sâmbătă, octombrie 3, 2026
Acasă Blog Pagina 39

Jucătorii Corvinului vor prezenta oficial, la Deva, CUPA ROMÂNIEI. Autografe și sesiune foto cu campionii

COMUNICAT DE PRESĂ

Cupa României, prezentată oficial la Consiliul Județean Hunedoara

Cupa României va fi expusă duminică, 26 mai, ora 19.30, la Consiliul Județean Hunedoara, în curtea interioară a instituției. Trofeul va fi însoțit de jucătorii și staff-ul tehnic al echipei Corvinul Hunedoara.

Echipa Corvinul Hunedoara a ajuns în premieră în finala Cupei României, pe care a câștigat-o după un meci fantastic. Performanța realizată de Corvinul Hunedoara a fost una extraordinară și echipa merită toate aprecierile.

Toți cei care doresc fotografii cu trofeul și cu echipa Corvinul Hunedoara sunt așteptați la acest eveniment.

Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara

Foto: Emil Sebastian Popescu/Esp Photo Ltd

L-A SPART LA NARĂ! Încăierare în Parlament: deputatul PNL Florin Roman s-a ales cu nasul spart

Au fost scene violente marți, 21 mai, în plenul Camerei Deputaților. Deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu, ambii foști miniștri PNL, au avut un schimb dur de replici și chiar s-au lovit.

Potrivit surselor din plen, primul schimb de replici ar fi avut loc în dreptul băncii lui Vîlceanu. Cei doi s-ar fi înjurat, după care au ieșit împreună din plen.

Scandalul a continuat pe hol, timp de mai puțin de un minut și s-a transformat într-un conflict fizic.

După câteva minute Florin Roman a revenit în plen cu nasul spart.

Ce a declarat Florin Roman

”Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată.

I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vilceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen.

În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului.

Am evitat orice ripostă, pentru ca respect mandatul de parlamentar. În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancționare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!” – a scris Florin Roman pe pagina sa de Facebook.

.

Aproape 30 de străzi din Deva rămân FĂRĂ APĂ în zi de sărbătoare. Vezi lista zonelor afectate

Aproape 30 de străzi din Deva rămân fără apă potabilă astăzi, 21 mai, chiar în zi de sărbătoare a Sfinților Constantin și Elena, între orele 9:00 și 18:00.

Comunicatul Apa Prod este ambiguu: este vorba despre o avarie sau o lucrare programată?

Comunicatul Apa Prod SA Deva

”În vederea executării unor lucrări PROGRAMATE pe rețeaua de distribuție, se sistează furnizarea apei, în data de 21.05.2024, începând cu ora 09:00, după cum urmează:

Localitatea Deva

Străzile: M. Eminescu (de la str. V. Babeș până la str. Libertății), Aleea Florilor, Anemonelor, Militarilor, Margaretelor, I. Vulcan (de la str. M. Eminescu până la str. N. Tonitza), Cloșca, Crișan, E. Vacarescu, Toamnei, D. Vodă, Împ. Traian, Protopop V. Damian, 22 Decembrie (de la D. Vodă până la 1 Decembrie 1918), M. Averescu, I. Creangă, Aleea Patriei, A. Mureșan, Piața Victoriei, Aleea Neptun, 1 Decembrie 1918, Piața Unirii, I. Maniu (de la str. Libertății până la Bd. Decebal), O. Goga, A. Sever, T. Solomon, L. Blaga, A. Vlaicu (de la str. L. Blaga până la str. A. Iancu) și Parcul „Cetate” .

Estimare pentru reluarea furnizării apei: ora 18:00.

Din cauza avariei, este posibil să apară fluctuații de presiune în zonele adiacente celor anunțate mai sus.

SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.”

PARADA CAMPIONILOR pe străzile Hunedoarei. A fost NEBUNIE sâmbătă seara!

A fost o sărbătoare cum nu s-a mai văzut pe străzile Hunedoarei, sâmbătă seara! Mii de oameni au ieșit pe străzi, în tricouri alb-albastre, pentru a-i saluta pe eroii orașului, pe cei care au adus bucuria în sufletul hunedorenilor.

Câștigătorii Cupei României, fotbaliștii de la Corvinul, alături de antrenori și stafful tehnic, au pornit într-o paradă cu trofeul, într-un autocar descoperit, de la ora 19:00, de la stadion, cu destinația finală Castelul Corvinilor.

Acolo, în fața Castelului, s-a desfășurat un adevărat show în cinstea învingătorilor!

Bravo, Corvinul! Bravo, hunedoreni!

Galerie foto de la același excepțional maestru al imaginii și suporter înfocat al Corvinului, Emil-Sebastian Popescu/espphoto.ro

ULTIMA ORĂ: Accident pe autostrada A1, la Mintia. Explozia unei anvelope la un TIR – VIDEO

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că sâmbătă dimineața, în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva, în zona localității Mintia, județul Hunedoara.

Circulația autovehiculelor se desfășoară îngreunat, pe banda de urgență.

De asemenea, este afectat traficul și pe celălalt sens de deplasare, deoarece în urma scurgerilor de carburant pe partea carosabilă, alte două autoturisme au lovit un parapet.

Din incident nu au rezultat victime.  

Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 10:00.

VIDEO: Facebook/Stăniș Nicușor

AL 12-lea JUCĂTOR. Ei sunt SUFLETUL CORVINULUI: 100 de imagini excepționale cu suporterii hunedoreni

Corvinul Hunedoara a realizat o performanță istorică: a câștigat Cupa României la fotbal, pentru prima oară în istoria clubului hunedorean.

În spatele acestei victorii se află o muncă uriașă: a fotbaliștilor, a antrenorilor, a staff-ului tehnic, a administrației locale și județene, a sponsorilor.

Dar succesul nu ar fi fost posibil fără suporterii extraordinari ai Corvinului Hunedoara. Acești oameni au susținut echipa, cu sufletul, în toate momentele grele prin care a trecut. Corvinul a renăscut din propria cenușă și datorită lor, suporterilor, care le-au dat jucătorilor de pe teren o inimă în plus și un motiv să se lupte până la capăt pentru victorie.

Lor le este dedicată această galerie foto, realizată de unul dintre ei, suporterii extraordinari ai Corvinului, maestrul fotograf Emil Sebastian Popescu/espphoto.

URGENȚA Spitalului Județean din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva au toate condițiile pentru a putea beneficia de servicii medicale la standarde europene. Unitatea de Primiri Urgențe a devenit funcțională de curând, după ce Consiliul Județean a investit sume importante în acest proiect.

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara:

Extinderea Unității de Primiri Urgențe s-a făcut pe fonduri europene, obținute printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Hunedoara

”Consiliul Județean Hunedoara a derulat un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin care Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Deva a fost extinsă cu un corp nou de clădire pe două niveluri și care împreună cu spațiul vechi însumează 1400 mp. În urma realizării acestei investiții majore, Urgența din Deva a fost considerată de către conducerea ADR Vest un exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest.

.

Zona de triaj – foarte spațioasă, cabinetele de consultații, staționarele, cabinetele personalului medical și zona distinctă destinată urgențelor pediatrice oferă cele mai bune condiții pentru desfășurarea unui act medical performant.

.

O a doua investiție, realizată din bugetul Consiliului Județean Hunedoara

În paralel cu acest proiect, am derulat o a doua investiție, realizată de această dată din bugetul Consiliului Județean Hunedoara, prin care a fost realizată o etajare suplimentară. Aceste spații includ o sală de așteptare pentru însoțitorii pacienților ajunși la urgențe, precum și o zonă destinată administrației spitalului.

Sunt două facilități care oferă spitalului din Deva standarde înalte de funcționare și arată atât respectul pentru pacienți, cât și pentru echipa medicală și administrativă a unității sanitare.

.

Investiția totală s-a ridicat la 17,4 milioane de lei, iar fondurile au fost asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și bugetul CJ Hunedoara.” – a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

CORVINUL SCRIE ISTORIE! Cupa României ajunge la Hunedoara și un oraș renaște!

0

După 49 de ani, o echipă de liga a doua câștigă Cupa României și scrie istorie! Corvinul Hunedoara a făcut fericit un oraș, un județ întreg!

După un meci dramatic, terminat cu scorul de 2-2, cu reprize de prelungiri în care nu s-a înscris și apoi cu lovituri de la 11 metri, Corvinul a învins-o pe Oțelul Galați (scor final 5-4) și Cupa României ajunge la Castel!

A fost cu adevărat un meci istoric, susținut din tribunele stadionului din Sibiu de cei mai inimoși suporteri din țară, suporterii corviniști, care merită din plin această victorie, la care au contribuit cu sufletul și emoția lor.

Felicitări luptătorilor din teren, felicitări tuturor celor care au susținut această echipă extraordinară, renăscută din propria cenușă.

Băieți, ați făcut fericiți pe foarte mulți oameni care au crezut în voi. Un oraș, Hunedoara, a dobândit, în tot acest timp, cel mai prețios lucru: și-a regăsit sufletul și unitatea, a redevenit, cu adevărat, o comunitate!

Bravo! Bravo! Bravo!

Ei sunt cei care au scris istorie!

Vom reveni cu fotografii extraordinare de la această finală de poveste, realizate de către unul dintre cei mai înfocați suporteri ai Corvinului, maestrul fotograf Emil Sebastian Popescu/espphoto.ro

Femeia venită de la frontieră l-a TĂIAT și l-a DEPOSEDAT pe hunedoreanul de 69 de ani

O femeie de 30 de ani din Nădlac, județul Arad, l-a tăiat cu un obiect ascuțit pe un bărbat de 69 de ani din Hunedoara și l-a deposedat de telefonul mobil.

Un vecin a anunțat Poliția

La data de 14 mai 2024, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că vecinul său a avut o altercație cu o persoană și a fost tăiat la mână cu un obiect ascuțit.

Ce au găsit polițiștii la fața locului

Polițiștii ajunși la fața locului la fața locului, respectiv pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Hunedoara, au identificat un bărbat de 69 de ani, din municipiul Hunedoara, care a declarat următoarele:

Ce a declarat bărbatul de 69 de ani

”În dimineața zilei de 14 mai 2024, în jurul orei 06:00, o femeie s-a deplasat la locuința mea și mi-a provocat o leziune prin tăiere la nivelul antebrațului drept, deposedându-mă de un telefon mobil, după care a părăsit locuința.”

După ce a declarat cum s-a întâmplat, a fost dus la spital

Persoana vătămată a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  tâlhărie calificată.

Polițiștii au găsit-o pe tâlhară și au băgat-o la beci

În urma verificărilor și acțiunilor investigative efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au identificat-o pe cea bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, o femeie de 30 ani, din localitatea Nădlac, județul Arad, care a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

O nouă plecare din PNL Hunedoara: Senatoarea Lucica Dina Muntean a demisionat din partid

Senatoarea PNL din Valea Jiului, Lucica Dina Muntean, a anunțat astăzi că a demisionat din PNL.

Ea invocă neînțelegeri cu conducerea județeană a partidului, pe care o acuză că a marginalizat-o în mod inexplicabil. Astfel, PNL filiala județeană Hunedoara rămâne și fără cel de-al doilea senator, după ce senatorul Vasilică Potecă a trecut la AUR, în 6 septembrie 2023. De asemenea, șase primari PNL au trecut la PSD în ultimele luni.

Ce a scris fosta senatoare PNL Lucica Dina Muntean pe pagina ei de Facebook:

”Am demisionat din Partidul Național Liberal!

După anunțul primarului Tiberiu Iacob Ridzi că va candida pentru un nou mandat din partea PSD, deși am comunicat presei că eu rămân la PNL, nimeni din conducerea județeană nu a fost interesat de decizia mea. Dimpotrivă!

În mod inexplicabil, consiliera mea, care este membră PNL a fost exclusă din grupul celor care postează pe Facebook de la Deva, iar postările mele nu au mai fost preluate și promovate la nivel de județ, așa cum ar fi fost firesc.

Și mai mult decât atât, anumiți membri PNL Petroșani mi-au transmis că se ia în calcul excluderea mea din partid.

În urma unei discuții purtate pe această temă cu doamna Vetuța Stănescu, președinta PNL Hunedoara, domnia sa mi-a spus că nu este responsabilă de ceea ce fac unii membri ai partidului pe care îl conduce.

Drept pentru care atacurile au continuat. Zilele trecute, pe pagina de Facebook a unei colege de partid a fost preluată una dintre postările mele, cu mențiunea că va trebui să ne lămurim dacă mai fac parte din acest partid.

Aceste semnale mi-au arătat foarte clar că am devenit un personaj incomod, iar derapajele colegilor mei de partid aveau un scop prestabilit, de care conducerea partidului nu era străină. Dacă nu ar fi fost așa, probabil aș fi primit programul activităților și în felul acesta singurul senator pe care îl mai are această formațiune politică, ar fi putut să participe, atât la întâlnirile și consultările care au avut loc pentru desemnarea candidaților de la primăriile din Valea Jiului, cât și la evenimentele de lansare ale acestora.

Dar pentru că, în ciuda deciziei primite de la doamna președintă a PNL Hunedoara, prin care se stabilise că eu răspund de Valea Jiului și de Bănița, acest lucru nu s-a întâmplat, mi se pare corect să mă întreb: oare de ce?

Deși eu nu fac parte din categoria celor care se victimizează și am dovedit mereu că am curajul să lupt pentru dreptate și adevăr, ca urmare a acestor comportamente reprobabile, m-am văzut obligată să aleg! Și astăzi am ales să demisionez din Partridul Național Liberal, după 12 ani de activitate politică, întâi ca și consilier local, apoi viceprimar, iar în prezent senator.

Îmi voi continua activitatea ca senator dezafiliat, știind că îmi pot duce la bun sfârșit proiectele începute, cu sprijinul colegilor din Parlamentul României, care mă respectă și îmi apreciază onestitatea, munca susținută și dorința de a face bine oamenilor.

Doresc să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și susținut și să îi asigur pe toti cetățenii din Valea Jiului și din judetul Hunedoara că, deși voi activa ca senator independent, voi continua să lupt pentru rezolvarea problemelor specifice Văii Jiului și județului nostru, voi continua să-mi susțin proiectele și voi rămâne același senator activ și implicat cum am fost încă de la preluarea mandatului.” – a scris senatoarea Lucica Dina Muntean pe pagina sa de Facebook.

Reacția organizației PNL filiala Hunedoara:

”Motivele indicate de doamna senator Lucica Muntean privind demisia din partid sunt false!

Am luat act cu surprindere de demisia din partid a doamnei senator Lucica Dina Muntean și mai ales a motivelor invocate de aceasta, care ar fi stat la baza acestei demisii.

Ca răspuns public la acuzațiile pe care le formulează, dorim să vă informăm că apreciem activitatea politică pe care doamna senator Muntean a desfășurat-o în Parlament, fiind angrenată în mai multe proiecte legislative.

Din păcate, această activitate nu a fost dublată cu cea în teritoriu, iar acest lucru a avut la bază tocmai solicitarea expresă a doamnei Muntean, care în toată această perioadă a locuit în București, vizitând ocazional Valea Jiului.

Cât privește excluderea consilierei sale din acel grup de comunicare, este vorba de o decizie internă a partidului și este argumentată de activitatea ei din mediul online, precum și a soțului ei, care par centrați pe un alt partid, nu spre PNL. Totodată, menționăm ca doamna Lucica Muntean a fost membru al Biroului Politic Județean al PNL și al Biroului Local Petroșani, decizie care a aparținut domnului Cosmin Rădescu, actualul președinte și candidat PNL la funcția de Primar al Municipiului Petroșani.

Apreciem că un om vertical, așa cum susține că este doamna senator Lucica Dina Muntean, își însoțește demisia din partid de cea din Parlament, dat fiind faptul că este o funcție politică, postul de senator fiind câștigat pe listele PNL Hunedoara și nu uninominal.” – a comunicat PNL filiala Hunedoara pe pagina oficială de Facebook.

Surprizele par că nu se opresc aici!

O reacție de aprobare la demisia din PNL a senatoarei Lucica Dina Muntean vine, surpriză!, chiar din partea președintei Organizației județene a Femeilor Liberale Hunedoara, Maria Czane, care dă un ”like” la postarea senatoarei:

.

va urma