. maj. Roxana MATEUȚ – ISU Hunedoara

Infractorul a pus gheara pe ȚESTOASA BĂNĂȚEANĂ și a vrut să o vândă pe net. Poliția l-a prins. Broasca e OK

Județul Hunedoara: O broască țestoasă protejată de lege a fost recuperată de polițiști de la domiciliul unui bărbat din comuna Turdaș.

La data de 20 iunie a.c., polițiștii Biroul pentru Protecția Animalelor Hunedoara, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara, au efectuat un control la domiciliul unui  bărbat din comuna Turdaș.

Polițiștii și comisarii au găsit broasca

Polițiștii au stabilit că în cursul lunii august 2021, în timp ce se afla la limita dintre județele Caraș Severin și Mehedinți, bărbatul din Turdaș a recoltat din mediul natural un exemplar de țestoasă de uscat bănățeană și a deținut respectivul animal la domiciliu (oferindu-l spre vânzare, prin intermediul unui site de vânzări on-line).

Ce legi a încălcat infractorul din Turdaș

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic” și „deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”.

Happy-end pentru broască

Broasca țestoasă a fost preluată de către reprezentanții Gărzii de Mediu (fiind o specie protejată, cu regim special).

.

Sursa: IPJ Hunedoara

Țestoasele trăiesc peste 60 de ani, însă în mod sigur în natură puține ajung la această vârstă. În țara noastră trăiesc câteva mii de exemplare de țestoase de uscat. Țestoasa bănățeană este o specie periclitată, afectată de degradarea și fragmentarea habitatelor, incendii, mortalitate în traficul rutier și colectare ilegală.

RĂTĂCIT ÎN MUNICIPIU: Pompierii l-au salvat pe bărbat dintre buruienile urbane și l-au repus pe asfalt – VIDEO

Un bărbat de 48 de ani a fost salvat de pompieri, după ce a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa că s-a rătăcit în apropierea râului Jiu, în municipiul Lupeni. Pompierii l-au scos dintre buruieni și l-au dus într-o zonă sigură a oraşului.

În această noapte, o persoană rătăcită pe malul Jiului, pe raza municipiului Lupeni, a solicitat ajutor prin intermediul numarului unic de urgență 112.

Imediat, în căutarea acesteia s-a mobilizat un echipaj operativ de la Garda de Intervenție Lupeni.

În scurt timp, pompierii l-au reperat pe bărbatul în vârstă de 48 ani, la circa doi metri de albia râului Jiu, unde vegetația este foarte deasă și atinge 1 – 2 metri înălțime, fapt pentru care bărbatul nu s-a mai putut deplasa.

După ce au ajuns la bărbat, salvatorii s-au asigurat că acesta nu a suferit nicio traumă și l-au însoțit până într-o zonă de siguranță a orașului.

Sursa video: ISU hunedoara
Echipajul operativ de la Garda de Intervenție Lupeni care a acționat în această noapte pentru salvarea bărbatului dintre buruieni. Foto: ISU Hunedoara

Sursa: Sg. maj. Roxana MATEUȚ – ISU Hunedoara

AVERTIZARE METEO COD GALBEN în județul Hunedoara: Averse și descărcări electrice

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 11 – 22 iunie, ora 22
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Notă: Începând de vineri seară (23 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie

ULTIMA ORĂ: FĂRĂ APĂ pe 38 de străzi din Deva – joi, 22 iunie. Vezi care sunt acestea

O mare parte din Deva rămâne fără apă la robinet, până joi la prânz – anunță operatorul ApaProd Deva.

Se sistează furnizarea apei în localitatea Deva, în data de 22.06.2022, între orele: 07:30 – 12:00.

Sistarea afectează străzile: Coziei, Begoniei, Prunilor, Minei, Scoruș, I. B. Deleanu, Eroilor, Călugăreni, Orhideelor, Dumbrăviței, Dealului, Piersicilor, Nucilor, S. Bărnuțiu, Ovid Densușianu, Brazilor, Petru Maior, Socului, Parângului, Viilor, Soarelui, Piscului, Sabin Drăgoi, Izvorului, Merilor, Crângului, Livezilor Olarilor, Gh. Barițiu (de la Brazilor la Izvorului), Aurel Vlaicu, Ana Ipătescu, Cetății, GH. Lazăr, Privighetorilor, Șt. cel Mare, Șt. O. Iosif, Trandafirilor, Barbu Șt. Delavrancea, Roci, Aleea Minei.

ACTUALIZARE – ora 09:00: Se sistează furnizarea apei în localitatea Deva, în data de 22.06.2023, între orele: 09:30 – 12:00. Sistarea afectează strada 22 Decembrie ( bl. 41, 42, 43, 44).

Motivul sistării: remediere avarie la grupul de pompare din PT9.

Din cauza avariei, în intervalul menționat, pot apărea fluctuații de presiune în zona limitrofă străzii anunțate.

ACTUALIZARE – ora 10:00: Se sistează furnizarea apei în localitatea Deva, în data de 22.06.2023, între orele: 10:15 – 14:00. Sistarea afectează strada Împaratul Traian.

Motivul sistarii: remediere avarie rețea apă pe str. Împăratul Traian la bl. 13A.

Din cauza avariei, în intervalul menționat, pot apărea fluctuații de presiune în zona limitrofă străzii anunțate.

SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.

Solstițiul de vară 2023: 21 iunie – cea mai lungă zi din an și începutul verii astronomice

0

Astăzi, 21 iunie, este solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an. Este numită și Ziua Soarelui și marchează momentul în care începe vara, din punct de vedere astronomic.

Durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, iar noaptea, de numai 8 ore şi 28 de minute.

În emisfera nordică, solstițiul de vară 2023 are loc la 21 iunie, ora 17:57 (ora României).

Solstițiul de vară reprezintă momentul anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de Ecuator.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie,  când este solstițiul de iarnă.

La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, care are loc în 24 iunie.

Astăzi SE DESCHIDE circulația rutieră pe Transfăgărășan. Drumarii atrag atenția asupra unui PERICOL

Miercuri, 21 iunie, începând cu ora 08:00, se va deschide circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Piscu Negru (km 104+000) și Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800), pentru toate categoriile de autovehicule – anunță CNAIR.

Pe acest sector de drum, aflat la mare altitudine, circulația va fi permisă doar pe timpul zilei (între orele 7.00 – 21.00), iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar, până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiții de siguranță.

Pentru a vă putea bucura de frumusețea acestui drum unic în lume este recomandat să circulați cu atenție și să respectați restricțiile impuse.

Este important să acordați o atenție suplimentară atunci când circulați pe acest drum, având în vedere că anul acesta a crescut numărul urșilor care se deplasează și chiar staționează pe partea carosabilă.

Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercați să hraniți urșii, chiar dacă va aflați în autovehicul și să nu faceți gesturi care ar putea să genereze un comportament agresiv al acestora. – a transmis COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE (CNAIR)

CITEȘTE ȘI:

Tragedie la Brad: Un băiat de 20 de ani şi o fată de 17 ani au murit, după ce un buldoexcavator a tăiat calea motocicletei pe care erau

Astăzi, în jurul orei 14:40, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Avram Iancu, din municipiul Brad, din direcția Brad – Oradea, a intrat în coliziune cu un utilaj industrial (buldoexcavator), care circula din sens opus și care ar fi schimbat direcția de mers prin viraj la stânga (pentru a pătrunde într-o incintă) fără să acorde prioritate de trecere motocicletei.

.

În urma impactului, tânărul motociclist a decedat, iar o pasageră de pe motocicletă, în vârstă de 17 ani, din comuna Ribița, a fost transportată în stare gravă la spital, unde a decedat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Conducătorul utilajului Caterpillar are 61 de ani.

.

Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, se estimează reluarea circulaţiei în jurul orei 16:15.

Sursa: IPJ Hunedoara/Cetrul Infotrafic IGPR

ştire în curs de acualizare – vom reveni cu detalii

Înșelăciuni cu AUR FALS la o casă de amanet din Deva

Deva: Doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune sunt cercetaţi de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva. Aceștia au amanetat brățări și lanțuri despre care au pretins că sunt în întregime din aur, în realitate fiind doar suflate cu aur. Prejudiciul total cauzat casei de amanet prin activitatea infracţională a celor doi bărbaţi este de peste 3.500 euro.

Înșelătoria, brățară de aur. Apare primul oltean

La data de 16 iunie 2023, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Dolj, ar fi indus în eroare angajata unei casei de amanet din municipiul Deva, prin amanetarea a două piese (o brățară și un lanț, ambele bărbătești) despre care a conturat falsa împrejurare că ar fi confecționate din aur, acestea fiind în realitate suflate cu un strat gros de aur, astfel că la verificarea standard specifică a rezultat că sunt veridice (însă, ulterior, s-a stabilit că, în interior, conțineau, de fapt, un altfel de metal).

Pentru cele două piese, bărbatul care le-a amanetat a obținut 1.634 de lei, respectiv 4.775 de lei, prin încheierea contractelor specifice de împrumut. Ulterior, bărbatul de 30 de ani a mai amanetat un lanț (model identic cu primul) sub falsa împrejurare că este confecționat din aur, obținând, conform contractului de împrumut, 4.621 de lei.

În același context, bărbatul respectiv s-a deplasat la al doilea punct de lucru al casei de amanet, unde a solicitat amanetarea unui lanț și a unei brățări, însă amanetarul a refuzat încheierea unui contract de împrumut, după ce, în urma verificării amănunțite a constatat că piesele nu sunt confecționate din aur.

Hop și-al doilea

La scurt timp, la primul punct de lucru al casei de amanet s-a prezentat un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, care a amanetat o brățară și un lanț, despre care a conturat falsa împrejurare că sunt confecționate din aur, obținând, conform contractului de împrumut,  6.460 de lei (prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională a celor doi bărbaţi fiind de peste 17.400 de lei).

În urma investigațiilor efectuate, poliţiştii l-au depistat, pe raza municipiului Alba-Iulia, pe bărbatul în vârstă de 30 de ani (care a amanetat primele obiecte), acesta fiind condus la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru cercetări. Față de acesta, poliţiştii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările continuând faţă de ambii bărbaţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Sursa: IPJ Hunedoara

ULTIMA ORĂ: CUTREMUR cu magnitudinea 4.2, luni dimineața, resimțit în județul Hunedoara

În ziua de 19.06.2023, 08:26:03 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.2, la adâncimea de 14 km.

INTENSITATE IV

Cutremurul s-a produs la 19km NV de Targu Jiu, 66km NE de Drobeta-Turnu Severin, 68km S de Hunedoara, 82km S de Deva, 94km E de Resita.

Sursa: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP

Potrivit postărilor pe rețelele de socializare, cutremurul a fost resimțit în județul Hunedoara la Deva, Hunedoara, Brad și în Valea Jiului.

ACTUALIZARE: O primă replică a cutremurului inițial a avut loc la ora 08:59, magnitudinea 2.8

În ziua de 19.06.2023, 08:59:19 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 15 km.

Cutremurul s-a produs la 22km NV de Targu Jiu, 62km NE de Drobeta-Turnu Severin, 69km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 91km E de Resita.

Sursa: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP

articol în curs de actualizare – vom reveni cu detalii