joi, mai 9, 2024
No menu items!
AcasăNEWS ALERTTINERI RĂNIȚI în ciocnirea unui autoturism cu o autoutilitară, aproape de intrarea...

TINERI RĂNIȚI în ciocnirea unui autoturism cu o autoutilitară, aproape de intrarea în Hunedoara

În această după amiază, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit la un accident rutier care a avut loc la intersecția dintre Almașu Mic și Peștișu Mare, pe DJ 687, aproape de intrarea în Hunedoara dinspre Deva.

La fața locului, salvatorii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, rezultând rănirea a doi tineri.

Cele două victime au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la UPU Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Totodată, în urma impactului, o țeavă de gaze a fost avariată, fapt pentru care s-a solicitat intervenția unei echipe din partea distribuitorului de gaze pentru remedierea situației.

Foto: ISU Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara

Pompierii au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijinul pompierilor a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri și au acționat pentru sablarea carosabilului. (ISU Hunedoara)

Ce au aflat polițiștii. Cum s-a produs accidentul

La data de 06 februarie 2024, în jurul orei 16:50, un bărbat de 74 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 708 E, când a ajuns la intersecția cu DJ 687 (Peștișul Mare) a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus de un tânăr de 19 ani, din Hunedoara, pe care l-a tamponat.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 19 ani  și unui pasager în vârstă de 19 ani, aflat în autoturismul condus de tânăr.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală. (IPJ Hunedoara)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente