sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEACCIDENT pe strada Eminescu din Deva: un biciclist de 30 de ani...

ACCIDENT pe strada Eminescu din Deva: un biciclist de 30 de ani a ajuns la spital. POVESTEA DIN SPATELE ŞTIRII

La data de 07 iulie 2023, ora 07:49, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iosif Vulcan la intersecția cu strada Mihai Eminescu, a surprins și accidentat un biciclist în vârstă de 30 de ani, din municipiul Deva, care ar fi circulat neregulamentar pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

În urma acestui eveniment, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost preluat și transportat de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Hunedoara

POVESTEA DIN SPATELE ŞTIRII

SALVATORUL S-A AFLAT ÎN LOCUL POTRIVIT, LA MOMENTUL POTRIVIT

Colegii spun despre el că este un om ”pâinea lui Dumnezeu” și pe bună dreptate îl consideră așa. Căci Paul nu rămâne niciodată indiferent la necazurile celor din jurul său.

Paul Muntean, salvatorul de la ISU Hunedoara, a avut astăzi o nouă intervenţie salvatoare

Astăzi, la primele ore ale dimineții, a fost martorul unui eveniment rutier petrecut în Deva, în care un biciclist a fost accidentat de un autoturism.

Imediat a oprit mașina și s-a îndreptat spre victima prăbușită pe șosea care acuza dureri mari la umăr și avea o plagă la cap.

Bărbatul suferise și un atac de panică, însă Paul, după cinci ani în care a activat ca paramedic în cadrul SMURD Simeria, a știut cum trebuie să acționeze. L-a menținut pe bărbatul în vărstă de 30 de ani, nemișcat, sprijinindu-i capul și încercând să-l liniștească, până la sosirea echipajului medical.

Și asta nu e singura faptă bună facută de colegul nostru. În urmă cu cinci ani, Paul a salvat viața unui băiat de 16 ani, care după ce s-a izbit cu motocicleta de gardul unei clădiri, a ajuns în stare critică, cu o plagă deschisă la cap și alte răni grave la picioare și la brațe.

În acea zi, intervenția lui rapidă și corectă, compresiunea făcută pe plagă, a fost decisivă, făcând diferența dintre viață și moarte.

Felicitări, Paul! Ești un exemplu de bunătate și ne mândrim că faci parte din frumoasa familie a salvatorilor!

În primul comentariu puteți citi mesajul primit de Paul anul trecut, cu ocazia zilei sale de naștere, din partea băiatului căruia i-a salvat viața. – au scris colegii lui Paul Muntean de la ISU Hunedoara.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente