Free Porn
xbporn

buy twitter followers
uk escorts escort
liverpool escort
buy instagram followers
sâmbătă, iulie 27, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEÎnarmat până-n dinţi, gonea pe autostradă ca să UCIDĂ pe fosta soţie...

Înarmat până-n dinţi, gonea pe autostradă ca să UCIDĂ pe fosta soţie şi familia acesteia

Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, având la el o armă de vânătoare, precum şi alte trei arme neletale şi cătuşe, intenţiona să îşi ucidă fosta soție și pe membri familiei acesteia, aflați într-o comună de lângă municipiul Hunedoara.

În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate de polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale, la data de 4 iunie 2022, în jurul orei 17.00, pe autostrada A1, între localităţile Ilia şi Deva, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la care existau informaţii că ar deţine asupra sa o armă de vânătoare şi ar intenţiona să îşi ucidă fosta soție și pe membri familiei acesteia, aflați într-o comună de lângă municipiul Hunedoara.

După efectuarea controlului corporal şi al autoturismului, bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Hunedoara, pentru audieri.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul a adresat amenințări cu moartea fostei sale soții și mamei acesteia prin intermediul unor rețele de comunicare, și-a procurat dintr-un stat european şi a deținut și transportat fără drept o armă letală cu țevi lise și trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat și un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum și muniție aferentă, pe care le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, la data de 4 iunie 2022, fără a le declara organelor vamale (ascunzându-le în bagajele aflate în autoturismul pe care îl conducea).

Armele şi muniţia aferentă au fost descoperite de poliţişti în urma controlului şi ridicate, pentru continuarea cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată, amenințare şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar, la data de 5 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hunedoara, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Sursa: IPJ Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente