sâmbătă, noiembrie 2, 2024
No menu items!
AcasăPoliticăEugen Tomac, despre fuziunea PMP cu PNL: „Minciuni!”

Eugen Tomac, despre fuziunea PMP cu PNL: „Minciuni!”

Câteva minciuni care circulă în aceste zile

1. PMP se pregătește să fuzioneze cu PNL. Fals! Nu există la ora actuală un asemenea subiect pe agenda PMP, el a fost discutat anul trecut de două ori. Prima dată a avut loc o întâlnire a domnului Președinte Diaconescu, la invitația liderului PNL și a doua întâlnire s-a desfășurat într-un format mai larg la care am participat și eu. Această întâlnire a avut loc pe 9 noiembrie.

2. Tomac vrea să verse PMP în PNL. Fals!Eu am participat, împreună cu domnul Diaconescu, doar la o singura întâlnire ce a avut pe agenda această invitație a liberalilor, cea din 9 noiembrie. In afară de aceasta întrevede, eu NU am avut niciodată cu nimeni altcineva din conducerea PNL vreo discuție/întâlnire pe subiecte ce vizează o eventuală fuziune.

3. Tomac a negociat pentru el o funcție la alegerile europarlamentare. Fals. Având în vedere că nu a mai existat o altă întâlnire decât cea din 9 noiembrie unde s-a discutat de principiu despre un proiect comun PNL-PMP, iar singura persoană care a solicitat ceva concret din partea liberalilor nu am fost eu. Niciodată nu am negociat funcții pentru mine în numele PMP, eu le-am obținut prin vot.

Niciodată nu mi-am trădat sau mințit colegii, tocmai de aceea am reușit să construim un partid liber, curat și curajos.

Nu a fost, însă, suficient, pentru că politica se face pe voturi, iar PMP în 2020 a pierdut de la alegerile locale pana la cele parlamentare peste 200 000 de voturi.

Astăzi, PMP traversează o perioadă dificilă pentru că la un an de la alegerile parlamentare, când am luat aproape 5%, partidul pare ca și-a pierdut spiritul de echipă care a existat în interiorul nostru și majoritatea liderilor au decis că se impune rapid organizarea unui nou congres pentru a ne redresa activitatea și a ne continua lupta politică. – a scris europarlamentarul PMP Eugen Tomac pe pagina sa de facebook.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente