joi, decembrie 12, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATETRAGEDIE PE STREI: O femeie s-a înecat, alte 5 persoane salvate în...

TRAGEDIE PE STREI: O femeie s-a înecat, alte 5 persoane salvate în ultima clipă din apele râului

În această după amiază, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că mai multe persoane care se aflau la scăldat în râul Strei, pe raza localității Strei, nu au mai putut ieși din apă din cauza curenților puternici.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că 6 persoane, dintre care 3 adulți și 3 copii, care se aflau în râul Strei, au fost luate de curenți, odată cu creșterea nivelului apei.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, alte persoane aflate în zona respectivă au reușit să scoată toate cele 6 victime la mal.

Din nefericire, o femeie în vârstă de 57 de ani a fost găsită în stop cardio respirator și în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD.

Celelalte 5 victime (un bărbat în vârstă de 33 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani, 3 minore cu vârstele de 3, 4 și respectiv 17 ani) au fost monitorizate de către echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului și ulterior, au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale suplimentare.

La locul solicitării, ISU Hunedoara a intervenit cu două autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale dotate cu modul de prim ajutor, o ambulanță SMURD și autospeciala destinată intervențiilor în mediul acvatic.

De asemenea, la locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD Arad.

În sprijinul pompierilor au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Sursa: ISU Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente