duminică, noiembrie 24, 2024
No menu items!
AcasăCulturăMulţime de oameni la DRUMUL CRUCII din Valea Jiului

Mulţime de oameni la DRUMUL CRUCII din Valea Jiului

În Vinerea Mare, sute de credincioşi au luat parte la procesiunea religioasă „Drumul Crucii”, care se organizează pe un traseu de peste 10 km în Valea Jiului, între biserica ortodoxă din oraşul Lupeni şi schitul din lemn din staţiunea Straja, în Masivul Vâlcan.

Crucea din lemn a fost adusă de la Straja în curtea bisericii din Lupeni, unde credincioşii au ascultat slujba oficiată de Episcopul Devei şi Hunedoarei, Nestor, alături de un sobor de preoţi.

Oamenii au plecat apoi, pe jos, spre schitul din staţiunea Straja, o parte din credincioşi purtând pe umeri crucea de paltin, grea de aproape 100 de kilograme.

„Drumul Crucii este cea mai lungă procesiune religioasă din România. Parcurgem acest drum în fiecare an şi medităm la suferinţele la care a fost supus Mântuitorul Nostru în urmă cu 2.000 de ani. Sperăm ca păcatele noastre să fie iertate”, a declarat iniţiatorul procesiunii, Emil Părău.

Crucea va rămâne la schitul din Straja va până la Sărbătoarea Paştelui de anul viitor.

Sursa: stiripesurse.ro, foto: Lucian Resmeriţă/facebook

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente