joi, noiembrie 21, 2024
No menu items!
AcasăOPINIIVai, dragă, ce încurcătură!

Vai, dragă, ce încurcătură!

Scandalul celebru cu Amanta de la Ape, aranjată de protectorul ei politic pe o funcţie despre care n-avea habar, mi-a amintit o istorioară de pe-aici, din judeţul Hunedoara, de la începutul guvernării PDL. Cică ar fi adevărată.

Lapona Enigel (să-i zicem aşa, la întâmplare), gătită-prună, coafată ca de nuntă, cu cârlionţi lungi, dă cu uşa de părete:

– Ceau, unde-i biroul meu?

Secretara, speriată ca o căprioară surprinsă noaptea în lumina farurilor, îngaimă nişte vorbe:

– Pe cine căutaţi, doamnă?

– Pe dracu îl caut, tuto, de azi îs directoare aici, unde-i biroul meu? Şi fă-mi o cafea, lapte, zahăr două plicuri!

Fata, îngrozită, se face mică printre ceşti şi dosare.

Coana intră în birou, împinge ficusul cu piciorul, rade de pe birou poza cu un copil necunoscut în cărucior şi cu bună-sa rânjită la aparat, apoi se lasă pe spate în fotoliu, uşor crăcită, vag transpirată.

În sfârşit!

E directoare, isprăvniceasă!

Partidul a numit-o, cu recomandare, cu tot ce trebuie. A primit aseară telefon de la iubi.

Numai ea ştie cât a avut de tras până să ajungă aici…

După 5 minute de panică generală a ajuns la sediu, într-o goană nebună, directorul adevărat, numit şi el cu recomandare, cu tot ce trebuie, în urmă cu doi ani.

Şi s-a lămurit treaba pe loc!

Lovitură de teatru!

Coafata nu înţelesese bine unde a fost numită.

Auzise cam prost la telefon, cu o seară înainte, vocea protectorului său iubit: de mâine eşti directoare la Ap..a, te duci să-ţi iei postul, iubita, am aranjat!

Era numită directoare la APIA, nu la Ape, unde ajunsese, draga de ea, din greşeală de auz.

Alin Bena

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente