În 2 februarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Întâmpinarea Mântuitorului Iisus Hristos. Tot la această dată, potrivit tradiției populare, este Ziua Ursului, ce deschide Anul Nou viticol şi pomicol şi prezice venirea primăverii sau continuarea iernii pentru alte 40 de zile.
Întâmpinarea Domnului are cruce roșie în Calendarul Ortodox și este o sărbătoare extrem de importantă, dar și extrem de veche.
„Slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne”
Ce semnifică Întâmpinarea Domnului? Este momentul în care Iisus Hristos a fost dus la Templul din Ierusalim. Întâmpinarea Domnului, unul dintre cel douăsprezece praznice împărăteşti din an, sărbătoreşte aducerea la templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naşterea Sa.
La templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de Sfântul şi Dreptul Simeon şi de Sfânta Proorociţă Ana. Când dreptul Simeon a luat în braţe Pruncul trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om şi să devină Mântuitorul Lumii, atunci a avut bucuria împlinirii făgăduinţelor făcute de Dumnezeu şi a mulţumit printr-o rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 25-26).
Tradiţii, superstiţii şi obiceiuri în ziua Întâmpinării Domnului
Totodată, sărbătoarea mai poartă și numele de Streneia sau Ziua Ursului, oamenii crezând că în ziua sfântă de 2 februarie vor avea puterea ursului.
Una dintre tradițiile respectate cu ani în urmă este legată de grăsimea de urs. Mai exact, unele persoane se ungeau cu aceasta, în timp ce persoanele bolnave erau afumate cu păr de urs, pentru a se putea vindeca.
Se spune că dacă pe 2 februarie vremea va fi frumoasă, iar soarele va fi pe cer, atunci ursul iese din bârlog și va fugi după ce își vede umbra. Pe de altă parte, iarna va fi mai lungă. Dacă va fi înnorat în schimb în această zi de sărbătoare, atunci ursul nu își va mai vedea umbra, iar primăvara va veni mai repede.
Ce nu ai voie să faci de Întâmpinarea Domnului, ce spun tradiţiile populare
O altă tradiție de Întâmpinarea Domnului este legată de un aliment, care se întâmplă să fie și preferatul ursului. În această zi de sărbătoare este complet interzis consumul de miere.
Iar lista lucrurilor interzise în această zi de sărbătoare este una cu mult mai lungă. Se spune că nu ai voie să mănânci nimic pe 2 februarie, până în momentul în care Sfânta Liturghie de la Biserică nu este încheiată.
Cei care vor face acest lucru, se vor confrunta cu mari dureri de stomac, spune tradiția populară.
Pe 2 februarie este interzisă cearta, dar și zgârcenia. Cu alte cuvinte, cei care se ceartă sau sunt supărați de Întâmpinarea Domnului pe cineva, nu vor avea un an prea îmbelșugat.
Și același lucru este valabil și în cazul celor care sunt zgârciți pe 2 februarie. În această zi de sărbătoare nu ai voie să îi refuzi pe săraci, ci din contră, ar fi bine să oferi ajutorul tău cât mai multor persoane, care, evident, au nevoie.
De Întâmpinarea Domnului sunt interzise treburile casnice, precum spălatul rufelor, dar și călcatul lor. De asemenea, tot în această zi sfântă este interzis cusutul, tricotatul, dar și folosirea unei mături în casă.
Munca este și ea interzisă de Întâmpinarea Domnului. Se spune că toți cei care aleg să muncească în această zi de sărbătoare vor fi extrem de chinuiți în ceasul morții.
Interzis este și împrumutul pe 2 februarie. Nu ai voie să ceri bani de Întâmpinarea Domnului, fie că este vorba despre o datorie sau nu.
Tot de Întâmpinarea Domnului este interzis și tăiatul cu foarfeca. Cei care vor face acest lucru vor ajunge să fie invadați de gândacii foarfecari, mai spune o superstiție foarte veche.