miercuri, mai 22, 2024
No menu items!
AcasăPoliticăINCREDIBIL: Mircia Muntean este din nou, începând de astăzi, membru al PNL...

INCREDIBIL: Mircia Muntean este din nou, începând de astăzi, membru al PNL Hunedoara

Anunțul a fost făcut luni la prânz chiar de președinta PNL județul Hunedoara, deputata Vetuța Stănescu, pe pagina sa de Facebook.

Ce a scris Vetuța Stănescu

”Mircia Muntean este, începând de astăzi, membru al PNL Hunedoara.

Fost președinte al filialei noastre și om politic cu o amprentă mare asupra dezvoltării municipiului Deva și a întregului județ, Mircia Muntean a revenit acasă, în partidul care i-a marcat cariera politică. În prezența președintelui Partidului Național Liberal, domnul Nicolae Ciucă, a prim-vicepreședintelui Gheorghe Flutur și a secretarului general Lucian Bode, domnul Muntean a semnat adeziunea si s-a alăturat echipei noastre, cu scopul de a câștiga toate cele patru rânduri de alegeri, în 2024.

Prin noi înșine!” – a scris Vetuța Stănescu pe Facebook.

O familie fericită e o familie reunită. PNL devine gazdă primitoare pentru un infractor condamnat definitiv pentru fapte de corupție, în timp ce exercita funcția de primar. Foto: Facebook/Vetuța Stănescu

Mircia Muntean va ocupa funcția de președinte interimar al filialei municipale PNL Hunedoara, aflată în degringoladă totală. (surse)

De-a lungul timpului, prin declarații publice, Mircia Muntean s-a arătat un mare admirator al primarului PSD al municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, cu care se va afla, teoretic, în competiție directă în anul electoral 2024.

Ideea cooptării în partid, chiar împotriva Statutului PNL, a lui Mircia Muntean, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, săvârșite din funcția de primar al Devei, aparține cuplului Vetuța Stănescu (deputat, președinte PNL județul Hunedoara) – Călin Petru Marian (prefectul județului Hunedoara). Fără consultarea vreunui for de decizie, la orice nivel, formal/informal, din organizația județeană PNL Hunedoara.

Iată, pe scurt, principalele repere ale traseului infracțional al lui Mircia Muntean:

  • În data de 17 iulie 2013, ÎCCJ l-a condamnat pe Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind acuzat că a încheiat tranzacţii ilegale de terenuri („afacerea Revoluţionari/Shell”). Sentința a rămas definitivă în data de 24 septembrie 2013.
  • În 30 octombrie 2014, el a fost implicat într-un un accident rutier, pe centura municipiului Deva și a fost trimis în judecată.
  • În 10 iunie 2016, instanța supremă l-a condamnat pe Mircia Muntean la încă doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la care se adăugau și cei 4 ani primiți anterior pentru abuz în serviciu, întrucât el se afla în perioada de încercare. Sentința a rămas definitivă în data de 24 aprilie 2017 și Mircia Muntean a fost încarcerat în aceeași zi.
  • În 23 decembrie 2019, după 2 ani şi 8 luni de detenţie, executată la penitenciarele Aiud şi Bârcea Mare (Deva), Judecătoria Deva a acceptat cererea de liberare condiționată a lui Mircia Muntean și acesta a fost pus în libertate cu interzicerea, în continuare, a unor drepturi.
.

CITEȘTE ȘI:

.
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente