Prezentată de Dorina Mitracska
Am citit „Călătorie în Spania” după reîntoarcerea dintr-o vacanță în această țară încântătoare, din dorința de a-mi confrunta impresiile cu cele ale lui Théophile Gautier. Însă, cu 150 de ani în urmă, Spania era un ținut aproape sălbatic, cu oameni ce trăiesc de pe azi pe mâine, abia ieșită din razboaiele napoleoniene.
Gautier, scriitor romantic francez, povestește despre lungul și palpitantul său voiaj de-a lungul acestui ținut fantastic, în care „bandidos” pândesc la drumul mare, călătoria se face cu rudimentare trăsuri și „galeres”, hanurile sunt rare, primejdiile pândesc de pretutindeni.
Și totuși… țara este presărată de vestigii mărețe și fermecătoare, moștenire a dominației maure, apoi a secolelor de catolicism fervent.
Catedralele din Burgos, Toledo, Sevilla epateaza prin grandoare Notre Dame-ul parizian. Alhambra cea plină de mistere, Cordoba cu grandioasa moschee – catedrală, sunt prilej de cugetare asupra apogeului atins de creația umană, inegalabilă și irepetabilă… Spaniolii sunt oameni de mare noblețe, spanioloaicele, femei de o mare frumusețe!
Spectaculoasele coride, adevărate ritualuri păgâne închinate curajului, vieții și morții, definesc sufletul spaniol: în acest tărâm pârjolit de soare, cu vegetație săracă, omul trăiește cu intensitate clipa, într-o confruntare crudă cu forțele naturii.
Rând pe rând, prejudecățile lui Gautier legate de Spania sunt năruite, părăsește peninsula cu sentimentul că visul frumos a luat sfârșit, iar reîntoarcerea în Franța e un adevărat exil…