sâmbătă, aprilie 18, 2026
AcasăPoliticăTENSIUNE: Liderii coaliţiei se reunesc, astăzi, pentru a discuta despre programul Anghel...

TENSIUNE: Liderii coaliţiei se reunesc, astăzi, pentru a discuta despre programul Anghel Saligny. PSD nu cedează

Liderii coaliţiei se reunesc, miercuri, în şedinţă, printre discuţii urmând să se afle proiectele din Anghel Saligny, după ce PSD a anunţat că reprezintă o linie roşie continuarea investiţiilor în apă, canal şi gaze în teritoriu.

De altfel, Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii lucrează la un document tehnic privind continuarea acestor proiecte în comunităţile locale. O altă discuţie vizează pachetul doi de măsuri fiscale, deja amânat pentru luna august.

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în şedinţă, pentru a discuta despre proiectele care vor rămâne prioritare în programul Anghel Saligny, după ce premierul Ilie Bolojan a anunţat că prioritatea Executivului în perioada următoare va fi finanţarea PNRR.

Liderii PSD s-au reunit luni într-o şedinţă, la partid, la care au participat primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene, stabilind că la nivelul partidului se va realiza un document tehnic, în ideea de a continua investiţiile în apă, în canal, în gaz şi în drumuri.

Anunţul preşedintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost că acest document va fi prezentat în şedinţa coaliţiei şi că discuţia trebuie să fie una tehnică, în niciun caz politică, fiindcă ”nu e politic să ai sau să nu ai apă sau drum într-o comunitate, ci ţine de un standard de viaţă absolut necesar pentru România anului 2025”.

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat marţi despre proiectele din programul Anghel Saligny. ”Ştiu toţi constructorii din România că, în momentul de faţă, bugetul care a fost alocat Ministerului Dezvoltării pe componenta de „Anghel Saligny”, practic, este epuizat. Cele 10 miliarde de lei, cât reprezenta bugetul acestui program pe anul acesta, sunt, practic, epuizate”, a spus premierul Ilie Bolojan.

El a precizat că orice fel de alocare suplimentară pentru un program va trebui să fie un minus mult mai mare de pe alte programe.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente