Reputatul publicist și pictor Daniel Dăian, un fiu al Orăștiei, revine în orașul natal pentru o expoziție care va fi vernisată la Sinagoga din oraș în 4 aprilie, începând cu ora 17.
Intitulată ”Cerul Poftei”, expoziția personală va fi deschisă publicului până în 17 aprilie.
Daniel Dăian a studiat istoria la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Debutează în lumea artelor ca și scriitor, cărțile sale obținând multe premii de-a lungul timpului. În anul 2016 își descoperă înclinația către arta vizuală, respectiv pictură, dar și fotografie și artă digitală.
Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Publică peste 15 volume de poeme și proză și își expune lucrările începând cu anul 2016 în peste 11 expoziții personale și de grup în mai multe orașe din țară, printre care Reșița, Deva, Oradea, Caransebeș sau Timișoara, dar și în străinătate, în Belgrad.
„Cerul poftei” este de fapt o potrivire în carcasa unei absențe. Iar între un Dumnezeu mai lung decât un Dumnezeu mai scurt și o dezbatere cromatică dintre ceea ce se poate și ceea ce rămâne atent, „Cerul poftei” aliniază prompt rostul dezbaterii”, spune Daniel Dăian despre expoziția sa.