Primăria Municipiului Deva anunță că, începând de astăzi, 5 august 2025, telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva este din nou funcțională.
Program de funcționare: zilnic, între orele 09:00 – 20:00
Ultima urcare: ora 19:15
Ultima coborâre: ora 19:45
Tarife pentru o călătorie dus/întors:
• Adulți: 30 lei
• Copii până la 14 ani și pensionari: 15 lei
• Persoanele cu dizabilități: acces gratuit



Vă invităm să descoperiți farmecul fortăreței medievale care veghează municipiul Deva de secole – un simbol istoric, accesibil acum și cu telecabina – a comunicat Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva.
ACTUALIZARE: După doar trei ore de funcționare, în jurul prânzului, telecabina a fost oprită.
Într-o declarație pentru ziarul Adevărul, Lucian Rus, primarul municipiului Deva, susține că a rămas sceptic cu privire la telecabină, până la finalizarea verificărilor acesteia, care vor continua în perioada următoare.
„Tehnic, ea corespunde, dar trebuie să vedem în ce fel se comportă în privința uzurii. Toată săptămâna îi vom face probe, iar săptămâna viitoare va avea loc o nouă revizie, după care vom vedea în ce stare se află. Probleme încă sunt și mari schimbări nu au fost făcute de constructori. Așteptăm concluzia celor de la ISCIR, care au venit joi și au zis că poate funcționa. Ea funcționează practic, de vineri, dar vreau să fiu sigur că totul este în regulă. Erau uzuri la niște tamburi și unele întinderi la cablurile de tracțiune, pe care le verificăm pentru a vedea dacă nu se mai repetă aceste întinderi. Am stabilit cu constructorii să facem în fiecare săptămână verificarea ei, în fiecare luni, să urmărim îndeaproape situația acesteia. Eu încă sunt sceptic în privința telecabinei”, a declarat, pentru Adevărul, Lucian Rus.
