Direcția Națională Anticorupție (DNA) solicită ridicarea imunității fostului prim-ministru, Florin Cîțu (PNL), precum și a foștilor miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu (USR) și Ioana Mihăilă (actualmente membră a partidului REPER, la data comiterii faptelor membră USR), pentru achiziția unui număr prea mare de vaccinuri anti-Covid, în timpul pandemiei.
Procurorii îi acuză pe cei trei de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.
Este vorba de peste 52,8 milioane de doze, cumpărate suplimentar față de cele care ar fi fost necesare pentru întreaga populație a României, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.
Reacțiile politice
În prezent, Florin Cîțu este senator PNL, Vlad Voiculescu e președintele USR București și candidat la europarlamentare (locul 2 pe listă), iar Ioana Mihăilă a plecat din USR la REPER.
PNL
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat, joi seara, la Digi24, că fostul premier Florin Cîțu, anchetat în dosarul vaccinurilor de un miliard de euro, își va da demisia.
„Când vom primi documentele, am obligativitatea să convoc Biroul Permanent și, în baza deciziei, să fie înaintat către Comisia Juridică și apoi va merge în plen. Senatorii liberali vor vota toți pentru ridicarea imunității. La nivelul PNL, în astfel de situații, am procedat la fel.
E o problemă pentru PNL în sensul în care imaginea este afectată. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic.
Este obsolut corect să lăsăm justiția să-și deruleze treaba.
Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că își va da demisia din grupul senatorial liberal și va deveni senator neafiliat” – a spus Nicolae Ciucă, președintele PNL și președinte al Senatului României.
”Avand in vedere informatiile aparute in spatiul public, precizez ca intreaga mea activitate, indiferent de functiile si demnitatile publice indeplinite, a stat sub semnul bunei credinte si a respectarii legii, in slujba romanilor.
Am deplina incredere in actul de justitie si sunt convins ca procedurile aflate in desfasurare vor conduce la aflarea adevarului!” – a scris senatorul PNL Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.
REPER
Reprezentanţii REPER au transmis, după ce numele fostului ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă (membră USR la data comiterii faptelor) figurează în dosarul deschis de către DNA privind achiziţiile de vaccinuri în perioada pandemiei, că pentru partid „statul de drept este cheie” şi „toţi membrii noştri sunt oricând disponibili pentru lămurirea oricărei situaţii care are legătură cu munca lor în funcţiile publice pe care le-au ocupat.
Reprezentanții REPER mai spun că Ioana Mihăilă (ex USR) este pregătită să se autosuspende din funcţiile politice.
USR
„Nu ne vor intimida. Ne-au trimis semnale să ne potolim. Să nu construim Polul de Dreapta. Să nu contăm în alegerile de anul viitor pentru care scenariul de culise e deja pregătit.
Dosare activate când e convenabil politic, în campanie electorală, am mai văzut. Așa știu ei să lucreze. Vlad Voiculescu este un om cinstit, care în cele 3 luni ca ministru, a acționat responsabil și cu patriotism” – a comentat Cătălin Drulă, președintele USR.
”PSD s-a aruncat asupra acestei teme false pentru a acoperi portbagajele cu bani, azilele groazei și toate actele de corupție oribilă care au mutilat România.
PNL se teme de crearea Polului de Dreapta care îi va trimite la lada de gunoi a Istoriei pentru ce fac țării.
Împreună vor să guverneze întru hoție încă 4 ani cu un măscărici convenabil ca singură Opoziție.
Ne hărțuiesc zilnic, ei și trompetele media, ne amenință primarii, ne spun că dacă nu ne potolim nu va fi bine. În timp ce distrug economia României și prăduiesc bugetul țării.” – a scris președintele USR, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.
”Deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme. Există înregistrări ale ședințelor de guvern și documente care probează că premierul și-a asumat aceste decizii.” – a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.
”Deși sunt semne îngrijorătoare în ultima vreme privind ingerințele politicului în Justiție, am convingerea că există resursele de profesionalism și onestitate în acest sistem, pentru a ajunge la concluzia corectă: aceea că am acționat în cele trei luni ca ministru cu cinste, punând mereu pe primul loc viața și sănătatea oamenilor.” – a comentat Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
Comunicatul INTEGRAL al DNA
În conformitate cu prevederile constituționale și legale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoanele respective are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer ¬și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.
La solicitările transmise au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.
Prezentele demersuri în vederea efectuării urmăririi penale intră sub incidența prevederilor art. 2941 și art. 305 alin. (4) din C.pr.pen., cu referire la procedura reglementată în Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.
Persoanele față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Sursa: Direcțaia Națională Anticorupție