joi, octombrie 1, 2026
Acasă Blog Pagina 83

Primul meci, prima victorie. Echipa de futsal CSM Deva (fosta Autobergamo) a debutat cu succes

Echipa de futsal CSM Deva, continuatoarea celor de la FC Autobergamo, a susținut primul său joc sub noua denumire. Devenii s-au impus, în deplasare, sâmbătă, în amicalul disputat pe terenul celor de la Șoimii Șimand, cu scorul de 10-3.

„Jocul a fost unul bun, dacă ținem cont că este primul meci amical al sezonului și că au lipsit doi oameni de bază, Cristi și Savio. Suntem mai mulți jucători nou-veniți și trebuie să ne închegăm jocul. Meciul de la Șimand a fost util, pentru că am putut să și exersăm mai multe scheme de joc, care ne vor fi utile in Supercupă și, mai apoi, în campionat „, a declarat Milos Simic, unul dintre cei doi antrenori-jucători de la CSM Deva.

Echipa de futsal CSM Deva va evolua, în premieră, în fața propriilor suporteri, vineri 18 august, în fața celor de la FC Click Media Chișinău.

Noul sezon de fotbal în sală se deschide pe 24 august, cu Supercupa României, United Galați – CSM Deva, meci programat la Sfântu Gheorghe.

S-a stabilit calendarul și în Liga I de fotbal în sală, vestul țării urmând a avea patru reprezentante în noul sezon.

Liga 1 Futsal Fortuna va începe la data de 26 august și se va juca în sistem tur/retur, rezultând 18 etape, urmate de play-off/play-out.

În prima rundă, programată în jurul datei de 26 august, e programat derby-ul orașului Deva: CSM Deva (fostă Autobergamo) versus ACS West.

Programul primei etape Liga 1 Futsal Fortuna:

Sursa: CSM Deva/Federaţia Română de Fotbal

FESTIVALUL PLĂCINTELOR PĂDURENEȘTI, sâmbătă şi duminică. Mămăligă cu brânză și vinars din partea organizatorilor

Sunteți invitați în Ținutul Pădurenilor, la Poiana Răchițelii, comuna Cerbăl, unde sâmbătă și duminică, în 12 și 13 august, va avea loc o nouă ediție a „Festivalului Plăcintelor Pădurenești”.

Pentru ca plăcinta să fie cu adevărat pădurenească trebuie urmați cu sfințenie câțiva pași. Din generație în generație, pădurenii își învață copiii cum să prepare tradiționalele plăcinte. Foto: Facebook/Ținutul Pădurenilor, Cerbăl

Ne dorim să ducem mai departe și să nu lăsăm să piară valorile moștenite prin obiceiuri, port, cantec și joc din Ținutul Pădurenilor, Cerbăl. Vă așteptăm la Festivalul Plăcintelor Pădurenești să ne admirați bogățiile! – au transmis organizatorii evenimentului, Primăria comunei Cebăl.

Pădurenii sunt oameni gospodari si primitori. De aceea, cine le trece pragul este primit cu brațele deschise, este așezat la masă și “omenit” cum se cuvine cu tocăniță pădurenească, vinars si plăcinte pădurenești! Foto: Facebook/Ținutul Pădurenilor, Cerbăl

URMĂRIT DE POLIŢIŞTI, un tânăr cu droguri în maşină a făcut prăpăd în Micro 15 din Deva. A lovit şi maşina poliţiei

Un tânăr de 24 de ani, care încerca să scape de poliţişti, a lovit două maşini şi autospeciala poliţiei care îl urmărea, în cartierul Micro 15 din Deva, vineri seara. La percheziţia maşinii tânărului, poliţiştii au descoperit substanţe interzise.

În data de 11 august 2023, în jurul orei 23:30, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Deva.

Conducătorul autoturismului a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor, motiv pentru care echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia.

La intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Bejan, conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcției și a acroșat două autoturisme parcate pe partea stângă a sensului de mers.

Autospeciala de poliție a oprit în spatele autoturismului, moment în care conducătorul auto, în încercarea de a se sustrage controlului, a cuplat marșarierul autoturismului și s-a deplasat cu spatele, lovind autospeciala de poliție.

Conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, din Deva, a fost imobilizat de polițiști și condus la sediul unității, pentru continuarea cercetărilor.

Cu ocazia controlului, în autoturism a fost găsită o substanță vegetală, care a fost ridicată pentru cercetări.

Tânărul aflat la volan a fost transportat la unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii prezente în organism a substanțelor psihoactive.

În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Sursa: IPJ Hunedoara

Sursa video: Facebook/Rodica Balaș

Recomandări pentru tranzitarea frontierei în perioada mini-vacanţei de Sfânta Maria

0

Poliția de Frontieră română a făcut publice câteva recomandări pentru cei care vor tranzita frontiera de stat a României în mini-vacanța de Sfânta Maria, în perioada 11-15 august.

Ne aflăm în plin sezon estival şi urmează minivacanța de Sfânta Maria, prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării. Având la bază experienţa săptămânilor trecute, când media valorilor de trafic în timpul unei zile de weekend a depăşit 500.000 de persoane la nivel național, ne așteptăm și de această dată la o creștere semnificativă a traficului în punctele de frontieră, în special la graniţa cu Ungaria și Bulgaria.

În acest context, Poliţia de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competența instituției, dispuse încă de la începutul sezonului estival pentru asigurarea unui control operativ. 

La nivelul tuturor structurilor teritoriale ale PFR s-au suplimentat arterele de control, în funcţie de configuraţia fiecărui punct şi de dinamica valorilor de trafic, s-a suplimentat personalul planificat la controlul documentelor, precum și echipamentele de control folosite, fiind utilizate inclusiv staţii mobile, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

Astfel, zilnic, aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Tot pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu operativitate, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere ale frontierei pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren.

Precizăm că punctele de prim ajutor instalate în PTF Nădlac II şi PTF Giurgiu de către autorităţile locale, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, rămân operaţionale pe perioada weekend-urilor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate în cele două puncte, în caz de nevoie.

Menţionăm că la frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate şi totodată cu respectarea metodologiei de lucru.

În acelaşi timp, au fost dispuse și măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, în punctele de trecere şi în zona de competenţă.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la granița cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm călătorilor, utilizarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:

  • pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:  T.F. Nădlac – Nagylak

                                         P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota

                                         P.T.F. Turnu – Batonnya

                                         P.T.F. Vărşand – Gyula

  • pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek

                                         P.T.F. Borş – Artand

                                         P.T.F. Bors II- Nagykereki

                                         P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany

                                         P.T.F. Săcuieni – Letavertes

  • pe raza jud. Satu Mare: T.F. Urziceni – Vallaj

                                                 P.T.F. Petea – Csengersima

La frontiera româno-bulgară sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier:

  • pe raza jud. Giurgiu:  P.T.F. Giurgiu – Ruse
  • pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin

P.T.F. Bechet (Bac)

  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopol (Bac)

                                                  P.T.F. Zimnicea – Svistov (Bac)

  • pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac)
  • pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche

                                                P.T.F. Ostrov – Silistra

                                                P.T.F. Negru Vodă – Kardam

Tot pe raza judeţului Constanţa, sunt deschise traficului P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir – Krushari,  pentru autovehicule până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Pentru a contribui la scurtarea timpului de control şi implicit la fluidizarea traficului, avem o serie de recomandări utile pentru participanţii la traficul transfrontalier:

  • verificarea valabilităţii documentului de călătorie cu care se intenţionează tranzitarea frontierei; deţinerea documentelor necesare pentru călătoria minorilor, cu recomandarea ca părinţii, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, informații disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, astfel încât să fie evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară;
  • conducătorii mijloacelor de transport să se asigure că au documentele necesare pentru autovehicul: permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare și dovada inspecției tehnice periodice;
  • pentru bunurile deţinute (altele decât cele de uz personal), să se păstreze documentele de provenienţă şi să se respecte prevederile legislaţiei vamale din România;
  • documentarea, în prealabil, la reprezentanţele diplomatice din România ale statelor în care se călătoreşte, cu privire la condiţiile particulare de intrare şi şedere;
  • având în vedere creşterea considerabilă a traficului în perioada estivala inclusiv pe aeroporturile internaţionale, recomandăm pasagerilor sa se prezinte la aeroport în intervalul de timp indicat de companiile de zbor şi de administraţia aeroporturilor
  • și nu în ultimul rând, recomandăm consultarea  aplicaţiei Trafic On-line, de pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care  prezintă o  estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră va acționa în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

Sursa: Poliția de Frontieră Română

ULTIMA ORĂ: Protest spontan al angajaților ANAF în municipiul Hunedoara

Un protest spontan al angajaților din Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal Municipal Hunedoara a fost declanșat joi, 10 august, ora 15:00.

Angajații cer egalizare salarială și familie ocupațională „Finanțe” în noua lege a salarizării! – conform unuia dintre protestatari.

Salariații serviciului din Hunedoara au aruncat pixurile în fața sediului instituției. PIXUL JOS! – au îndemnat protestatarii.

Foto: Mircea Tiberiu Igret
Un protest spontan al salariaților din Agenția Regională de Administrare Fiscală a avut loc și la Deva. Foto: CNSLR – Frăția

Protest spontan și la București, în Ministerul Finanțelor

Chiar în Ministerul Finanțelor are loc o revoltă generală și mai mulți angajați amenință că demisionează dacă OUG care vizează salarizarea bugetarilor va fi adoptată în forma actuală. O primă formă de protest a fost organizată joi în interiorul ministerului, unde o parte din angajați s-au adunat în holul central pentru a-și exprima nemulțumirile.

Un comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe arată că organizația a decis să lanseze protestele împotriva preconizatelor tăieri de venituri anunțate de guvern. Sindicaliștii susțin că proiectul prezentat public ar duce la scăderea veniturilor angajaților cu 700 de lei lunar și pierderea unor locuri de muncă.

Ce a declanșat revolta salariaților

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și premierul Marcel Ciolacu au prezentat săptămâna trecută pe larg informații din proiectul de OUG.

Aceasta prevede desființarea posturilor vacante din administrație, scăderea numărului de șefi, tăierea voucherelor de vacanță pentru bugetarii cu venituri brute peste 10.000 de lei lunar și alte reduceri de costuri.

Un minor a condus motoscuterul pe o rază. Poliția l-a oprit, pentru că era raza comunei Vălișoara

0

A pus în pericol circulația rutieră

La data de 08 august 2023, în jurul orei 22:20, polițiștii au depistat în trafic, pe DC 166, pe raza comunei Vălișoara, un minor în vâstă de 15 ani, din comuna Vălișoara, care conducea, fără a poseda permis de conducere, un motoscuter care nu era înmatriculat sau înregistrat în circulație.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.    

Sursa: IPJ Hunedoara

ZIUA INCENDIILOR în comuna Șoimuș: DOUĂ case mistuite de flăcări, la interval de doar câteva ore

Două case au luat foc în aceeași zi de marți, 8 august, în comuna Șoimuș – satele Păuliș și Sulighete, la interval de doar câteva ore. Cauza incendiilor a fost aceeași, respectiv scurtcircuit electric.

Ora 14:00 – Primul incendiu, în satul Păuliș

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de lucru la înălțime și un echipaj SMURD, în localitatea Păuliș din comuna Șoimuș, unde a fost semnalat un incendiu la o casă.

La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta generalizat, la întreaga suprafață a locuinței, de aproximativ 80 de metri pătrați, cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la o construcție aflată în imediata apropiere.

Pompierii au acționat simultan pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția casei din proximitate.

Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele materiale au fost însemnate.

Cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuit electric.

Foto: ISU Hunedoara
Foto: ISU Hunedoara

Ora 20:00 – Al doilea incendiu, în satul Sulighete

Marți seară, pompierii Detașamentului Deva și cei ai Punctului de Lucru Băița s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, în localitatea Sulighete din comuna Șoimuș, unde a fost anunțat un incendiu la o locuință.

În momentul sosirii pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la o casă cu structura din lemn, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, cu reale posibilități de extindere a flăcărilor la alte două case aflate în vecinătate.

Echipajele au acționat 3 ore, incendiul a fost localizat și lichidat, fără a fi afectate alte construcții și din fericire, nu au existat victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost, și de această dată, un scurtcircuit electric.

Sursa: ISU Hunedoara

Primarul comunei Șoimuș sare în ajutorul celor rămași fără case după incendii

”Astăzi a avut loc un incident nedorit în satul Păuliș, la familia Cânda Emil.

Primaria Șoimuș, prin angajații de la SPDGC, a intervenit pentru a ajuta la stingerea focului. Din păcate pagubele sunt mari după stingerea focului.

Vom demara întocmirea unui raport pentru evaluare pagubelor și în următoarea hotarâre de consiliu voi propune consilierilor locali alocarea unei sume, în funcție de raportul de evaluare, pentru a ajuta această familie să își repare casa distrusă de incendiu.

Cum o nenorocire nu vine singură, azi noapte am avut un alt incendiu în satul Sulighete.

Au participat din partea primariei Șoimuș angajații de la Șoim Cons, conduși de domnul Florin Petresc, alături de echipajele de la ISU HUNEDOARA, pentru stingerea incendiului. Nu au fost victime umane.

Persoanei care a stat în acea casă o să îi oferim un loc de dormit la școala din Sulighete.

Vom demara procedura de evaluare a pagubelor, ca să îl putem ajuta să își refacă casa.

Va rog sa verificați instalațiile electrice, la călduri foarte mari este nevoie doar de o scânteie pentru a se produce o catastrofa.” – a scris primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, pe pagina sa de Facebook.

Guvernul, NEPUTINCIOS în Teritoriul Hunedoara. AZILELE ILEGALE continuă să existe iar bătrânii își așteaptă moartea ACOLO

Trei azile continuă să funcționeze și acum ILEGAL în județul Hunedoara, fără licențe sau autorizații de funcționare.

Reprezentanții Guvernului în teritoriu, respectiv Instituţia Prefectului – Județul Hunedoara, Prefectul-El-Însuși, împreună cu întreg aparatul birocratic arondat, par neputincioși în fața avocaților celor trei azile ilegale care funcționează bine-mersi în județul Hunedoara.

Reprezentanții Prefecturii au pierdut în instanță TOATE procesele intentate celor trei azile. Cei care fac afaceri cu bătrâni le-au râs în față.

Cum așa? Nu sunt profesioniști la Prefectură? Juriști de top, care să câștige magistral procese în instanță? Care să pledeze strălucitor cu probe factuale, evidente, cu emoții, cu bunei, bunicuțe chinuite etc? Cum au învățat ei. Tot acel aparat de tineri cu școală, viitorul administrației și politicii hunedorene, acel corp de balet pregătit permanent pentru participat la nedei, la zile ale comunelor, la mestecat în ceaune si la depuneri de coroane, care apare în formație compactă și veselă pe Facebook în fiecare weekend, nu a făcut față situației cu TREI AZILE ILEGALE?

Prefectura, oricum, este acoperită, a facut tot ceea ce, formal, trebuia să facă. Oamenii sunt blindați cu hârtii, nu-și pierde nimeni serviciul din asta.

Ca să ne înțelegem și ca să nu mai sune iarăși telefoanele isterice, invocând conspirații inexistente: nimeni nu poate pretinde ca Prefectura să acționeze în afara legii. Instituția Prefecturii este prinsă în pânza de păianjen a birocrației, ca toate instituțiile statului. Are puterile limitate de lege – și bine că e așa. Nu mai este prim-secretarul de la județ, care să rezolve cu un telefon.

Însă acțiunile (justificate) întreprinse in justiție de Prefectură au eșuat lamentabil. TOATE.

FAPT: AZILELE ILEGALE continuă să funcționeze!

Dacă o situație ILEGALĂ se desfășoară nestingherită sub ochii autorităților statului și toată lumea o vede că e ILEGALĂ, cu probe, atunci Statul are o problemă. E de datoria Statului să o rezolve.

„Întăriți-vă Statul, domnilor!” spunea Sorin Ovidiu Vântu, după ce a furat ca la balamuc. ”Eu sunt hoț, deci fur, dar voi întăriți-vă Statul și opriți-mă.”

Bun sfat. Cine să-l pună în aplicare?

Fărădelegile continuă în județul Hunedoara, dar avem explicații acoperitoare:

INFORMARE PUBLICĂ – Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

”Prin Ordinul nr. 385/10.07.2023, prefectul județului Hunedoara a dispus, în perioada 10-16.07.2023, acțiuni de control la toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, la centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și la cele destinate copiilor instituționalizați, care funcționează pe raza administrativ teritoriala a județului Hunedoara.

Problemele deosebite semnalate în urma controlului au fost analizate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, fiind adoptată Hotărârea nr. 33/14.07.2023 a CJSU de aprobare a Planului de măsuri pentru gestionarea situațiilor identificate, ca urmare a verificărilor efectuate la furnizorii de servicii sociale, respectiv la furnizorii care funcționează fără licență/autorizații specifice:

• Asociația “CASA DIVINĂ” Deva

• Asociația “ALEXANDRU CIUHAT” Deva și

• Asociația “PRIDVORUL” Băcia”

Potrivt Hotărârii CJSU nr.33/2023 s-a concluzionat că funcționarea celor 3 centre fără a deține licențele/autorizațiile legale necesare pune în pericol sănătatea persoanelor internate. Prin urmare, prefectul județului Hunedoara a fost mandatat ca impreună cu AJPIS Hunedoara să formuleze în justiție, acțiuni civile pentru:

– a permite autorităților statului (prin procedura ordonanței președințială) accesul în incita imobilelor, în vederea evaluarii condițiilor de sănătate a persoanelor, transportul acestora la spital și în funcție de starea de sănătate, pentru a autoriza relocarea acestora în centre rezidențiale autorizate și licențiate (3 acțiuni);

– 3 dosare pe fond care au ca obiect obligarea celor trei asociații/prestatori de a reloca beneficiarii în centre rezidențiale autorizate și licențiate, (obligația de a face) și respectarea măsurii de închidere dispusă de organele de control (obligația de a nu face), respectiv de a nu mai continua activitatea fără licență și alte autorizări de funcționare specifice.

În ceea ce privește locațiile gestionate de Asociația “CASA DIVINĂ” Deva și Asociația “PRIDVORUL” Băcia”, instanța nu a admis procedura de intrare și de relocare a pacienților pe calea ordonanței președințiale, chiar dacă acești prestatori funcționează în continuare fără licență. Prin urmare, acțiunile în justiție vor continua pe fond.

De asemenea, la aceste 2 locații au fost continuate acțiunile de monitorizare și control. În acest context, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest Timiș a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu privire la faptul că acești 2 operatori economici funcționează fără licență.

Un caz deosebit este cel al Asociației ’’Alexandru Ciuhat’’, asociație care desfășoară în mod „clandestin” activități specifice de prestări servicii sociale (nelicențiate și neautorizate) în municipiul Deva.

Față de acest caz, în dosarul nr.5256/221/2023, instanța a admis, în parte, actiunea (ordonanță președințială) Instituției Prefectului și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara, însă sentința nu a putut fi executată de bună voie de pârât, fapt pentru care s-a apelat la executorul judecătoresc, procedura fiind în curs de încuviințare a executării silite, (dosarului 5620/221/2023 – Judecătoria Deva).

La nivelul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara au fost dispuse măsuri de continuare a acțiunilor de control și monitorizare a activităților în toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centre rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor instituționalizați care funcționează pe raza administrativ teritoriala a județului Hunedoara.”

Sursa INFORMĂRII PUBLICE: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

CITEȘTE ȘI DESPRE FOCUL DE PAIE CARE A ÎNCINS ROMÂNIA, ÎN URMĂ CU TREI SĂPTĂMÂNI:

……………
NewsHD.ro este un proiect jurnalistic independent.
NewsHD.ro nu este finanţat din bani publici, sub nicio formă, nici direct, nici indirect, de nicio instituție sau autoritate a statului român.
NewsHD.ro nu este finanţat de niciun partid politic.
Contact us: contact@newshd.ro

Consiliul Concurenței: S-au ieftinit STRUGURII și PRUNELE. CARNEA și LAPTELE nu prea. Ce alimente costă mai puțin

Prețurile medii ale alimentelor de bază din marile lanțuri comerciale au scăzut cu valori de până la 34%, în contextul aplicării prevederilor ordonanței privind plafonarea adaosurilor comerciale, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței.

Cele mai mari scăderi de prețuri la struguri, prune, cartofi, ardei gras

Comparativ cu prețurile medii din luna iunie, la 1 august, cele mai mari reduceri aplicate
de marile lanțuri de retail s-au înregistrat la fructe și legume. Prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).

Cele mai mici scăderi de prețuri sunt la carne și lapte

Prețul mediu al cărnii a scăzut cu până la 12,1%, în timp ce prețul mediu al lactatelor a
înregistrat o scădere de până la 12,3% la 1 august față de iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea prețului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând sa coste, în medie, 5,05 lei. De menționat este faptul că prețul laptelui proaspăt românesc înregistrase, din luna mai, reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor, în urma acordului menționat.

Unele lanțuri de magazine au aplicat reduceri și mai mari, declară președintele Consiliului Concurenței

„În urma analizei, am remarcat scăderi ale prețurilor, ce depășesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa și ardeii Kapia, și chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii și cartofii din anumite lanțuri de retail”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Celelalte produse care se regăsesc în coșul de bază, precum pâinea, uleiul, ouăle, zahărul și
mălaiul au înregistrat și ele reduceri de preț.

Reducerea medie a produselor de bază la 1 august, comparativ cu luna iunie,
în marile lanțuri de magazine

Produs Reducere (%)

Struguri -33.74
Prune -29.79
Cartofi -28.42
Ardei gras Bianca -27.59
Ardei Kapia -25.64
Morcovi -24.24
Pepene -22.25
Castraveți -19.24
Ceapă -17.91
Pâine -13.11
Brânză -12.30
Aripi pui -12.19
Iaurt -11.28
Făină -10.68
Pulpă pui -8.91
Mălai -8.75
Tacâmuri pui -8.31
Pui Grill -6.23
Lapte -5.39
Ouă -5.31
Carne porc lucru -4.21
Ulei -3.85
Zahăr -3.44
Spată porc -0.85
Mere roșii 3.65

Reamintim că la 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului care
stabilește măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 14 grupe de
alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți vrac și zahăr.

Sursa: Comunicat Consiliul Concurenței

TRAFIC DE COŞMAR la Coşeviţa, între Deva şi Timişoara, din cauza unui accident – VIDEO

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că duminică după-amiază, pe DN 68A Deva – Timișoara, în zona localității Coșevița din județul Timiș, s-a produs o coliziune între un autoturism și un autocamion.

Şoferul unui autoturism care circula de la Coşava spre Coşeviţa a patruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de un TIR care circula regulamentar.

În urma accidentului, şoferul autoturismului şi o femeie care era pasager au fost răniţi. Aceştia au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

Traficul este restricționat pe sensul către Timișoara, circulându-se alternativ, dirijat.

Se estimează reluarea circulației în jurul orei 19:30.

Sursa video: Facebook/Puscas Paul

CITEŞTE ŞI: