Domnul Vasilică e senator AUR. Înainte de asta, a fost senator PNL.

Domnul Vasilică e consecvent: galbenul e culoarea care i se potrivește. E fixat la galben pe viață.

Îl cunosc pe domnul Vasilică. Avem aceeași vârstă. E un tip citit, cult, manierat, prezentabil. Cu studii adevărate, făcute la timp.

Cu multă experiență în funcțiile elegante din administrație: director executiv al Consiliului Județean Hunedoara, subprefect, apoi prefect de Hunedoara, city manager la Deva etc.

Șef. Boss.

Cu gusturi rafinate, îmbrăcăminte de firmă, bilete la F1, vacanțe la Monaco și în Toscana.

Pe lângă lopata galbenă, Vasilică mai are și tricou galben. Pe tricoul PNL a imprimat doar, cu majuscule, cuvântul magic PATRIOT și acum îi vine numai bine, la inundațiile AUR de la Broșteni.  

Să nu mă înțelegeți greșit, nu am absolut nimic a-i reproșa domnului Vasilică. Nu sunt nici măcar în tabără celor care, cu afișat dispreț, strâmbă din nas: cum, mă, chiar așa să decazi, să treci de la PNL la AUR?

În primul rând, fiecare face cu viața lui ce vrea. Vedeți-vă de a voastră, mai bine, înainte de a da sfaturi despre cum trebuie alții să-și facă viața, că așa vreți voi.

Doi. Domnul Vasilică n-a ocupat funcția de senator al României prin lovitură militară sau conspirație, ci prin votul direct al cetățenilor. Faptul că și-a câștigat postul prin alegeri democratice, chiar și pe lista AUR, demonstrează că a făcut alegerea corectă, în ceea ce-l privește.

Și trei. A făcut compromisuri domnul Vasilică cu propria conștiiță, atunci când a trecut de la PNL la AUR? Păi să vedem. Și colo și dincolo avea de suportat șefi puși pe căpătuială, grobieni, semi-alfabetizați, ranchiunoși, avizi de putere și de bani. Colegi care te sapă la greu. Șefi care te trec pe linie moartă dacă scoți capul din turmă și deschizi gura. Aceeași contra-selecție a valorilor în ierarhia partidului. Aceiași bani grei deturnați în buzunarele șefilor din subvențiile pentru partid. Cam așa-s partidele. Nicio schimbare, deci. Culoarea tot galbenă. Un partid mai viril, cu aceleași metehne dar cu moace noi și discurs mai din topor, a venit din urmă și domnul Vasilică, surfer adevărat, a încălecat pe val. Unde e compromisul, unde e schimbarea?

Sigur, ar putea fi discuția despre doctrină. Liberalism (altoit generos cu un plagiat de tip copy/paste de social-democrație, ca un coi crescut pe frunte) la PNL – versus naționalism (populist-conservator-legionaroid-extremist, toate în ghiveci) la AUR. Haida de, cine mai are treabă cu doctrinele politice în epoca TikTok? Important e să ajungi la putere, nu contează cum și din partea cui.

A, da. Și patru. Inteligentul, cultul și rafinatul domn Vasilică a ocupat locul 1 pe lista de senatori și a câștigat postul, singurul câștigător la senatori AUR în județul Hunedoara, în detrimentul vreunui analfabet vai mama lui, așezat la coada de aspiranți la trai bun, la manșetă albă și butoni, de pe lista de candidați AUR. Adică un deștept i-a suflat locul unui prost. Un prost mai puțin în Parlament. Măcar Vasilică știe să citească o lege.

Bine le-ai făcut, Vasilică! Dă-le lopată!

Alin Bena

(va urma)

P.S.: Domnul Vasilică e cel din dreapta imaginii, cu tricou galben – ca și ceilalți doi, de altfel. Foto: Facebook/Vasilică Potecă

Măsurile de austeritate anunțate de Guvern afectează profund funcționarea administrațiilor locale și, prin aceasta, viața a milioane de români.

Suspendarea sau înghețarea proiectelor de investiții derulate în județul Hunedoara prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – care vizează alimentarea cu apă, canalizarea, infrastructura rutieră, extinderea rețelelor de gaz – reprezintă o lovitură dură aplicată comunităților locale.

”Consecințele sunt dramatice. În județul Hunedoara sunt peste 150 de proiecte de apă, canal și drumuri, aflate în diverse stadii de implementare, în valoare de peste 1,1 miliarde de lei (220 milioane euro), care riscă să fie abandonate, iar alte 20 de proiecte privind extinderea rețelelor de gaz în valoare de 340 de milioane de lei (68 milioane euro), pot fi pierdute definitiv.” – afirmă președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Sunt afectate, în primul rând, comunitățile mici, comunele și orașele, ale căror bugete proprii abia dacă le permit să supraviețuiască. Despre investiții în infrastructură (apă, canal, gaz, drumuri) nici nu poate fi vorba.

În județul Hunedoara sunt așezări care nu beneficiază nici măcar de energie electrică. Cele mai multe sate nu au apă curentă și canalizare. Secolul fiind XXI, nu Evul Mediu.

În județul Hunedoara, rețeaua de drumuri județene măsoară aproape 1.500 km, fiind cea mai lungă rețea de acest tip din România. Aceste drumuri necesită reparații și întreținere permanentă iar asfaltarea unor tronsoane importante este irealizabilă din bugetul propriu al Consiliului Județean.

Despre drumurile comunale, din interiorul localităților, nici nu mai are rost să vorbim, starea lor este dezastruoasă. Taxele și impozitele colectate de la cetățeni abia acoperă costurile de funcționare ale primăriilor. De unde bani pentru asfaltări sau, măcar, cârpeli?

Pentru toate acestea, programul ”Anghel Saligny” reprezenta o soluție.

Primarii comunelor Hărău și Certeju de Sus și-au exprimat indignarea față de intenția Guvernului de a stopa acest program.

”Nu blocați finanțările pe Programul „Anghel Saligny”! Comuna Certeju de Sus are un proiect vital de introducere a gazului, în valoare de 10 milioane de euro. Dacă finanțarea se oprește, comunitatea noastră pierde o investiție esențială – nu doar în rețeaua de gaz, ci și în apă și canalizare, servicii de bază pentru un trai decent!” – a scris primarul comunei Certeju de Sus, Alexandru Luca.

”După ani întregi de promisiuni și speranțe, comuna Hărău era în sfârșit la un pas de a beneficia de ceea ce ar trebui să fie un drept elementar: racordarea la rețeaua de gaze naturale. Procedurile erau în derulare, documentațiile pregătite, oamenii așteptau cu încredere. Și totuși, când totul trebuia să înceapă, Guvernul României (…) a ales să taie finanțarea și să blocheze acest proiect vital. Rușine! Aceasta nu este o reformă, este o palmă dată comunităților care muncesc, plătesc taxe și vor doar condiții decente de trai.” – a scris primarul comunei Hărău, Lucian Albu Weber.

Guvernul, prin vocea prim-ministrului Ilie Bolojan și a ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a răspuns sec la aceste solicitări, venite din toată țara: Nu mai sunt bani pentru programul ”Anghel Saligny”, în 2025. ZERO LEI.

Este greu de combătut un astfel de argument, scurt și la obiect: ZERO LEI.

De unde bani pentru posibila continuare a acestor proiecte vitale pentru comunitățile locale?

Cseke Attila sugerează că o soluție ar fi relocarea banilor de la alte ministere. Imaginați-vă ce ecou ar avea în opinia românilor tăierea bugetelor de la Sănătate sau Învățământ! Din acest motiv, probabil, premierul Bolojan s-a ferit să aducă măcar în discuția publică o astfel de ipoteză.

Și atunci de unde bani? Că la tăiat salarii, dat afară bugetari și mărit accize și TVA s-a apelat deja.

Uite, de AICI.

Nu mai blocați proiectele din minerit! Nu mai blocați proiectele din energie! Urgentați obținerea avizelor și autorizațiilor pentru Certej și Rovina, județul Hunedoara!

Ocupați-vă puțin, stimabili ofițeri de informații, și de ONG-urile care frânează orice proiect de dezvoltare economică a României, fie în domeniul minier, fie al energiei sau al infrastructurii sau în orice domeniu le este profitabilă financiar contestarea.

Căutați-i puțin la sursele de finanțare pe acești teroriști ecologiști, care au ținut în loc mai mult de doi ani tronsonul Șoimuș-Ilia al Autostrăzii A1, fiindcă au găsit ecologiștii doi lilieci în hruba săpată de un sătean în dealul de gresie din dreapta Mureșului. În acest timp, oamenii mureau în accidente pe drumul național sufocat de traficul infernal generat de lipsa autostrăzii.

