duminică, noiembrie 24, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATELocuitorii din Petroșani, ÎNGROZIȚI că Primăria le ia CARNEA de la gură....

Locuitorii din Petroșani, ÎNGROZIȚI că Primăria le ia CARNEA de la gură. Primarul reacționează VEHEMENT

O ȘTIRE FALSĂ circulă pe rețelele de socializare și pe diverse site-uri dubioase. Informația falsă este că unele orașe din România, printre care și Petroșaniul, vor interzice carnea, lactatele și mașinile, până în 2030. Oricât de idioată ar părea această știre, ea a găsit audiență, se pare că suficient de mare încât să determine o luare de poziție OFICIALĂ a primarului din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Ce a comunicat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, pe pagina sa OFICIALĂ de Facebook

”Planul” vehiculat despre Petroșani este o minciună, un fake news grosolan!

O informație complet falsă, preluată de mai multe siteuri de știri naționale, include municipiul Petroșani pe o listă cu mai multe orașe din România care s-ar fi angajat ca până în anul 2030 să elimine carnea, lactatele și mașinile.

Informația vehiculată este aberantă și se înscrie în registrul dezinformăriilor și al teoriilor conspiraționiste de care abundă în ultima vreme mediul online.

Nu am semnat niciodată vreun document prin care municipiul Petroșani să fie parte dintr-un proiect sau plan național sau european în acest sens. Nu s-a pus vreodată această problemă și nici nu există așa ceva!

Informația lansată în spațiul public și preluată de unele siteuri fără o minimă verificare vorbește despre faptul că 100 de orașe, printre care și municipiul Petroșani, ar fi fondat o coaliție numită C40 Cities Climate Leadership Group (C40), care și-ar fi stabilit o „țintă ambițioasă” pentru a atinge obiectivele WEF până în 2030, adică 0 consum de carne, 0 consum de lactate, 0 autovehicule private deținute, achiziția a maxim 3 articole vestimentare anual pe cap de locuitor și un zbor de mai puțin de 1500 de km la fiecare 3 ani de persoană.

Sunt pur și simplu afirmații aberante și îi rog pe locuitorii municipiului Petroșani să nu dea crezare acestor dezinformări crase!

Minerii, pensionarii minieri, familiile acestora și, în general, toți locuitorii municipiului Petroșani sunt oameni destoinici, cu caractere puternice și am deplină încredere în capacitatea acestora de a discerne între teoriile conspiraționiste, neadevăruri și realitate!

Acești oameni au luptat de-a lungul vremurilor pentru drepturile lor, pentru un trai decent, pentru dreptul la libera circulație și nimeni nu se poate juca, nici măcar la nivel informațional cu aceste realități, lansând în spațiul public o serie de manipulări și minciuni!

Petroșaniul NU face parte și nu a făcut vreodată dintr-o conspirație de acest gen.

Noi, administrația publică locală, dorim să aducem bunăstarea locuitorilor acestui oraș, prin proiectele și programele pe care le implementăm, dar fără a le îngrădi în vreun fel liberul arbitru.

Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente