Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18:00, pe DN7, în localitatea Sântuhalm, la intrarea în Deva.
Echipajele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat faptul că pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, trei autoturisme au intrat în coliziune.
Unul dintre pasageri a fost asistat medical de către paramedicii SMURD, fără a se impune transportul acestuia la spital.
Pompierii deveni au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și cu un echipaj de prim-ajutor.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice pentru preîntâmpinarea producerii unui incendiu în astfel de situații.
Sursa: ISU Hunedoara