Repet întrebarea: băi, suntem nebuni?

Dați, mă, drumul proiectelor economice care produc banii de care noi toți avem atâta nevoie. Nu le mai puneți bețe în roate investitorilor, nu-i mai hăituiți prin meandrele birocrației cretine, terorizați de amenințările perverse, anti-naționale și bine remunerate ale ONG-urilor.

Guvernarea se face pentru oameni. Sau așa ar trebui. Nu mai chinuiți oamenii degeaba!

Alin Bena

România are o gaură în buget de 30 miliarde de euro. La 100 de lei colectați de la români, prin taxe și impozite, Statul a cheltuit 130 de lei. Și așa am dat de fundul sacului. Guvernul, ajuns cu spatele la zid, e nevoit acum să impună măsuri de austeritate care reduc veniturile reale, cresc taxele, impozitele, accizele, TVA-ul etc și afectează nivelul de trai al majorității populației.

Din nou, cetățeanul de rând este cel care plătește nota pentru dezechilibrele bugetare, pentru incompetența managerială și pentru lipsa unei viziuni strategice pe termen lung.

Toate acestea se întâmplă într-o țară care stă, la propriu, pe o mină de aur — la modul cel mai concret posibil. România are resurse minerale uriașe, evaluate la zeci de miliarde de euro, dar care zac neexploatate de ani de zile din cauza unei combinații toxice de indecizie politică, activism extremist și lipsă de curaj guvernamental.

Certej, Rovina, Roșia Montană — nume care ar trebui să fie sinonime cu relansare economică, cu investiții majore și cu venituri semnificative la bugetul de stat — au devenit simboluri ale stagnării și ratării oportunităților.

Rezervele minerale aferente acestor proiecte valorează zeci de miliarde de euro, într‑un mix de aur, argint și cupru.

În privința materiilor prime critice, vitale pentru industia de apărare și aerospațială, România este una dintre cele mai bogate țări din Europa.

Aceste materii prime critice sunt extreme de valoroase, deoarece sunt fundamentale pentru producția de avioane de luptă, elicoptere, blindate, sisteme de rachete și nave de luptă, industria IT și aerospațială.

Județul Hunedoara, de exemplu, este cel mai bogat dintre județele României în privința materiilor prime critice pe care le deține în subsol.

Galiu, Grafit, Pământuri rare grele, Niobiu, Tantal, Vanadiu – sunt materiile prime critice care se găsesc în subsolul județului Hunedoara, mai multe decât în oricare alt județ al României.

România, în general, și județul Hunedoara, în special, au, așadar, un potențial semnificativ și dovedit de a deveni un furnizor strategic pentru UE și NATO, mai ales în contextul vulnerabilităților de securitate actuale.

Revin: de ce să impui tăieri salariale, să crești TVA-ul sau să reduci investițiile în sănătate și educație, când ai sub picioare resurse care ar putea genera venituri bugetare consistente, locuri de muncă și un impuls major pentru economia națională? De ce să sacrifici nivelul de trai al cetățenilor când ai alternative clare și profitabile? Este o întrebare la care guvernul evită să răspundă.

Argumentele contra exploatării sunt, desigur, bine cunoscute: riscuri ecologice, corupție, concesionări dezavantajoase pentru stat. Dar toate acestea nu sunt motive reale pentru a închide complet subiectul. Sunt probleme care pot fi reglementate, negociate și controlate, dacă există voință politică și transparență. În loc să abandonăm ideea de a valorifica resursele, ar trebui să o modernizăm: cu tehnologie avansată, cu parteneriate strategice și cu un cadru legislativ care să protejeze atât mediul, cât și interesul public.

România nu își poate permite luxul de a lăsa zeci de miliarde de euro îngropate în pământ, în timp ce se împrumută la dobânzi uriașe și impune sacrificii inutile populației. O guvernare responsabilă nu cere sacrificii înainte de a-și folosi toate atuurile. Iar resursele minerale ale țării sunt un atu major, ignorat de prea mult timp.

În concluzie, austeritatea este, în România, mai degrabă rezultatul neputinței și al fricii politice decât o necesitate economică.

