Sfântul Nicolae este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română și cea Romano-Catolică în fiecare an, în data de 6 decembrie. Este ziua care marchează începutul sărbătorilor de iarnă și sezonul cadourilor.
Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.
Viața Sfântului Nicolae
Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, și a trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia).
Acest mult-iubit sfânt a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6 decembrie pentru că în această zi el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați care urmau a fi omorâți a doua zi.
Deși a fost cunoscut și iubit incă din timpul vieții sale, săvârșind nenumărate minuni, ierarhul din Mira începe să fie cinstit mai ales începând cu secolul al VI-lea, la peste doua sute de ani de la adormirea lui în Domnul.
Povestea nuielușei din ghetuțele copiilor
Tradiția spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii care au fost cuminți tot anul primesc cadouri, dulciuri și fructe în ghetuțe, în timp ce aceia care au fost cuminți primesc de la Moș Nicolae o nuielușă.
Povestea nuielușei lui Moș Nicolae a devenit celebră în toată lumea și a plecat de la o faptă făcută de Nicolae în timpul vieții. Sfântul, pe atunci episcop de Myra, i-a dat o palmă ereticului Arie, care îndrăznise a huli cele bisericești.
Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului. De aici a rămas în tradiție ca acelor neascultători, Moș Nicolae să nu le aducă daruri în ghetuțe, ci o nuielușă din ram de măr.
Tradiţia spune că nuieluşa trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Pe 6 decembrie, peste 800.000 de români își aniversează onomastica, purtând numele Nicolae, Nicoleta sau derivate.