joi, noiembrie 21, 2024
No menu items!
AcasăOPINIIBună dimineața la cafeluță. EXECUTATĂ DE TALIBANII din propriul partid

Bună dimineața la cafeluță. EXECUTATĂ DE TALIBANII din propriul partid

Faptele

Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Muscel și cap de listă USR la alegerile europarlamentare, a dezvăluit că a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi la Prima TV.

Reacțiile

Oana Lasconi, fata Elenei, ”șocată și dezgustată” de la Paris

”Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie şi din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”.

Cătălin Drulă, președinte USR:

„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii.

Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL.

Din nou Oana, fata de la Paris

”Sunt mulţumită să aflu că mama mea nu mai candidează la alagerile europarlamentare. Un homofob în minus în Parlamentul European este un câştig, indiferent de cost.”

Consecințele

”În această seară (duminică seara – n.n.), Biroul Naţional al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare. Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanţă în administraţie”, precizează USR.

Crimele comise

La fel ca 3,7 milioane de români, Elena Lasconi se prezintă la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, în 2018. Oricine putea participa, pentru asta e făcut referendumul. Oricine putea vota cum dorea, că de-aia e referendum, o formă DEMOCRATICĂ de participare directă la decizie a populației. Românii puteau hotărî, democratic, ce doresc.

Deci prima crimă e participarea la un act democratic.

Doi: să consideri că familia este formată dintr-o femeie și un bărbat pare a fi INTOLERABIL pentru un partid de extremă stângă, ultra-progresist, care sancționează DELICTUL DE OPINIE și care își spune ”partid de dreapta”. Definiția unui partid, ”de dreapta” sau ”de stânga” este dată de suma deciziilor pe care le ia, nu de eticheta pe care și-o lipește pe frunte cu propria mână. În acest caz, USR s-a definit ca un partid stalinist pur-sânge, care își execută proprii membri pentru o opinie, fără să clipească și fără a le da dreptul la apărare.

Deci a doua crimă e delictul de opinie.

Trei. ești creștină și ortodoxă, ba te mai și afișezi cu o cruce mare la gât? Pentru un partid care-și face un stindard din a se declara împotriva religiei, LIBERTATEA DE CREDINȚĂ e o crimă de neiertat.

Deci a treia crimă e libertatea de credință.

În ceea ce privește ce-i spune Oana lui mamusha (Vali de la ProTV Deva), e o chestiune mult mai dureroasă decât problemele politice. Decența impune abținerea de la comentarii publice pe această situație de familie.

Oana Lasconi despre mama ei, Elena
.

Ce va fi

Cariera Elenei Lasconi în USR ia sfârșit aici.

Oricum, o puseseră pe primul loc pe liste doar pentru ca șmecherii cinici care trag sforile în USR să se poată ascunde pe listă, în spatele vedetei tv cu priză și la alt public decât al trotinetiștilor cu gleznuțe goale și gesturi efeminate. Era cât-pe-ce să reușească.

Nu-i vorbă, că și ei i-a plăcut rolul.

Talibanii din USR nu o vor da afară, redându-i libertatea, ci o vor ține ostatică. Ea nu va demisiona, deocamdată, din USR, pentru că și-ar pierde postul de primar.

Probabil o vor târâi așa până în primăvara anului viitor.

Dar se sparie gândul ce ravagii ar putea face o Elena Lasconi pe listele AUR!

Alin Bena

P.S. Pentru feministele progresiste de talie națională (spre mondială), subiectul pare a fi mult prea delicat pentru a le determina să exprime o opinie. Deși, de obicei, au o opinie despre orice. Așa că tăcerea domnește asupra coloanelor din pridvorul templului USR-REPER.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente