Meteorologii anunță un val de căldură în toată România: începând cu ziua de luni, 10 iulie, Banatul și Oltenia vor fi cuprinse de caniculă.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 10 – 14 iulie
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic și caniculă
Zone afectate: conform textului
Luni, valul de căldură și canicula vor cuprinde Banatul și Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie |