vineri, noiembrie 22, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațiePeste 7 milioane de euro pentru siturile antice Sarmizegetusa Regia și Ulpia...

Peste 7 milioane de euro pentru siturile antice Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Cele două capitale antice, Sarmizegetusa Regia (fosta capitală a Regatului Dac din Munții Orăștiei) și Ulpia Traiana Sarmizegetusa (fosta capitală a provinciei romane Dacia din Țara Hațegului), aflate pe teritoriul județului Hunedoara, vor fi restaurate și puse în valoare cu bani europeni, respectiv 7,4 milioane de euro.

Această sumă a fost obținută pentru trei proiecte depuse de Consiliul Județean Hunedoara prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Astăzi, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrul Marcel Boloș și Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, au semnat cele trei contracte de finanțare.
  • Unul dintre proiecte prevede restaurarea Terasei a X-a de la Sarmizegetusa Regia, din Zona Sacră.
  • Celelalte două vizează intervenții în situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Aici va fi restaurată intrarea în Forul lui Traian, dar va fi amenajat și punctul de acces în sit, unde va funcționa noul muzeu al sitului, un lapidariu, un punct de informare, vor exista spații de primire, săli multifuncționale pentru activități, proiecții sau expoziții temporare.

”Fosta capitală a provinciei romane Dacia situată în Țara Hațegului merită să fie mai bine pusă în valoare și să devină, astfel, mai atractivă pentru vizitatorii care ajung în județul Hunedoara.” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente