marți, mai 14, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEDEZASTRU la Cerbăl: Drum judeţean complet distrus, patru sate izolate. Primarul invocă...

DEZASTRU la Cerbăl: Drum judeţean complet distrus, patru sate izolate. Primarul invocă ajutorul lui Dumnezeu

Primarul din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, a făcut bilanţul potopului care s-a abătut sâmbătă asupra comunei: drumul judeţean este complet distrus de ape pe lungimea de un kilometru şi continuă să se prăbuşească, două sate sunt izolate. ACTUALIZARE ISU: Patru sate sunt izolate, trei din comuna Cerbăl şi unul din comuna Topliţa.

„S-a dezlănțuit potopul la Cerbăl! Întreaga noapte am fost în teren, alături de echipa Primăriei Cerbăl, să monitorizez situația, să ajut cu tot ceea ce se poate și să fiu alături de omenii atât de greu încercați de furia naturii.

Bilanțul provizoriu al dezastrului este următorul: DJ 687 a fost distrus complet pe o lungime de un kilometru. Forța torentelor a smuls asfaltul, apa a săpat dedesubt, iar acum drumul se prăbușește. Podețul din zona de la întrarea în comuna a fost luat cu totul, în timp ce satul Ulm este complet izolat Drumul comunal spre localitatea Arăneș a fost complet distrus de viitură. Și gospodăriile oamenilor au fost grav afectate de apele revărsate.

Sunt alături de oamenii din comună și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a înlătura efectele acestor inundații puternice. Este o situație dificilă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul autorităților județene și naționale, vom reuși să reconstruim ceea ce a distrus într-o clipă furia naturii.” – a scris Mircea Claudiu Costa, primarul comunei Cerbăl, pe pagina sa de Facebook.

ACTUALIZARE ISU Hunedoara – duminică, ora 14:30

Sunt patru sate izolate: Cerbăl, Ulm și Arămieș, din comuna Cerbăl şi satul Vălari, din comuna Topliţa. În total sunt aproximativ 200 de persoane izolate.

În zona afectată, 1200 de gospodării nu au energie electrică.

Intervin pompierii şi jandarmii dar şi echipe de la Salvital (în caz că e nevoie de ajutor medical), precum și drumarii.

.
.
Foto: Facebook/ Mircea Claudiu Costa
VIDEO: ISU Hunedoara
VIDEO: ISU Hunedoara
VIDEO: ISU Hunedoara
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente