Vineri, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Sfintei Maria, Primăria comunei Șoimuș organizează a șaptea ediție a BALULUI CIOBANILOR.
Între Șoimuș și Boholt, la Izvorul de Apă Acră Păuliș, un loc special amenajat pentru petrecerile câmpenești, sunteți așteptați de Ansamblul Șoimușiana și ciobanii din zonă să petreceți, începând cu ora 15:00, cu muzică și jocuri populare și, desigur, să degustați tocănița de oaie cu mămăligă și balmoșul ciobănesc.
Sunt invitați să cânte Florica Tomoioagă și Cosmin Marta.
Organizatorii promit multe alte surprize plăcute pentru participanți!