sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăCulturăCartea săptămânii: ALHAMBRA - Washington Irving

Cartea săptămânii: ALHAMBRA – Washington Irving

Prezentată de Dorina Mitracska

Maurii, berberi veniți din nisipurile Africii de Nord, au cucerit o bună parte din Spania, au irigat pământul sterp al acesteia, au plantat rodii și portocali, lămâi și migdali în minunatele grădini pe care le-au construit pe locurile care aveau să le fie patrie timp de șapte secole.

Au mai durat acești fii ai deşertului palate ornate cu migală, moschei și băi pentru curățenia sufletului și a trupului. Au adus cu ei întreaga înțelepciune arabă adunată în scrierile filozofilor, medicilor, astronomilor și alchimiştilor, multe din acestea fiind bază ale științelor din zilele noastre. Dar mai presus de toate, au adus cu ei muzica și poezia și întregul rafinament al spiritului arab.

Pe acest filon romantic s-a format poporul spaniol, din strania mezalianţă a sufletului maur cu cel gotic rezultând acel inefabil profil iberic, cu aerul său exuberant, mistic și misterios, cu fascinantul său dram de nebunie.

În lumea încărcată de parfumul vechilor legende ne poarta povestea lui Washington Irving.

Romanul „Alhambra” a fost scris în urma vizitei sale în Granada, în anul 1829, publicat în 1832 sub numele de „Tales of The Alhambra”. Alhambra acelor ani este, în bună parte, o ruină. Prin încăperile sale sălășluiesc cerșetori și vagabonzi, uneori chiar tâlhari și contrabandiști. O mână de soldați invalizi și zdrenţărosi apară fosta reședință a suveranilor nasrizi.

Irving are ocazia de a locui în interiorul palatului, de a-i explora încăperile și grădinile și de a afla multe și frumoase legende legate de cei care au trăit aici. Personajele pitorești pe care le întâlnește între zidurile Alhambrei îl introduc în atmosfera andaluză, fermecătoare prin tradițiile moștenite de la strămoșii mauri.

Datorită acestui roman al scriitorului american, Alhambra a intrat în circuitul turistic, fiind unul dintre cele mai vizitate obiective ale Spaniei. A devenit cunoscută în întreaga lume și astfel strălucirea și gloria de odinioară a revenit „Castelului roșu” (Al Hamra), ca o revanșă în fața istoriei a unui popor dispărut în negurile ei…

„Poate că nu a existat niciodată un monument mai caracteristic unei epoci și unui popor așa cum este Alhambra; o cetate accidentată în afară, un palat voluptuos înăuntru; crenelurile sale, ca un război încruntat; poezia respirând prin arhitectura feerica a sălilor sale.”– Washington Irving

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente