Prezentată de Dorina Mitracska
Una dintre celebrele „femme fatale” ale istoriei, Lucreția Borgia a avut un destin zbuciumat, marcat de prejudecățile unei epoci în care femeia este unealtă, monedă de schimb în mâna bărbaților puternici, mânați de ambiții politice și financiare. Acuzată de incest, desfrâu, crimă, Lucreția a rămas cu această imagine scandaloasa până când cercetarea unor scrieri ale contemporanilor săi relevă adevărul despre frumoasa fiică a Papei.
Cartea lui Dario Fo urmărește viața Lucreției Borgia din copilăria sa petrecută în minciuna adevăratei paternități până la împlinirea ca mamă și femeie, ca puternică ducesă de Ferrara, dedicată grijii față de supușii greu încercați de ciumă, cutremur și război.
Dario Fo este dramaturg și scenarist, astfel că romanul are un puternic caracter dramatic, cu mult dialog și „indicații scenice”, cu personaje grotești, desprinse, parcă, dintr-o commedie dell’arte. Din acest tablou burlesc al vremii, figura Lucreției se conturează tragică și luminoasă, scriitorul insistând asupra frumuseții interioare a personajului, cea exterioară, mult lăudată în poveștile contemporanilor, fiind o reflectare a bunătății sufletești.
Născută la sfârșitul secolului al XV-lea, în plină Renaștere, Lucreția este martora unor vremuri bizare, în care înaltele fețe ale Bisericii Catolice au ibovnice oficiale și copii nelegitimi, ea însăși fiind fiica lui Rodrigo Borgia, cel care va deveni venalul papă Alexandru al VI-lea. Aflăm cu surprindere că Borgia își recunoaște copiii numai când e sigur de alegerea sa în scaunul papal…
Lucreția își iubește tatăl, își adoră fratele, pe diabolicul Cesare, astfel că acceptă fără împotrivire căsătoria aranjată de aceștia. Soțul, Giovanni Sforza, e mult mai în vârstă (Lucreția are 13 ani!), dar se dovedește iubitor și totul decurge în liniște și pace… Până când cei doi, tatăl și fiul (și sfântul duh, după cum observa ironicul autor), hotărăsc că vremurile s-au schimbat și e nevoie de un soț mai influent care să le satisfacă noile ambiții de putere. Divorțul are loc în condiții umilitoare pentru Giovanni care, pentru a se răzbuna, afirmă că tatăl și fratele au avut relații incestuoase cu fosta lui soție.
Alfonso de Aragon este soțul numărul doi înlăturat după numai doi ani de Cesare, din dorința lui absurdă de a deveni regele Neapolelui. Astfel că preaiubitul Alfonso sfârșește înjunghiat de cuțitarul lui Cesare, terifiantul Micheletto.
Soțul numărul trei este tot un Alfonso, acum d’Este, fiul puternicului și influentului duce de Ferrara, Ercole d’Este. Din nou Lucreția este pion pe tabla de șah a tatălui, vândută pe bani mulți pentru că onoarea îi era deja terfelita.
Dovedind curaj, spirit de dreptate, abilități strategice și diplomatice, fiind un adevărat „produs” al Renașterii, iubitoare de artă și poezie (și de frumosul poet Pietro Bembo), Lucreția câștigă dragostea și respectul supușilor. Căsnicia aceasta a treia se dovedește fericită, un lung șir de copii sunt „încununarea” ei!
Bazat pe adevăruri istorice, romanul oscilează între realitate și ficțiune și este scris în aceeași notă specifică lui Dario Fo, care este răsplătit în 1997 cu Premiul Nobel pentru literatură în virtutea faptului că, „urmând tradiția saltimbancilor medievali, batjocureşte puterea, redându-le demnitatea celor asupriți.”