”Cum biruim panta de intrare în cetate pe platoul zonei militare, ni se înfățișează o imagine care ar fi lăsat pe oricine cu gura căscată: femeile erau prin pădure, fiecare lângă un copac, îmbrățișându-l cu putere.
Toate stăteau într-un picior, cu celălalt încolăcind copacul, ridicat aproape la orizontală. Mergem direct la șefă, cea care cumpărase biletele.
– Bună ziua, doamnă! Vă rog să reveniți pe traseul de vizitare, îi spun cu un ton calm și moale.
Ea, nimic.
Cu fața îndreptată spre vârful copacului, nemișcată, cu ochii larg deschiși, parcă scoși din orbite, nu schițează niciun gest.
– Doamnă, vă rog să respectați regulamentul de vizitare! Doamnă, dacă nu vreți cu vorba bună, ne adresăm colegilor jandarmi!
Tot nimic.
După câțiva pași încerc să vorbesc cu altă femeie pe care am văzut-o mișcând. Își alesese un copac prea gros, iar picioarele ei mici și butucănoase nu reușeau să se plieze pe trunchi.
– Doamnă, vă rog să mergeți pe traseul de vizitare!
Ea, mormânt.
Apăs butonul de emisie: „Colegii jandarmi, vă rugăm să veniți până la poarta de vest în interior!”
Nu am mai zis nimic. Priveam concentrarea femeilor și relația cu fiecare fag luat în brațe.
Privirea mi s-a întâlnit cu privirea femeii ce părea șefă. Avea niște ochi negri, pătrunzători, iar mimica ei era una mai degrabă de superioritate decât de teamă sau care cerea clemență. Nu știu ce mi-a venit atunci, pe loc.
– Doamnă, încep eu, vă rog, spuneți-mi ce făceați acolo, la fagii pe care i-ați îmbrățișat?
Cunoșteam zeci de ritualuri pe care căutătorii de energii sau șarlatanii de profesie le inventau pentru a stoarce bani de la fraieri.
Să fi întâlnit de-a lungul timpului vreo șaizeci de lideri de grup, așa-ziși guru, care își formau echipe întregi de creduli pe care îi storceau de bani vânzându-le iluzii.
Cu cei mai mulți am avut conflicte deschise, verbale și fizice.
Cu alții, foarte puțini, am ajuns și la concluzia comună că un monument UNESCO nu poate fi folosit drept sursă de venit pentru cei pe care Biblia îi numește „profeți falși”.
Acum aveam în față un astfel de guru, o femeie frumoasă, atrăgătoare chiar, demnă și sigură pe sine.
Nici nu poți deveni guru dacă nu știi să te arăți puternic în fața oricui.
Schiță un zâmbet superior și, fixându-mă cu privirea, începu rar, răspicat și cu o dicție impecabilă.
– Domnule, noi suntem cazate la „Pensiunea Dacilor” și participăm la un seminar care se numește „Atingere vaginală cu specii de foioase la Sarmizegetusa Regia”.
– Ce atingere?! am întrebat eu, cu o mutră tâmpă, crezând că nu am înțeles ce a spus.
– Vaginală, domnule, da. Acesta este subiectul seminarului pe care eu l-am organizat.
Eu sunt energoterapeut cu diplomă și țin acest seminar pentru colegele mele care, după absolvirea întregului curs, vor putea să îndrume pe alte femei care sunt dispuse să înțeleagă faptul că energia arborilor de la Sarmizegetusa este binefăcătoare, iar vaginal este cea mai ușoară cale de pătrundere a energiei în corp.
Jandarmii priveau holbați la explicațiile femeii, iar Ionuț, cu mâinile încrucișate la piept, părea că nu pricepe nimic din ce spune femeia.
– Și, dacă sunteți în stare să înțelegeți, să știți că prin această terapie se poate trata nu numai infertilitatea la femei, ci o multitudine de alte afecțiuni care chinuiesc lumea.
Poate vreți să mă întrebați de ce numai la Sarmizegetusa foioasele își fac efectul pe care eu l-am descoperit acum zece ani.
Vă spun eu, fără să întrebați. Rădăcinile fagilor sunt înfipte în corpurile strămoșilor daci care zac în pământul sfânt al acestui loc.
Cum credeți că fagii de aici, și paltinii, și frasinii au crescut așa de mari fără să fi beneficiat de energia străbunilor care erau cei mai curați oameni ai Antichității?
Se pare că sunteți cam ignorant, domnule, și, chiar dacă pretindeți că administrați aici, de fapt, nu aveți habar ce comoară păziți.
Nu eram capabil să replic ceva.
Îmi venea să râd, spre deosebire de alte momente în care simțeam că explodez la auzul unor gugumănii și mai ales la tonul și la felul în care erau demonstrate.
Ea explica, nu jignea, nu era agresivă.
Mă simțeam în inferioritate, dar nu furios.
Am încercat să-i explic că eu nu judec credința cuiva, dar că nu se poate face rabat de la regulamentul de vizitare și să înțeleagă acest lucru, ba mai mult, că în preajma acelui loc sunt și alte păduri cu fagi la fel de înalți și cu rădăcinile la fel de înfipte în corpurile strămoșilor.
– Bine, spuse lidera absentă. Pentru ea nu conta niciun cuvânt din ce îi spuneam.
– Hai, să terminăm odată! Amendă sau avertisment e totuna pentru noi.
– Avertisment, mormăi jandarmul, care abia își masca râsul.
S-a așternut din nou liniștea până când jandarmul a completat rubrica Sancțiuni, după care am trecut la semnături. Legea e lege.
– Hai, Ionuț, semnează aici, zise jandarmul.
Ionuț ia pixul și se apleacă peste procesul-verbal. Brusc se ridică și sfios se uită către femeie.
– Doamnă, zise el molcom, po’ să vă întrăb și io ceva?
– Da, cum să nu? veni răspunsul.
– Da’ cu specii de rășinoase nu mere?”
Fragment din ÎNDĂCITUL – de Vladimir Brilinsky.
Volumul se va lansa marți, 14 iunie, ora 18:00, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva.
