vineri, noiembrie 22, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEAccident la Bănița, lângă Petroșani: Trei persoane au ajuns la spital, circulația...

Accident la Bănița, lângă Petroșani: Trei persoane au ajuns la spital, circulația întreruptă două ore pe DN 66

Trei persoane, între care o fată de 15 ani și un băiat de 17 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs luni dimineață, pe DN 66, în localitatea Bănița. Autoturismul în care se aflau patru persoane a intrat într-un parapet. Circulația pe DN 66 a fost întreruptă timp de două ore.

În această dimineață, echipaje operative ale Detașamentului de Pompieri Petroșani și ale Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, în localitatea Bănița, pe DN 66, unde a avut loc un accident rutier.

La locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că, un autoturism a intrat în parapetul de protecție iar în urma impactului, două dintre cele patru persoane aflate în mașină au rămas încarcerate.

Echipajul de descarcerare a acționat de urgență pentru extragerea în siguranță a victimelor (o minoră în vârstă de 15 ani și o femeie de aproximativ 45 de ani).

Acestea au primit primul ajutor la fața locului și ulterior au fost transportate la UPU Petroșani, conștiente și cooperante, cu două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean care au acționat în sprijin.

Totodată, o a treia victimă, un minor în vârstă de 17 ani, a primit îngrijiri medicale și a fost de asemenea, transportat la spital de către echipajul SMURD, pentru investigații de specialitate.

La locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Circulația pe DN 66 a fost întreruptă aproximativ două ore.

Sursa: ISU Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente