joi, octombrie 1, 2026
Acasă Blog Pagina 60

PROBLEME pentru AUR: Nu vor mai putea flutura tricolorul CU ALTE ÎNSEMNE ADĂUGATE. Este ilegal

0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care se interzice adăugarea pe drapelul României a unor inscripţii şi simboluri, în afara celor aprobate prin lege. Încălcarea interdicției reprezintă contravenție și va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

„Pângărirea drapelului României, ca simbol naţional, prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaţionale”, este precizat în expunerea de motive a proiectului. 

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii şi sancţionării drept contravenţie a faptei constând în încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora.

Încălcarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, arată legea promulgată.

CITEȘTE ȘI:

INCREDIBIL: SEACĂ RÂUL CRIȘ pentru a găsi pistolul polițistului! Apele Române au închis barajul de la Mihăileni

0

În această dimineață, conducerea Apele Române – Administrația Bazinală Crișuri Brad a dispus închiderea stăvilarelor barajului de la Mihăileni. Decizia a fost luată pentru ca apele Crișului Alb să scadă în zona Crișcior, astfel încât să poată fi găsit pistolul furat duminică noaptea de la un polițist. Anchetatorii au indicii că hoțul a aruncat pistolul în albia Crișului.

Nivelul Crișului Alb a început deja să scadă, luni dimineața, astfel încât anchetatorii pot căuta mai ușor în albia râului pistolul și muniția aferentă.

Stăvilarele și descărcarea de la barajul Mihăileni au fost închise, luni dimineața, de conducerea Apele Române – Administrația Bazinală Crișuri Brad

Reamintim că un polițist de la Poliția municipiului Brad a rămas fără pistolul din dotare, încărcătorul de rezervă plin cu cartușe, spray-ul lacrimogen și bastonul telescopic. Polițistul fusese chemat să intervină la o încăierare izbucnită într-un bar din Gura Barza, comuna Criscior. În timp ce încerca să-l încătușeze pe unul dintre scandalagii, altul i-a furat polițistului centura cu tot cu pistol.

În cursul nopții a fost găsită centura polițistului, cu un încărcător și 14 cartușe, un spray paralizant și un baston telescopic, pe o vale din apropierea râului Criș.

Pistolul, însă, este deocamdată de negăsit.

Apele Crișului Alb au scăzut, polițiștii caută pistolul în albia râului. VIDEO: IPJ Hunedoara

VEZI CUM S-A DESFĂȘURAT SCANDALUL ÎN CARE POLIȚISTULUI I-A FOST FURATĂ CENTURA CU PISTOL CU TOT:

Casa unui om sărman din comuna Balșa s-a făcut scrum. Pompierii au încercat trei ore să mai salveze ceva

0

Duminică după-amiază, un incendiu a izbucnit la o casă din satul Almașu Mic de Munte, comuna Balșa. Pompierii Gărzii de Intervenție Geoagiu și cei ai Detașamentului Orăștie au intervenit de urgență la locul incendiului.

La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la o casă nelocuită, cu suprafața de aproximativ 60 de metri pătrați.

Omul a fost distrus când și-a văzut căsuța în flăcări

Proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a suferit un atac de panică când a ajuns la locul intervenției, fapt pentru care a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și ulterior a fost transportat la spitalul din Orăștie.

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului mai bine de trei ore.

Foto: ISU Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire. (ISU Hunedoara)

ALERTĂ MAXIMĂ: Unui polițist i s-a furat PISTOLUL cu tot cu centură, în timpul intervenției la o încăierare în Crișcior – VIDEO

0

Un polițist de la Poliția municipiului Brad a rămas fără pistolul din dotare, încărcătorul de rezervă plin cu cartușe, spray-ul lacrimogen și bastonul telescopic. Polițistul fusese chemat să intervină la o încăierare izbucnită într-un bar din Crișcior. În timp ce încerca să-l încătușeze pe unul dintre scandalagii, altul i-a furat polițistului centura cu tot cu pistol și cartușe.

Scandalul a avut loc duminică seara într-un local din comuna Crișcior, mai exact cârciuma din Gura Barza cunoscută de localnici sub numele ”La Iancu”. Pentru că erau implicate mai multe persoane violente, polițiștii din Criscior au cerut ajutorul colegilor de la Brad.

Scandal mare, duminică seara, la un bar din Crișcior. Sunt chemați polițiștii de la Brad

La data de 7 ianuarie 2024, în jurul orei 18:00, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la faptul că la un local public din comuna Crișcior are loc o altercație în care sunt implicate mai multe persoane.

În baza sesizării, patrula de intervenție de pe raza Secției de Poliție Rurală Crișcior s-a deplasat în regim prioritar la fața locului.

Având în vedere faptul că în altercație erau implicate mai multe persoane recalcitrante, polițiștii au solicitat sprijin dispecerului Poliției Municipiului Brad. Spre locul intervenției a fost trimisă și o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Brad.

În timp ce folosea forța ca să pună cătușele unui scandalagiu, altul i-a furat centura cu pistol și cartușe

Polițiștii au aplanat conflictul, iar în timp ce utilizau forța în vederea încătușării persoanelor implicate în altercație, unuia dintre agenții de poliție i s-ar fi desprins centura tactică, pe care avea atașate mijloacele din dotare, ce i-a fost sustrasă de una dintre persoanele aflate la locul intervenției.

Pe centura tactică se aflau un pistol, încărcătorul de rezervă plin cu cartușe, un spray lacrimogen, un baston telescopic.

Alertă generală, a fost alertat întreg efectivul poliției pentru găsirea pistolului

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, persoană implicată în altercație, este bănuit că i-ar fi sustras agentului de poliție centura tactică.

Bărbatul a fost depistat la scurt timp pe raza comunei Crișcior, însă a refuzat să coopereze cu polițiștii în vedere indicării locului în care s-ar afla centura tactică.

De asemenea, alți doi bărbați implicați în altercație au fost conduși la sediul Poliției, pentru a fi audiați în legătură cu implicarea în conflict.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea recuperării centurii tactice, a identificării tuturor persoanelor implicate în altercație și a luării măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Anchetă internă în Poliția județului Hunedoara

Conducerea IPJ Hunedoara a dispus verificări interne cu privire la modul de intervenție a polițiștilor. (Sursa: IPJ Hunedoara)

VIDEO: Facebook/Manele Manele

Localul în care a avut loc încăierarea

Localul din Gura Barza, comuna Crișcior, unde a avut loc încăierarea de duminică seara. Cârciuma este cunoscută de localnici sub numele ”La Iancu”.

A fost găsită centura DAR NU ȘI PISTOLUL

ACTUALIZARE 1 – Luni, ora 05:15

În urma activităților de căutare, în cursul nopții a fost găsită centura cu 1 încărcător cu 17 cartușe, 1 spray și 1 baston telescopic, pe o vale, în apropierea râului Criș. (IPJ Hunedoara)

Cel care a furat pistolul și încă doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore

ACTUALIZARE 2 – Luni, ora 09:15

Hoțul pistolului a fost reținut de polițiști

În urma activităților de cercetare penală și a probatoriului administrat în cazul altercației din comuna Crișcior, din seara zilei de 07 ianuarie a.c., polițiștii au luat măsura preventivă reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Brad.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor (respectiv de sustragerea armamentului și a muniției din dotarea unui agent de poliție care a intervenit la eveniment).

Alți doi scandalagii au fost și ei reținuți de polițiști

De asemenea, polițiștii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de doi bărbați, unul în vârstă de 41 de ani, din municipiul Brad și unul de 42 de ani, din comuna Crișcior, ambii bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale. (IPJ Hunedoara)

Scandalagiii de la Criscior au fost duși la audieri la Poliția municipiului Brad

ACTUALIZARE 3 – Marți, ora 08:00

Cei trei au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. (IPJ Hunedoara)

VIDEO: Tiberiu Mariș/ Digi24

Mai multe echipe de polițiști caută pistolul și muniția furate duminică seara

Polițiștii caută pe malul Crișului pistolul furat și muniția aferentă. VIDEO: IPJ Hunedoara
Declarația comisarului-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara – luni, ora 13:00. VIDEO: IPJ Hunedoara

Căutările pistolului au continuat și în ziua de marți, 9 ianuarie:

știre în curs de actualizare – vom reveni cu noutăți

ACCIDENT provocat de un șofer de 19 ani, lângă Călan. Trei oameni au ajuns la spital – VIDEO

0

Pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit astăzi cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, în apropiere de localitatea Călan, unde a avut loc un accident rutier.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme și au rezultat trei victime: doi bărbați în vârstă de 19, respectiv 47 de ani și o femeie în vârstă de 44 de ani.

Foto: ISU Hunedoara

Toate cele trei persoane au primit primul ajutor medical la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pentru această misiune au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri. (ISU Hunedoara)

VIDEO: ISU Hunedoara

Ce au aflat polițiștii. Cum s-a întâmplat accidentul

La data de 07 ianuarie 2023, ora 13:07, un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 687 din direcția Hunedoara – Călan, ajuns în intersecția cu DN 66, în momentul în care a efectuat virajul la stânga în intersecție, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 31 ani, regulamentar pe DN 66 pe sensul de mers spre Hațeg.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat vătămarea corporală a conducătorului în vârstă de 19 ani și a pasagerilor aflați în autoturism: o femeie în vârstă de 44 ani și un bărbat în vârstă de 49 ani.

Foto: ISU Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara

Victimele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Hunedoara)

Pompierii din Hunedoara au luptat cu flăcările PATRU ORE în această noapte. Casa preotului a luat foc

0

Pompierii Detașamentului Hunedoara au fost solicitați în această noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit la casa preotului din localitatea Boș.

La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta la camera centralei și la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cu reale posibilități de propagare a flăcărilor la întreaga locuință și la anexe.

Intervenția pompierilor a durat aproape 4 ore, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite și din fericire nu au existat victime, ci doar pagube materiale.

Foto: ISU Hunedoara

Pentru acest caz au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică și un echipaj SMURD.

Foto: ISU Hunedoara

Sursa: ISU Hunedoara

SĂRBĂTOARE MARE în 6 ianuarie: Boboteaza sau Botezul Domnului în Râul Iordan. Tradiții și superstiții

0

Pe 6 ianuarie Biserica prăznuieşte Botezul Domnului sau Boboteaza. Este vorba de retrăirea momentului în care Mântuitorul a fost botezat de Ioan în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani.

Ziua în care se arată Dumnezeu

În limbaj teologic, Botezul Domnului se mai numeşte şi Epifanie sau Teofanie, termeni proveniţi din greacă şi care înseamnă apariţia, revelarea lui Dumnezeu.

Aceasta deoarece, în momentul în care Iisus a fost botezat, oamenilor le-au fost revelate concomitent Sfânta Treime şi divinitatea Mântuitorului. Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât sub forma unui porumbel deasupra capului lui Iisus şi s-a auzit vocea Tatălui mărturisindu-L pe Fiul Său: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi”.

De Bobotează, preoții săvârșesc slujbe speciale, pentru sfințirea apei. Programul liturgic începe în ajunul zilei de Bobotează, pe 5 ianuarie, cu Vecernia Mare a Bobotezei. Apoi, în ziua Botezului Domnului, slujba continuă cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și cu Agheasma Mare, o slujbă specială de sfințire a apei.

Tradiții și superstiții legate de Bobotează

  • Se spune din bătrâni că dacă o fată nemăritată vrea să își viseze ursitul, trebuie să ceară sau să fure un fir de busuioc de la preot, apoi să îl pună sub pernă, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie.
  • De Bobotează, preotul merge la o apă curgătoare, pentru sfințirea sa. La finalul slujbei aruncă o cruce din lemn în râu și mai mulți tineri se aruncă în apa rece și înghețată, pentru a o găsi. Se zice că cel care aduce crucea la mal va avea noroc tot anul și va fi ferit de boli.
  • În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.
  • Se spune că dacă în ziua de Bobotează este vreme frumoasă sau va bate crivăţul, oamenii cred că va fi un an îmbelşugat şi o vară frumoasă.
  • De Bobotează nu e bine să speli rufe, deoarece se sfințesc apele
  • Se spune că nu e bine să te prindă Boboteaza cu haine la uscat, deoarece se spune că necuratul se poate agăța de ele, atunci când este alungat din apele sfințite.
  • Se spune că e bine ca femeile să prepare piftie la această sărbătoare, dacă vor să fie fragede tot anul.
  • Nu e bine să faci treburi grele în această zi, altfel îți merge rău tot anul.
  • De asemenea, pe 6 ianuarie, nu se mătură, nu se coase, nu se toarce și nu se țese.
  • La sate, femeile nu spală vreme de 8 zile, începând cu Ajunul Bobotezei, pentru a nu spurca apele.

ATENȚIONARE de călătorie în GERMANIA: Grevă generală în sectoare cheie ale economiei, transporturile afectate

0

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis vineri o ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE pentru Republica Federală Germania, valabilă începând de luni, 8 ianuarie.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând cu data de 8 ianuarie 2024, este preconizată declanșarea de greve în sectoare cheie ale economiei, cum ar fi agricultura, căile ferate, transporturile, expediția de mărfuri.

Grevele vor afecta serviciile regionale și pe distanțe lungi operate de Deutsche Bahn.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefoanele de permanență de la Berlin: +491601579938, Bonn: +491735757585, München: +491602087789 și Stuttgart: +491716813450.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice și oficiilor  consulare române din R. F. Germania la Berlin: + 493021239555; Bonn: +492286838135; München: +4989553307 și Stuttgart: +497116648611.

Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

ACCIDENT între Deva și Brad, pe curbele de pe Dealu Mare. Un Opel și un BMW s-au ciocnit frontal – VIDEO

0

Două autoturisme s-au ciocnit frontal, vineri după-amiază, la intrarea în comuna Vălișoara, pe Dealu Mare (DN 76), între Deva și Brad.

Cei doi șoferi, care nu aveau pasageri în mașini, au fost răniți ușor și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesar transportul lor la spital.

Cei doi șoferi au scăpat doar cu sperietura și cu pagubele materiale. Foto: ISU Hunedoara

La locul accidentului au intervenit pompierii Secției Brad cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

În spijinul pompierilor, la acest caz s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Circulația rutieră s-a desfășurat pe un sens de mers, alternativ, până la degajarea locului accidentului. Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului.

Sursa: ISU Hunedoara