Eu sunt liberal. Afirm asta și acum, sus și tare, când a fi liberal pare a fi, din nou, o povară. Parcă porți un stigmat, ca scalvii, ca delincvenții. Fie, pot duce.
Dar și acum cred, pe scurt, că libera competiție, cu minima intervenție a statului, e singura cale spre progres. Că piața liberă, reglată doar de cerere și ofertă, e calea spre dezvoltare. Că libertatea de gândire și de exprimare e calea spre evoluție. Și așa mai departe, n-o lungesc aici cu lista libertăților individuale și colective în care cred. Liberal conservator, în spiritul liberalismului românesc tradițional – asta sunt. Laissez-faire, laissez-passer. Mai puțin ”Prin noi înșine”, din motive economice evidente, într-o societate post-comunistă decapitalizată. Și din motive ideologice, mai exact antisemite, dacă e să fim onești, din care acest slogan și-a tras seva în epocă.
Revin.
Eram liberal militant din anii 90, când actualii lideri ai PNL, mai tineri decât mine, descopereau cu uimire și emoție că le-a apărut pilozitatea pubiană. Sau când actualele ”legende” ale PNL se străduiau să ascundă niște foi A4 care fuseseră dactilografiate sub mențiunea ”STRICT SECRET”.
Purtam cu mândrie pe piept, la vedere, insigna PNL pe care am câștigat-o la marșul din aprilie 1990, din București, când a început manifestația din Piața Universității. O purtam ostentativ la serviciu, la Mina Coranda Certej, unde eram geolog, și unde 99,9% din angajați erau trup și suflet cu FSN. Și era patimă mare pe atunci, credeți-mă! Era o atmosferă superbă în jurul meu, vă imaginați momentul. Mi-ar fi luat gâții cu drag – și nu cred că ar fi fost mare scandal.
Timp de 34 de ani am dus bătălii, așa cum au fost ele, mai mari sau mai mici, pentru ideile liberale.
Spun toate astea nu ca să mă laud, că n-aș avea de ce. Chiar nu. Sunt și eu parte a eșecului. Liberalismul românesc a eșuat ca petrolierul ”Biruința” într-o mlaștină unde cântă broaștele. Dar o fac pentru ca să subliniez că AM CALITATEA MORALĂ de a judeca actualul PNL, care nu mai are nici pe dracu cu liberalismul! Nicio legătură!
În anii 90, era o crâșmă la marginea Petroșaniului. Se chema BAR PARADIS. Unii dintre colegii mei, ziariști vechi, își amintesc. Ei bine, aia a fost prima victimă a libertății economice pe care o câștigase România după Revoluție. Eram încă în iarna libertății noastre. Au intrat minerii și au devastat tot, au spart, au furat, au băut și au distrus, pe motiv că patronul vindea băutura prea scump! Se liberalizaseră prețurile. Se deschidea piața liberă, da, da.
Începea epoca ”Nu ne vindem țara!”, ”Jos patronii!”, ”Ne cumpără străinii!”.
După 34 de ani, îmi este dat să aud ASTA, de la un ”liberal” care vrea să fie președintele Consiliului Județean Hunedoara și care dorește, conform altor declarații, să aducă investitori în economia județului, să facă o viață mai bună pentru fiecare hunedorean:
”Din păcate, această fabrică (fabirica de ciment Heidelberg Cement Chișcădaga, actuala Heidelberg Materials – n. n.) nu mai este a românilor. Poate ne spun cei care, la anumite vremuri, au dat-o pe nimic austriecilor. Cunoscătorii să privească!”
Frateee…
Puțină istorie și câteva cifre:
Construcția fabricii de ciment Chișcădaga a început în anul 1972 și a intrat în funcțiune în 1976. Este situată în apropierea orașului Deva, în satul Chișcădaga, din comuna Șoimuș. Heidelberg Materials a preluat această fabrică în anul 2000.
Heidelberg Materials România S.A. este membră a grupului german Heidelberg Materials AG, lider mondial pe piața de agregate și un important jucător în domeniul cimentului, betonului și al altor activități conexe, ceea ce îl poziționează printre cei mai mari producători de materiale de construcții din lume. Grupul are aproximativ 55.000 de angajați în peste 3.000 de locuri de producție din circa 50 de țări din întreaga lume.
Din 1998 până în prezent, Heidelberg Materials România a contribuit cu peste 612 milioane euro la bugetul de stat. În 2022, taxele și impozitele plătite către stat au fost de peste 26 milioane euro (incluzând aici impozit pe profit, impozite pe salarii, TVA, taxe locale, redevențe etc.).
DAR: Nu este a românilor! Nu e, mă, a românilor!
Vă puteți imagina? Cimentul din calcar pur românesc de Crăciunești pângărit, practic, de tehnologia și gândirea nemțească! Mă, ăștia ne fac la ciment! Fug noaptea cu sacii de țiment în spinare și românul doarme! De 24 de ani, străinul se destrăbălează, practic, în ograda noastră, pe calcarul nostru!
AUR, Simioane, Șoșoacă, mergeți, mă, acasă!
Alin Bena
