Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită la a cincea ediție a Festivalului de jazz în aer liber, în perioada 26-28 august 2022, în Parcul Cetate din Deva.
Acest eveniment menține Deva pe harta orașelor culturale unde muzicienii aduc spiritul liber al creativității artistice. Arta în care libertatea de exprimare constituie esența existenței ei va fi reprezentată aici prin evoluția unor artiști de excepție care au demonstrat în cariera lor că sunt personalități influente pe scena muzicii de jazz la nivel mondial.
Avem în acest an o ediție de excepție, prin participarea în regiunea noastră a primului muzician de jazz care a primit un GRAMMY AWARD, împreună cu Chucho Valdés pentru Irakére 40 și două LATIN GRAMMY AWARDS. Este vorba de trompetistul cubanez Carlos Sarduy care, alături de grupul său, aduce la Deva jazz de nivel mondial.
Artiști din SUA, Cuba, Danemarca, Austria, Italia, Macedonia de Nord, Serbia și România vor evolua pe scena Deva Jazz Fest, timp de 3 zile. Veți putea participa la concerte matinale, work shop-uri, vernisaje de artă vizuală, pictură, caricatură, sculptură în metal, lansarea cărții ,,Blues made în România” și la incursiuni în istoria jazz-ului.
De la jazz-ul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică, iubitorii genului au ocazia să se bucure de libertatea creatoare a unor artiști desăvârșiți. Diversitatea stilurilor este asigurată și în acest an, fiecare grup propunând un program complex, unde instrumentele specifice muzicii de jazz slujesc admirabil talentul și profesionalismul muzicienilor invitați.
Nume cunoscute și recunoscute la nivel mondial asigură lineup-ul ediției:
Vom avea ocazia să vedem cum a evoluat jazz-ul în ultima sută de ani, de la swing-ul clasic din 1929 până la electro swing- ul din 2022.
Diversitatea stilistică, valoarea muzicienilor și varietatea programului sunt câteva argumente care vă pot convinge că, la final de august, nu trebuie să lipsiți de la Deva Jazz Fest.
Concerte matinale la Deva Jazz Fest 2022
Vă aducem în atenție concertele matinale la Deva Jazz Fest, ce vor avea loc în fiecare dimineață a evenimentului, de la ora 11:00, și vor fi asigurate de talentați muzicieni de jazz locali.
Workshop-uri
Evenimentul nu se limitează doar la concertele susținute pe scenă de către grupurile invitate, ci este condimentat cu workshop-uri și ateliere muzicale pentru copii, susținute de artiști și moderatori, la care curioșii pot lua contact pentru prima dată cu instrumente precum: vibrafon, tobe, percuții, claviaturi sau chitară. Moderatorii momentului ce va avea loc în fiecare zi, de la ora 12:00, în filigoria din Parcul Cetății Deva, vor fi Gabriel Hărăguș, Călin Sân, Nistor Purcariu, Filip Trifon.
Expoziții de pictură
Publicul va avea parte de vernisaje cu lucrări ale artiștilor vizuali ce fac parte din filiala Deva a UAP din Romania, asigurând sincretismul generos ce face din festivalul nostru un eveniment cultural de excepție. Anul acesta vom putea admira și lucrări de la galeria privată EM ART a inimosului artist Mircea Popițiu.
Jazz cu Hazz
Paleta artistică este generoasă în această ediție, fiind completată cu o expoziție de caricatură sub genericul „Jazz cu Hazz”. Curatorul acestei expoziții este domnul Liviu Stănilă, cunoscut caricaturist.
Improvizații jazz cu metal
O expoziție unică pe meleagurile noastre va fi asigurată de doamna Cristina Dinu, sculptor în metal, care completează logo-ul Deva Jazz Fest 2022 printr-o lucrare în metal imensă, având 4,3 m ce reprezintă un soldat cu un saxofon în mână. Bineînțeles, în jurul soldatului vor fi și alte lucrări în metal.
Blues made în România
În acest an, peisajul muzical românesc a fost completat de apariția cărții în două volume ,,Blues made în România”, scrisă de redactorul șef al revistei online ,,Arta sunetelor”, domnul Radu Lupașcu. Avem plăcerea să lansăm această carte în cadrul Deva Jazz Fest 2022.
Incursiuni în Istoria Jazz-ului
Incursiunile vor fi sustinute și în acest an de specialiști, cu două scopuri: pentru a aduce în atenția publicului informații din istoria unui gen muzical ce a apărut la sfârșitul secolului al XIX –lea, într-o formă teoretică dar și practică prin exemplificări live.
Momentul va avea loc în fiecare seară și va fi susținut de către Nistor Purcariu, Cornel Rusan și Mircea Goian.
Accesul publicului la festival este liber!