Podul pietonal (puntea) din Centrul Vechi al municipiului Hunedoara este „pe poziţie”. Joi, 26 octombrie, s-au derulat operaţiunile de montare a structurii metalice a podului pietonal (punții) peste Cerna, în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara.
Aceasta are o masă de 24 de tone, o lungime de 31,5 metri şi o lăţime a porţiunii de călcare de 2,2 metri. După fixarea definitivă, podul va avea, bineînţeles, şi balustrade.
„Este primul pod peste Cerna construit în Hunedoara în ultimii 50 de ani.
Lucrarea este inclusă în proiectul de reamenajare a Parcului Libertăţii.
Utilitatea sa este incontestabilă, în condiţiile în care trotuarele de pe vechile poduri sunt destul de înguste şi nici nu pot fi lărgite. Mai mult, podul face legătura directă între Parcul Libertăţii şi Muzeul Fierului de unde, mai departe, pe un traseu semi-pietonal se va putea ajunge la Castelul Corvinilor într-o plimbare de câteva minute, pe strada Maior Stângă, parte din strada 9 Mai şi strada Castelului.
Sunt convins că acest pod va fi un alt punct de atracţie atât pentru hunedoreni cât şi pentru turişti.” – spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Sursa: Primăria Hunedoara
POD sau PUNTE? Ce spune dicționarul (DEX 2009):
PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul.
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial.