Ana Morodan, cunoscut influencer, supranumită „Contesa Internetului” sau ”Contesa Digitală”, a fost reținută marți, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de marți, ea a produs un accident de circulație, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor, prilej cu care i-a fost reținut permisul. În cursul serii a fost oprită din nou în trafic și, în urma testării, s-a constatat că aceasta consumase atât alcool cât și substanțe psihoactive – și, evident, nu mai avea permis de conducere.
Marți, primele infracțiuni ale ”Contesei Digitale” în trafic
La data de 28 Martie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza sectorului 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie.
Conducătoarea autovehiculului nu s-a conformat, și-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule.
În urma accidentului de circulație au rezultat doar pagube materiale.
După stabilirea identității conducătoarei auto, polițiștii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat cât și pentru stabilirea preliminară a prezenței în organism a substanțelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat.
În acest context, polițiștii au procedat la conducerea persoanei în cauză la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde și de această dată a refuzat.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal. (Comunicatul Poliției)
Tot marți, pe seară, alte infracțiuni ale ”Contesei” în trafic
Totodată, în aceeași zi, în jurul orei 22:20, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce desfășurau activități de control în trafic pe o stradă din sectorul 1, au oprit un autovehicul condus de o persoană de sex femeiesc.
După stabilirea identității, au efectuat verificări cu privire la situația juridică a dreptului de a conduce, iar cu această ocazie au constatat faptul că, femeia figura cu permisul de conducere reținut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.
De asemenea, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
În acest context, conducătoarea autovehicului a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 și 336 alin.2 din Codul Penal. (Comunicatul Poliției)
”Contesa”, 24 de ore după gratii
În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1 în vederea luării unei măsuri preventive. (Comunicatul Poliției)
ACTUALIZARE: Procurorii au decis control judiciar pentru 60 de zile pe numele Anei Morodan. Ea va fi eliberată din arestul Poliţiei Capitalei abia mâine, joi, când expiră ordonanța de reținere de 24 de ore.