Meciul de Cupa României, disputat în 16 august, la Petroșani, între CSM Jiul Petroșani și FC Corvinul Hunedoara, a stârnit multe pasiuni. Rivalitatea istorică dintre cele două echipe hunedorene s-a manifestat nu doar în teren, ci mai ales în tribune. S-a lăsat cu înjurături, expresii triviale, jigniri, arătări de părți anatomice etc.
Cei mai vocali au fost suporterii Corvinului, ceea ce l-a determinat pe președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, să facă apel la fair-play și la manifestări civilizate în tribune. Apelul său nu a fost primit prea bine, însă, de ultrașii Corvinului.
Ce a cerut Laurențiu Nistor, într-un comunicat de presă
”Consiliul Județean Hunedoara își exprimă poziția cu privire la limbajul trivial inacceptabil folosit de unii membri ai galeriei echipei FC Corvinul la adresa jucătorilor de fotbal din Valea Jiului: asemenea comportamente sunt complet incompatibile cu valorile și etica sportului.
Suntem ferm angajați în promovarea unei atitudini civilizate, atât pe teren cât și în afara lui, și condamnăm orice formă de violență verbală sau comportament neadecvat. Fotbalul este un sport de echipă, iar toți cei implicați trebuie să se comporte cu demnitate și să manifeste respect față de ceilalți.
Solicit autorităților să ia toate măsurile împotriva celor care manifestă comportamente jignitoare, agresive și antisociale, dar și pentru a menține un mediu sigur și ordonat în timpul competițiilor sportive. Siguranța tuturor participanților, inclusiv a suporterilor, este o prioritate majoră și ne așteptăm ca toți cei prezenți la evenimente sportive să respecte regulile.
Consiliul Județean Hunedoara reafirmă angajamentul său pentru fair-play, respect reciproc și dezvoltarea unei atmosfere pozitive în comunitatea noastră sportivă. Îmi doresc să vedem o schimbare în comportamentul celor implicați și sunt încrezător că, împreună, putem construi un mediu sportiv mai respectuos și mai unit.” – se arată în comunicatul de presă al Consiliului Județean Hunedoara, semnat de președintele CJ, Laurențiu Nistor.
Reacțiile suporterilor Corvinului nu au fost tocmai favorabile
La scurt timp după postarea acestui comunicat de către Laurențiu Nistor, pe pagina sa oficială de Facebook au intervenit cu comentarii suporterii FC Corvinul Hunedoara. Iată câteva reacții ale acestora:
Alin Barna: La Petroșani, ei ne-au făcut țărani, noi le-am zis de șobolani, un steward ne-a arătat fundul gol, noi i-am explicat ce să își bage în el, dar ne-am despărțit amical! Acum 20 ani am plecat de la stadionul Jiului cu geamuri sparte la toate autocarele, acum doar am avut un dialog scandat mai neortodox, mai netradițional, așa!
Pentru pudici, există campionatele naționale de dans modern și competițiile de șah…
Ghiorghiță Daniel: Domnule Nistor, ați fost la meci? Suporterii noștrii au fost provocați de un individ de la paza și ordine, care sa dezbrăcat în fata galerie noastre, sau poate nu știți ca între Corvinul și Jiul e o rivalitate istorica atât fotbalistic cât și între suporteri! Tribuna 2-a a Jiului a injurat în permanenta clubul nostru! Postarea dumneavoastră nu este deloc binevenita!
Marius Barna: Care este faza? De cand se implica politicul in educația suporterilor? Stadionul nu e Catedrala, și nici Casa de Cultură..! Se merge pe stadion să te destinzi, să refulezi.. pentru ca de cand e lumea.. acolo ar trebui sa te simti liber! Dintr-o dată e plină țara de sfinți, și sensibili!!! Si aștia, lezații.. stați fraților acasă!!!
Gabriel Holdean: Domnule Nistor , daca nu era PELUZA NORD, aveati un loc la tribuna oficiala asigurat la meciurile de la Teliuc! Sa mananci seminte pe stadion e civilizat? Sa dai 5 lei pe un shot de apa e normal? La urmatorul meci o sa va salute baietii din peluza, tot acolo vor fi, si tot vor striga liberi atata timp cat „isi cumpara singuri painea „.
Radu Seroni: Sunt țări unde se înjură la meciurile de tradiție, nu cred că politicul se bagă și am fost și provocați!!!
Alex Brîndușa: Dacă nu știți ce înseamnă rivalitatea dintre noi aia e, injuraturile erau adresate „galeriei” gazdă cum și de acolo au venit „urări de bine” ….defapt nici nu ne interesează părerea voastră …Aici e fotbal nu politica!!!