Prezentată de Dorina Mitracska
Când Dumnezeu alege din rândul oamenilor pe cel ce va să devină sfânt, îl supune unor încercări mult deasupra puterilor omenești. Numai astfel trupul devine duh prin misterul trans-substanţialităţii.
„Sărăcuțul lui Dumnezeu”, romanul cutremurător a lui Nikos Kazantzakis, este povestea lui Francisc din Assisi, un tânăr bogat ce a pornit pe drumul păcatului, dar căruia Dumnezeu i-a hărăzit un destin care îl determină pe Benedict al XV-lea să afirme că „este imaginea lui Chistos cea mai desăvârșită din toate timpurile”.
Francisc a lui Kazantzakis este asemenea altor personaje ale scriitorului cretan, frământările sale sunt căutările desăvârșirii întru divinitate. Drumul anevoios spre puritate, adevăr și libertate e aidoma calvarului lui Nikos Kazantzakis, cel care întreaga viață a fost în căutarea lui Dumnezeu.
Francisc este sfântul sărăciei, al sărăciei ca libertate a spiritului, ca dăruire supremă și dragoste neţărmurită. Dragoste către tot ce a creat divinitatea: „fratele Soare”, „sora Luna”, păsări și flori, oameni sărmani, leproși respingători.
Credința supremă a lui Francisc este convingerea supremă a lui Kazantzakis. Aceea că materia poate fi imblânzită de spirit, iar acest spirit este dincolo de ceea ce credem astăzi despre morală, adevăr, frumusețe.
Cel ce în întreaga sa existență a încercat să se apropie de Dumnezeu, Nikos Kazantzakis, a fost excomunicat de către biserica ortodoxa greacă. Este înmormântat la țărmul mării, în orașul natal Heraklion, sub o cruce simplă, cu un epitaf ce îi definește întreaga existenţă, atât de apropiată ca principiu de convingerile Sfântului Francisc :
„Nu sper nimic, nu mă tem de nimic, sunt liber”.