În loc să ne luptăm cu deficitul bugetar prin tăieri și taxe, am putea să-l transformăm în surplus prin valorificarea inteligentă și responsabilă a resurselor pe care le avem. Dar pentru asta e nevoie de lideri care să nu se teamă de complexitate și de decizii curajoase.

E nevoie de guvernare cu viziune pentru dezvoltare, nu de pompieri care sar, panicați, să stingă focul pe care tot ei l-au aprins.

Alin Bena

Într-o țară în care simbolurile memoriei colective ar trebui protejate cu sfințenie, guvernul României a ales, în mod inexplicabil și cinic, să impună plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru două dintre cele mai vulnerabile și respectate categorii sociale: veteranii de război și foștii deținuți politici.

Este un gest care nu doar că nu aduce o rezolvare reală a problemelor bugetare, dar ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea morală și politică a Coaliției de guvernare de a înțelege sensul profund al cuvintelor „recunoștință” și „demnitate națională”.

Ne aflăm în fața unui sacrificiu inutil. Suma care ar putea fi colectată de la acești oameni este infimă în comparație cu așa-zisa „gaură bugetară” de 30 de miliarde de euro.

Câți veterani de război mai sunt în viață? Conform datelor oficiale, la începutul anului 2024 mai trăiau în România puțin peste 1.200 de veterani de război. În 2025 sunt și mai puțini. Cei mai mulți dintre ei au peste 95 de ani. În județul Hunedoara, de exemplu, mai este un singur veteran de război în viață. Îl cheamă Tudor Gheorghe. Are 101 ani și e din Lupeni, Valea Jiului. Este imobilizat la pat și nu a putut participa la ceremoniile organizate de Ziua Veteranilor de Război, în 29 aprilie. Să facă bine și să scoată banii!

În ceea ce privește foștii deținuți politici, numărul acestora este estimat la aproximativ 2.000 – 3.000, o generație pe cale de dispariție, purtătoare a suferinței din închisorile comuniste, a foamei, a frigului și a umilinței.

Să le iei 100 de lei din pensie, în numele echilibrului bugetar, echivalează cu a rupe ultima medalie de pe pieptul unui veteran sau a stinge ultimul foc de lumină în conștiința unei națiuni care nu știe să-și respecte trecutul. Este nu doar o măsură lipsită de empatie, ci și un gest cu impact negativ puternic asupra imaginii guvernului și a Coaliției care îl susține.

Ironia face ca amendamentul depus de PSD – parte a actualei Coaliții – pentru scutirea veteranilor și a foștilor deținuți politici de la plata CASS, să fi fost respins chiar de colegii de alianță. Ce mesaj transmite acest refuz? Că solidaritatea de fațadă nu valorează mai mult decât o decizie cinică într-o ședință de comisie? Sau că, în goana după bani, orice sacrificiu este acceptabil, chiar și cel al demnității naționale?

”Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la fostii deţinuţi politici. Nu vorbesc de urmaşi. Vorbesc de deţinuţii politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în ţara asta. Şi puţin respect pentru ei şi pentru veteranii de război cred că puteam să arătăm. N-am găsit înţelegere. Am fost singurii care am susţinut în coaliţie aceste lucruri, care nu au aşa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înţelegere şi mai sunt exemple”, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu, liderul PSD. 

Acest episod este mai mult decât o gafă politică: este o problemă gravă de imagine și moralitate. Într-o perioadă în care statul român se confruntă cu lipsa de încredere din partea cetățenilor, un astfel de gest devine emblematic pentru ruptura tot mai mare dintre conducători și cei conduși. Când statul își pierde instinctul de protecție față de cei mai demni și mai încercați dintre cetățeni, ne întrebăm cu temei: ce fel de societate mai suntem?

Soluțiile pentru redresarea bugetului trebuie căutate în zona marilor scutiri fiscale acordate corporațiilor, în risipa bugetară, în reforma aparatului administrativ, nu în buzunarele bătrânilor care poartă în oase frigul tranșeelor de pe front sau zidurile jilave ale închisorilor comuniste.

Veteranii și foștii deținuți politici nu mai au nevoie de multe lucruri de la statul român. Doar de respect și de liniște. Să le ceri, în schimb, o contribuție simbolică la echilibrul bugetar este nu doar rușinos, ci și inutil.

Un stat care nu își onorează eroii nu își merită viitorul.

Alin Bena