miercuri, mai 15, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATES-au publicat REZULTATELE LA BAC. ȘOC: Doar două medii de 10 în...

S-au publicat REZULTATELE LA BAC. ȘOC: Doar două medii de 10 în județul Hunedoara. Vezi listele cu notele

Au fost publicate listele oficiale cu rezultatele la examenul de bacalaureat, sesiunea 2023, înainte de contestații și reevaluări.

În județul Hunedoara s-au obținut doar DOUĂ medii de 10, la Colegiul Național ”Iancu de Hunedoara” Hunedoara – specializarea Filologie și, respectiv, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani – specializarea Științele Naturii.

În anul școlar anterior au fost PATRU medii de 10 la nivel județean. În anul școlar 2019-2020 au fost NOUĂ medii de 10 în județul Hunedoara.

Procentul de promovabilitate la Bacalaureat în județul Hunedoara este de 73,88%, cel mai mare din ultimii șase ani școlari și cu mai mult de 1% PESTE de media națională (care este de 72,80%).

În total, din 2.361 de candidați înscriși la Bacalaureat în județul Hunedoara, s-au prezentat la examene 2.236 și au promovat examenul 1.652 de candidați.

Cei mai mulți candidați (515) au obținut medii între 8 și 9.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 13 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 76 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică = 23 / Istorie = 53)
  • 41 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Sursa: Comunicat de presă ISJ Hunedoara

REZULTATELE publicate de Ministerul Educației pot fi consultate AICI.

Cele mai multe medii de 10 au fost obținute de elevii din Constanța, Argeș și Prahova – câte 5 elevi în fiecare dintre aceste județe, respectiv Sălaj și Iași – câte 4 elevi în fiecare județ și Timiș – 3 elevi. 

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, luni, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestaţiilor, este programată pentru data de 7 iulie, în centrele de examen şi online pe www.bacalaureat.edu.ro/.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente