sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăCulturăCartea săptămânii: DOUĂSPREZECE SCAUNE - Ilf şi Petrov

Cartea săptămânii: DOUĂSPREZECE SCAUNE – Ilf şi Petrov

Prezentată de Dorina Mitracska

„Douăsprezece scaune” și trei personaje pornite în căutarea lor: Ippolit Mateevici Vorobianinov, fost mareșal al nobilimii, decăzut în ipostaza de funcționar, Ostap Bender, escroc cu rădăcini turce și mare maestru al combinațiilor și sfinția-sa părintele Feodor Vostrikov.

Temerara călătorie, din Stargorod și până în Caucaz începe arunci când, aflată pe patul de moarte, soacra lui Ippolit se spovedește părintelui, apoi îi destăinuie și ginerelui marele ei secret și anume că a ascuns bijuteriile familiei într-unul din cele douăsprezece scaune ale sufrageriei pentru a le salva de la confiscare, odată cu revoluția bolşevică. Soacra își dă obștescul sfârșit, lăsând pe jar pretendenții la comoară. Fostul mareșal al nobilimii renunță la postul de funcționar la Starea Civilă, preotul își tunde părul și barba și pornesc, unul, fără știrea celuilalt, spre Moscova, în căutarea scaunelor rechiziţionate de statul bolșevic odată cu averea și casa lui Vorobianinov.

Intră în scenă și marele maestru al combinațiilor, fermecătorul Ostap Bender, se asociază cu mareșalul nobilimii și ciudata pereche își începe aventura, complicatele tertipuri, ingenioasele escrocherii menite să găsească și să intre în posesia scaunelor, împrăștiate acum în cele patru zări!

Galeria personajelor ce apar în acest roman-satiră este completa și complexă. Găsim birocrați corupți, muncitori incompetenți, funcționari oportuniști, actori ratați, văduve „toride”, o lume rezultată din talmeş-balmeşul unei revoluții care a dat naștere haosului și sărăciei.

Romanul este, în sine, comic, personajele sunt caricaturi ale tipologiilor vremii. Gradul de dezumanizare produs de dorința de înavuțire te pune, însă, pe gânduri. Până unde poate coborî un om în goana sa după bogăție?

Romanul a avut un succes deosebit în întreaga lume.

Ostap Bender, acest șarmant escroc cu incontestabile abilități antreprenoriale, are mai multe statui în câteva orașe din Rusia și o placă comemorativă în localitatea de baștină a celor doi creatori ai personajului, Odesa. Expresiile lui au căpătat valoare aforistică iar sintagma „Marele Combinator” a devenit un fel de slogan în limba rusă.

Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Feinzilberg) şi Petrov (pseudonimul lui Evghenii Petrovici Kataev) au fost doi scriitori ruşi care au colaborat de-a lungul mai multor ani la scrierea unor romane, povestiri, foiletoane satirice care criticau birocrația și lăcomia noilor profitori din perioada Noii Politici Economice (NEP), instituţia creata la iniţiativa lui Lenin. Scrierile lor sunt promovate astăzi de fiica lui Ilf, Alexandra, care a avut grija introducerii în text a paragrafelor tăiate de cenzura sovietică.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente