marți, septembrie 29, 2026
Acasă Blog Pagina 108

PANICĂ: Un autocar plin cu copii S-A BLOCAT PE CALEA FERATĂ, în județul Hunedoara – VIDEO

Un autocar plin cu copii s-a blocat, vineri dimineața, pe pasajul de cale ferata de la Pestera Bolii, județul Hunedoara. Cei 64 de pasageri ai autocarului, cei mai mulți copii, din județul Mehedinți, au fost evacuati imediat și sunt în siguranță.

Toate trenurile au fost oprite în linie curentă imediat ce s-a dat alarma. Pompierii au acționat pentru degajarea căii ferate prin mutarea autocarului care, practic, s-a blocat chiar pe calea ferată și nu a mai putut înainta.

La ora 11:00, autocarul a fost indepărtat de pe calea ferată și nu exista victime, a transmis ISU hunedoara. Regionala C.F. Timișoara a fost anunțată pentru reluarea circulatiei feroviare.

Sursa: ISU Hunedoara

Începe AVENTURA în Ținutul Pădurenilor. Start la EnduroPANORAMA 2023

Un eveniment spectaculos cu peste 500 de concurenţi, participanţi de pe trei continente, mai bine de 300 de kilometri de concurs şi zeci de probe speciale debutează miercuri, 3 mai 2023, în zona localității Ghelari din județul Hunedoara.

Un eveniment spectaculos cu peste 500 de concurenţi, participanţi de pe trei continente, mai bine de 300 de kilometri de concurs şi zeci de probe speciale – asta îi aşteaptă în acest an pe iubitorii sportului cu motorul. În perioada 3-6 mai, în localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara, va avea loc a 15-a ediţie a concursului internaţional de hard enduro “EnduroPANORAMA”, organizat de către MOTO CLUB HAITA din Deva.

Programul competiției

Competiţia va debuta miercuri, 3 mai 2023 din zona localităţii Ghelari, cu o zi scurtă care va pregăti concurenţii pentru provocările şi surprizele următoare: “Startul se dă la ora 10 pentru un traseu de circa 50 de kilometri, este ziua de încălzire care nu ar trebui să pună mari probleme, mai ales dacă vremea va fi frumoasă.

Ziua a doua are un traseu dublu ca lungime şi mult mai dificil, traseu amenajat în zona comunelor Lelese şi Bunila. Una dintre probele speciale este cea din fosta carieră de marmură din satul Alun, una dintre cele mai vestite provocări din competiţiile autohtone.

Ziua a treia traseul este de circa 100 de kilometri, iar probele cele mai spectaculoase vor fi în zona Hăjdău.

Concursul se va încheia sâmbătă, 6 mai 2023, cu un finiş plin de provocări în zona fostei exploatări miniere din Ghelari. Publicul trebuie să ştie că startul se va da la ora 10, enduriştii au de parcurs vreo 40 de kilometri, iar cei mai buni vor termina cursa în jurul orei 11. Şoferii care circulă, în această perioadă, pe drumurile din zona de concurs sunt rugaţi să fie atenţi în locaţiile în care traseul intersectează căile de acces, ne cerem scuze localnicilor pentru eventualul disconfort”, spune Felix Predescu, unul dintre membrii echipei HAITA Deva.

Premierea va avea loc sâmbătă, la ora 16, la Pensiunea Panorama, loc unde este şi tabăra de bază a evenimentului.

Care sunt probele de concurs și de unde sunt participanții

Traseul de concurs însumează 300 de kilometri de probe speciale prin cele mai pitoreşti cotloane ale Munţilor Poiana Ruscăi, pe raza comunelor Ghelari, Lunca Cernii, Topliţa, Bunila, Teliucu Inferior, Lelese şi Răchitova.

Faţă de ediţiile anterioare, membrii MOTO CLUB HAITA au făcut unele schimbări în structura evenimentului: “A apărut o nouă clasă de concurs, adică, pe lângă clasa “profi”, cea de “experţi” şi “hobby”, există şi clasa “shorty”, care va avea un traseu mai scurt şi mai puţin dificil, o clasă destinată începătorilor sau seniorilor.

Avem foarte mulţi participanţi străini, aşa că am decis ca evenimentul să se termine sâmbăta pentru ca să le fie mai simplu să plece către case. Oricum primii concurenţi vor ajunge la Ghelari sau la pensiunile din zonă încă din această sâmbătă. Cei mai mulţi concurenţi vin din Austria şi Germania, dar pe lângă riderii din mai toate ţările europene, chiar şi Islanda, avem sportivi din Statele Unite ale Americii şi Singapore”, declară Felix Predescu.

Frumuseţea traseelor şi a peisajelor din Ţinutul Pădurenilor a devenit notorie printre sportivii din România, dar mai ales printre practicanţii de hard enduro din toate colţurile Europei, astfel încât la ediţia din acest an a concursului EnduroPANORAMA se vor alinia la start un număr de peste 500 de concurenţi, la care se adaugă staff-ul tehnic. O parte dintre cei înscrişi aduc cu ei şi familiile, inclusiv puşti de câţiva ani.

Desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Motociclism, întrecerea sportivă punctează în Campionatul Naţional de Hard Enduro, fiind etapa numărul II din acest sezon competiţional.

De astăzi, VAPORAŞELE din Şoimuş îşi încep sezonul de excursii pe Mureş

Cele două vaporaşe de pe Mureş, de la Şoimuş, îşi încep activitatea de joi, 27 aprilie, de la ora 10:00.

Anul acesta, cei care doresc să facă o mică excursie pe Mureş, în amonte și în aval de podul de la Șoimuș, beneficiază de serviciile a două vaporaşe, de capacităţi diferite, ale Primăriei Şoimuş.

Debarcaderul unde se realizează îmbarcarea şi debarcarea se află pe malul drept al Mureşului, în amonte de podul de la Şoimuş (care face legătura între DN7 şi autostrada A1). Acolo, Primăria Şoimuş a amenajat şi un loc de joacă pentru copii.

Orarul de funcţionare al celor două vaporaşe este zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 – 20:00.

VAPORAȘELE CIRCULĂ DIN ORĂ ÎN ORĂ, PLECAREA ESTE LA FIX ȘI DUREAZĂ 45-50 DE MINUTE.

Prețul unui traseu cu oricare dintre cele două vaporaşe este de :

  • GRATUIT pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani
  • 15 lei pentru copiii între 7-12 ani
  • 30 lei pentru adulți

Puteți obţine informaţii suplimentare şi puteţi face rezervări la numarul de telefon: 0741.152.922

NOI SUNTEM AICI INDIFERENT DE VREME, BUNĂ SAU REA! VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG! – au transmis reprezentanţii Primăriei Şoimuş.

.

Citeşte şi:

INCENDIU violent la Batiz. Pericol de explozie de la două butelii încărcate

Pompierii Detașamentului Hunedoara și cei ai Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, miercuri la prânz, în localitatea Batiz, unde a fost semnalat un incendiu la o gospodărie.

Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că ardeau violent anexele casei (garaj și bucătărie de vară), incendiul fiind extins și la locuința (P+M) construită pe structură din lemn, aflată în imediata apropiere.

.

Echipajele de intervenție au lichidat incendiul în limitele găsite și au evacuat din garaj, două butelii încărcate, care prezentau pericol de explozie.

Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.

Cauza probabilă de producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Sergent major Roxana MATEUȚ – ISU Hunedoara

PARADA MOTO la Deva – sâmbătă, de la ora 10:00. Vezi care este traseul

Sâmbătă, 29 aprilie 2023, în municipiul Deva va avea loc o paradă a motocicliștilor. Scopul principal al acestui eveniment este conștientizarea asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

La evenimentul care va debuta la ora 10:00, în Piața Cetății Deva (parcare telecabină), sunt așteptați aproximativ 100 de motocicliști din toată țara.

Începând cu ora 12:00 va urma o paradă a bikerilor pe străzile Devei.

Turul motocicliștilor se va desfășura pe următorul traseu: Piața Cetății – Strada Valeriu Braniște – Strada Horea – Bulevardul Decebal – Bulevardul 22 Decembrie – DN 7, cu respectarea regulilor de circulație.

Evenimentul este organizat de A.C.S. Kermit Racing Deva cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva.

Cei care doresc să admire bijuteriile pe două roți sunt așteptați în Piața Cetății din Deva.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

VICIU EXTREM: Noaptea spărgeau magazine în Hunedoara și furau UN SINGUR LUCRU

0

Doi tineri au pătruns prin efracţie, în mod repetat, pe timp de noapte, în incinta unor magazine din municipiul Hunedoara, de unde au sustras mai multe pachete de țigări.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de doi tineri din municipiului Hunedoara, în vârstă de 24 şi de 29 de ani, bănuiţi de comiterea, în perioada februarie – martie 2023, a unor infracţiuni de furt calificat.

Din probatoriul administrat, poliţiştii au stabilit că cei doi au pătruns prin efracţie, pe timp de noapte, în incinta unor magazine din municipiul Hunedoara, de unde au sustras mai multe pachete de țigări.  

Cei doi au fost depuși în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi urmează să fie prezentați magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi și a recuperării prejudiciului.

Sursa: IPJ Hunedoara

TOP: Care este orașul cu CEL MAI CURAT AER și unde locuitorii respiră CEL MAI POLUAT AER din România

Agenția Europeană a Mediului (European Environment Agency) a realizat un top cu orașele de pe întreg continentul care au cel mai curat/cel mai poluat aer. 

Municipiul GALAȚI are aerul cel mai curat din România

Orașul cu cel mai curat aer din România este Galați. Potrivit Agenţiei Europene de Mediu, orașul se află pe primul loc din România și pe locul 21 din Europa. Urmează în clasament orașele Oradea – locul 146 în Europa, Sibiu – 157, Constanța – 232, Bacău – 261.

Municipiul IAȘI are aerul cel mai poluat

Capitala Moldovei, Iași, a fost clasificat ca orașul cu aerul cel mai poluat din România – locul 340 în Europa din 375 de orașe monitorizate

Cele mai poluate orașe din România sunt: Piatra Neamț locul 329, Târgu Mureș – locul 330 iar Iași este cel mai poluat oraș din România, fiind situat pe locul 340 în Europa. 

TOP Europa

Orașul cu cel mai curat aer din Europa este Faro (Portugalia), 61.000 de locuitori
Orașul cu cel mai poluat aer din Europa este Slavonski Brod (Croația), 52.000 de locuitori, locul 375 (ultimul) în clasament

ACCIDENT: TIR răsturnat pe DN7, între Pecica și Arad. Circulație îngreunată

Un autotren s-a răsturnat pe carosabil, marți dimineață, și îngreunează circulația pe DN 7 între Pecica și Nădlac, în județul Arad.

Se estimează reluarea traficului în condiții normale până la ora 13.

Sursa: DRDP Timișoara

HOȚIE LA SPĂLĂTORIE: Un băiat de 15 ani a dat lovitura vieții lui într-o spălătorie auto din Deva

0

Deva. Un minor de 15 ani a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La data de 24 aprilie 2023, în jurul orei 10:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către reprezentantul unei spălătorii auto din Deva cu privire la faptul că, în noaptea de  23/24 aprilie 2023, o persoană necunoscută a pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta spălătoriei, de unde a sustras casetele de colectare a bancnotelor (prejudiciul estimat fiind de peste 17.000 de lei – aproximativ 3.500 euro).

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au identificat un minor în vârstă de 15 ani, din Deva, bănuit de comiterea faptei reclamate.

Față de cel în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Sursa: IPJ Hunedoara

Șoferul cel mai beat din ultima săptămână are 40 de ani. O tânără de 28 de ani e pe locul II. Vezi cine s-a mai calificat

0

Poliția județului Hunedoara a comunicat, luni, lista cu cei care au pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

  • La data de  21 aprilie 2023, în jurul orei 06:50, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Revoluției, din Uricani, autoturismul condus de un bărbat de 46 de ani, din orașul Uricani. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar asigurarea obligatorie de răspundere civilă a maşinii avea valabilitatea expirată (motiv pentru care a fost reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului și plăcuțele de înmatriculare ale acestuia).

Locul II – Tânără de 28 de ani din Vulcan

  • În data de 22 aprilie 2023, poliţiştii au depistat în trafic, pe  strada Preparației, din municipiul Vulcan, o tânără de 28 de ani, din municipiul Vulcan, care conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a tinerei, a rezultat o concentraţie de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat.             
  • La data 23 aprilie 2023, în jurul orei 05:20, poliţiştii au oprit în trafic, pe calea Zarandului, din Deva, autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Hunedoara. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  • La data de 22 aprilie 2023, în jurul orei 10:10, poliţiştii au depistat în trafic,  pe strada Sanatorului, din orașul Geoagiu, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Sibiu,  care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

Locul I – Bărbat de 40 de ani din municipiul Hunedoara

  • La data de 22 aprilie 2023, în jurul orei 20:25, poliţiştii au oprit în trafic pe str. Elisabeta Mărgineanu, din municipiul Hunedoara, un autoturism  la volanul căruia se afla un bărbat de 40 de ani, din Hunedoara. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 1,16 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
  • La data de 23 aprilie 2023, în jurul orei 20:50, polițiștii au oprit în trafic, pe raza localității Fizești, un autoturism care circula pe D.C. 64, din direcția Galați-Fizești. Conducătorul auto, un bărbat de 50 de ani, din comuna Pui, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,29 mg/l,  alcool pur în aerul expirat (fapt ce constituie contravenție, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 de lei), iar în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că respectivul nu deține permis de conducere.
  • La data de 23 aprilie 2023, în jurul orei 14:45, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Moților, din municipiul Brad, ar fi fost tamponat din spate de un alt autoturism, al cărui șofer s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.

Locul III – Bărbat de 37 de ani din Bucureșcii Bradului

  • La fața locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Formațiunii Rutiere, care au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Bucureșci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moților, din direcția de mers Crișcior-Brad, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul care circula în faţa sa.  În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că bărbatul de 37 de ani a prezentat o concentraţie de  0,76 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
  • La data de 23 aprilie 2023, în jurul orei 20:00,  poliţiştii Formațiunii Rutiere Brad au depistat în trafic, pe strada General Vasile Milea, din Brad, un bărbat de 29 de ani, din comuna Ribiţa, care conducea un autoturism având montate plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii expirate din anul 2017, autoturismul nefiind înmatriculat în circulaţie.

 În  cauzele prezentate, poliţiştii au  întocmit dosare de cercetare penală

Sursa: IPJ Hunedoara