Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este pomenit la data de 23 aprilie 2024. Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este cunoscut pentru modul în care a susținut creștinismul și este considerat ocrotitorul forțelor terestre ale armatei române.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, în perioada în care se afla la conducere împăratul Dioclețian. Acesta s-a născut într-o familie de creștini, astfel încât a învățat încă de la o vârstă fragedă credința Domnului. Sfântul a rămas orfan de tată și a fost nevoit să se mute cu mama lui în Palestina, unde se aflau originile familiei sale și unde mai aveau moșteniri.
În anul 303, împăratul Dioclețian a aprins prigoana împotriva creștinilor, astfel până în anul 313 i-a pus pe creștini să aleagă între propria viață și credința în Dumnezeu. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a aflat de decretul pe care l-a pornit împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, astfel acesta s-a prezentat în fața împăratului, singur, și a mărturisit deschis că este creștin.
Împăratul Dioclețian a decis ca acesta să fie trimis în temniță și să fie supus la chinuri pentru a se lepăda de credința lui. Acesta a suferit mai multe torturi, printre care loviri cu sulița, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou, însă credința lui a rămas intactă.
În perioada în care acesta a fost în temniță, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el, iar soția lui Dioclețian a mărturisit credința în Hristos. După toate încercările împăratului de a îl face pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să se lepede de credință, acesta a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și soției sale, iar la data de 23 aprilie 2024 au trecut la cele sfinte.
Cui îi poți spune ”LA MULȚI ANI” astăzi, de Sfântul Gheorghe:
Doamne și domnișoare:
- Georgiana
- Georgeta
- Gheorghiţa
- Gina
- Gherghina
- Geta
- Giorgiana
- Gica
- Ghiorghiţa
- Georgica
- Gicuţa
Domni și domnișori:
- Gheorghe
- George
- Georgian
- Gheorghiţă
- Georgel
- Gigi
- Gigel
- Georgică
- Gică
- Ghiţă