sâmbătă, aprilie 27, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEDEVA: Scriitor reclamat de vecini că are PREA MULTE CĂRȚI ÎN CASĂ:...

DEVA: Scriitor reclamat de vecini că are PREA MULTE CĂRȚI ÎN CASĂ: ”Se prăbușește blocul din cauza lor!”

INCREDIBIL: Istoricul, cercetătorul și scriitorul Daniel Iancu a fost reclamat de vecinii săi de bloc la asociația de proprietari fiindcă ține prea multe cărți în casă și s-ar putea ca blocul să se prăbușească din cauza lor!

”Am fost reclamat de către vecini, la Asociația de proprietari, că am prea multe cărți… și s-ar putea prăbuși blocul din cauza cărților mele!” – a scris Daniel Iancu pe pagina sa de Facebook.

Daniel Iancu i-a asigurat pe cei care au comentat la postare că aceasta nu este o glumă, ci purul adevăr. Reclamația la Asociația de proprietari există. ”Ar fi amuzant dacă nu ar fi adevărat” – a scris Daniel Iancu într-un răspuns la un comentariu.

”Poate dacă se face media aritmetică total cărți dvs împărțit la nr locatari rezultă o cifră acceptabilă, chiar onorantă pt blocul dvs….” – a scris o doamnă din Deva la comentarii.

De menționat faptul că Daniel Iancu stă într-un bloc din centrul Devei.

Daniel Iancu are un doctorat în istorie și lucrează la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Este absolvent al Facultății de Istorie-Arheologie, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Are 50 de ani.

Daniel Iancu a primit de la președintele României, Klaus Werner Iohannis, la 13 octombrie 2022, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, conferită unor personalități și instituții din domeniul cultural.

Daniel Iancu este autor al mai multor volume de istorie și reportaj: „Historii aleatorii”, Cluj-Napoca, 2015, „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradițională din județul Hunedoara”, Cluj-Napoca, 2015, „Prin Europa în vreme de război… Amintirile mele din Răsboiul Mondial 1914-1919. 100 de fotografii din albumul căpitanului Valeriu Pascu” (în colaborare cu Georgeta Deju), Cluj-Napoca, 2018, „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradițională din județul Hunedoara / Villages at the edge of the world”, Cluj-Napoca, 2018.

La acestea se adaugă volumele cu reportaje de călătorie: ”Rătăcit din întâmplare”, ”Plecat de acasă” și ”Pierdut prin munți”.

Cele trei volume cu reportaje de călătorie scrise de Daniel Iancu.
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente