miercuri, septembrie 23, 2026
Acasă Blog Pagina 180

USR cere demisia lui Gabriel Ilieș din Consiliul Local Deva. Ce răspunde Gabriel Ilieș

”Uniunea Salvați România, filiala județeană Hunedoara, a luat act de sesizările adresate de mai mulți membri ai filialei Deva în legătură cu acțiunile contrare valorilor și principiilor USR, precum și intereselor cetățenilor ale consilierului local Gabriel Nelu Ilieș, fost viceprimar USR al municipiului Deva.” a anunțat USR Plus Hunedoara, luni, pe pagina de Facebook a partidului.

”În repetate rânduri, acesta s-a poziționat contrar opiniilor discutate în cadrul filialei, a votat împotriva proiectelor sau amendamentelor depuse de celălalt consilier USR Deva sau a votat pentru proiecte în privința cărora se hotărâse vot împotrivă sau abținere, dat fiind că nu reprezentau echitabil interesele comunității.

Pentru astfel de manifestări și poziționări contrare echipei USR și deciziilor comune ale acesteia, domnul Gabriel Ilieș a fost în trecut sancționat cu avertisment scris. Decizia s-a bazat pe statutul USR, care prevede expres, printre alte îndatoriri, ca membrii partidului să nu întreprindă acțiuni în contradicție cu obiectivele politice ale USR și să nu prejudicieze, prin luări de poziție publice, interesele legitime ale USR și ale membrilor săi.

În ciuda sacționării cu avertisment scris, domnul Gabriel Ilieș a continuat să manifeste același tip de comportament, nerespectând interesele comunității și aducând prejudicii obiectivelor susținute de USR. Acțiunile sale au fost semnalate de mai mulți membri ai echipei și supuse atenției Biroului Județean, iar domnului Gabriel Ilieș i-a fost solicitată demisia din funcția de consilier local.

În condițiile în care domnul Gabriel Ilieș a refuzat să revină cu un răspuns sau să își prezinte demisia din funcția de consilier local, o poziție obținută pe lista USR la alegerile din toamna anului 2020, Biroul Județean Hunedoara va discuta și analiza sesizările în prima ședință și va dispune aplicarea sancțiunilor care se impun.” – se arată în comunicatul USR Plus Hunedoara.

Contactat de newshd.ro, domnul Gabriel Ilieș a declarat următoarele:

”Referitor la comunicatul USR filiala județeană Hunedoara, vă informez că, până în acest moment, nu mi-a fost transmisă nicio sesizare la adresa mea, în mod oficial.

Am luat act, cu stupoare, de comunicatul filialei județene USR Hunedoara de pe Facebook, în care se afirmă că ”nu am respectat interesele comunității, în mod repetat”.

Gabriel Ilieș, consilier local USR, fost viceprimar al municipiului Deva: ”Nu intenționez să demisionez din Consiliul Local Deva”

Activitatea mea, în calitate de consilier local și viceprimar, este prezentată în raportul public depus la Primăria Deva. Orice cetățean are acces să analizeze dacă acțiunile mele au fost sau nu în concordanță cu interesele comunității.

Pe de altă parte, luând act de acuzele publice, invit pe colegul/colega care a formulat acest comunicat (nesemnat), să ne spună, cu subiect și predicat, care sunt ”interesele cetățenilor prejudiciate” de mine și care sunt ”valorile, principiile și obiectivele USR”, invocate în comunicat, contrare cu acțiunile mele.

Nu intenționez să demisionez din Consiliul Local Deva și îi invit pe colegii mei să răspundă la aceste întrebări.

În continuare, activitatea mea în Consiliul Local Deva se va desfășura conform jurământului depus de mine la învestire: ”voi face întotdeauna, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterea și priceperea mea, pentru binele locuitorilor Municipiului Deva.” – a declarat Gabriel Ilieș, în exclusivitate pentru newshd.ro

Gabriel Ilieș a fost viceprimar al municipiului Deva în perioada 29 ianuarie 2021 – 3 martie 2022 și a candidat, în 2020, pentru funcția de primar al Devei, pe listele USR.

A început sterilizarea GRATUITĂ a câinilor din comuna Șoimuș

”Am început actiunea de sterilizare gratuită a câinilor din comuna Șoimus. Așa putem scăpa de înmulțirea necontrolată a câinilor.” – a anunțat, luni, primarul comunei Șoimuș, Mihai-Gabriel Irimie.

Acțiunea se desfășoară în 5 puncte din comună:

  • Curte cămin Balata 23.05.2022, între orele 09:00-16:00
  • Șoimuș în parcarea din spatele Primăriei 24.05.2022, între orele 09:00-16:00
  • Curte cămin Boholt 25.05.2022, între orele 12:00-17:00
  • Curte cămin Bejan 26.05.2022, între orele 09:00-16:00
  • Curte cămin Fornădie 27.05.2022, între orele 08:00-14.00

Acțiunea se desfășoară în colaborare cu Poliția Animalelor din Județul Hunedoara și Asociația Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stapân.

”Vă rog să vă mobilizați, să vă sterilizați animalele și să le țineți în proprietate, deoarece din data de 01.06.2022 vom începe o acțiune în forță de a ridica animalele abandonate pentru sterilizare.

Nu vrem să vă ridicăm animalele și să le ducem la centrele de ecarisaj, dar dacă sunt pe stradă, acolo vor ajunge.

Le mulțumesc tuturor cetățenilor care se implică în acest proiect!” a scris primarul comunei Șoimuș, Mihai-Gabriel Irimie.

Termocentrala Mintia, scoasă la VÂNZARE. Preț de pornire: 91 milioane EURO

Au fost finalizate procedurile legale ale licitației publice organizată pentru vânzarea în bloc a Termocentralei Mintia.

Printre condițiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026.

Într-un comunicat transmis de „Expert Insolvență” SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, se precizează că prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul CEH SA din Petroșani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29.07.2022, apoi în 12.08.2022 și ulterior în 26.08.2022, în aceleași condiții de preț și locație.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Sursa: Instituția Prefectului – județul Hunedoara

Nuntă mare în PNL: purtătorul de cuvânt s-a însurat cu fiica ministrului

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL și Andra Pleșa, fiica vitregă a fostului ministru de Interne Marcel Vela, şi-au unit destinele.

La nunta desfăşurată sâmbătă într-un local de lux din Caransebeş au participat 500 de invitaţi.

Mireasa a adresat mulţumiri tuturor celor implicaţi, pe pagina sa de Facebook:

Accident mortal lângă Hunedoara, la Hăşdat

Sâmbătă, 21 mai, în jurul orei 20:00, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe DJ 687, din direcția Hunedoara-Călan (zona Hășdat) a părăsit partea carosabilă și a lovit un copac.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea gravă a unei pasagere în vârstă de 65 de ani, din municipiul Hunedoara.

In cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Hunedoara

Cătălin Drulă şi-a lansat candidatura pentru preşedinţia USR

„Astăzi mi-am lansat oficial candidatura pentru președinția USR. Am demonstrat că sunt omul faptelor. Livrez rezultate concrete, nu bla-bla steril. Vorbesc deschis, critic des și laud la fel. Și mereu o fac sincer și fără ocolișuri.” a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.

„Cred că USR are nevoie de organizare, energie și o mână hotărâtă pe volan. Și că sunt persoana potrivită pentru asta.

USR este acum cel mai mare partid de opoziție. Singurul partid liberal din România. Dar lupta pentru destinul României va fi una grea. Suntem noi și colosul PSD-PNL. Și în joc este modernizarea țării noastre.

În acești ani am învățat că politica este un joc de echipă. Vedetismul și politica pe persoană fizică nu produc rezultate durabile. Puterea unui partid de a schimba societatea vine din organizare. Iar democrația nu poate funcționa fără încredere, respect și delegare.

Le-am cerut colegilor mei să-mi acorde încrederea de a fi liderul acestei construcții frumoase, ce poartă numele USR.

Și vreau să explic ce înseamnă pentru mine leadership: înseamnă să-ți pese. Să crezi în ce faci. Să fii sincer cu tine și cu cei care ți-au dat încrederea. Să nu te ferești de responsabilitate și să nu abdici. Să conduci.

Volanul e acolo, trebuie doar să vrei să pui mâna pe el și să-ți pese de pasageri.” – a scris, sâmbătă dimineaţa, Cătălin Drulă.

Şofer atacat cu pietre, noaptea, în Bosnia Petroşaniului

În data de 21 mai 2022, în jurul orei 00:50, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin apel 112 de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Petroșani, despre faptul că, în timp ce se deplasa cu un autoturism în cartierul Bosnia, din municipiul Petroșani, persoane necunoscute au aruncat cu pietre către autoturismul acestuia, cauzându-i distrugeri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, cercetările continuand în vederea identificării autorilor și al luarii măsurilor legale.

Sursa: IPJ Hunedoara

Vai, dragă, ce încurcătură!

0

Scandalul celebru cu Amanta de la Ape, aranjată de protectorul ei politic pe o funcţie despre care n-avea habar, mi-a amintit o istorioară de pe-aici, din judeţul Hunedoara, de la începutul guvernării PDL. Cică ar fi adevărată.

Lapona Enigel (să-i zicem aşa, la întâmplare), gătită-prună, coafată ca de nuntă, cu cârlionţi lungi, dă cu uşa de părete:

– Ceau, unde-i biroul meu?

Secretara, speriată ca o căprioară surprinsă noaptea în lumina farurilor, îngaimă nişte vorbe:

– Pe cine căutaţi, doamnă?

– Pe dracu îl caut, tuto, de azi îs directoare aici, unde-i biroul meu? Şi fă-mi o cafea, lapte, zahăr două plicuri!

Fata, îngrozită, se face mică printre ceşti şi dosare.

Coana intră în birou, împinge ficusul cu piciorul, rade de pe birou poza cu un copil necunoscut în cărucior şi cu bună-sa rânjită la aparat, apoi se lasă pe spate în fotoliu, uşor crăcită, vag transpirată.

În sfârşit!

E directoare, isprăvniceasă!

Partidul a numit-o, cu recomandare, cu tot ce trebuie. A primit aseară telefon de la iubi.

Numai ea ştie cât a avut de tras până să ajungă aici…

După 5 minute de panică generală a ajuns la sediu, într-o goană nebună, directorul adevărat, numit şi el cu recomandare, cu tot ce trebuie, în urmă cu doi ani.

Şi s-a lămurit treaba pe loc!

Lovitură de teatru!

Coafata nu înţelesese bine unde a fost numită.

Auzise cam prost la telefon, cu o seară înainte, vocea protectorului său iubit: de mâine eşti directoare la Ap..a, te duci să-ţi iei postul, iubita, am aranjat!

Era numită directoare la APIA, nu la Ape, unde ajunsese, draga de ea, din greşeală de auz.

Alin Bena

Cartea săptămânii: Cu uşile închise * Diavolul şi bunul Dumnezeu – Jean-Paul Sartre

0

Prezentată de Dorina Mitracska

Memoria mea involuntară îmi face, adesea, surprize… Constat, de multe ori, că vacanțele mele sunt alese în locuri despre care am citit, am auzit poveşti, am văzut filme sau apar în cântecele mele preferate.

Savurând o cafea pe o terasă din Montparnasse, după o zi toridă, cu multe impresii stocate spre bucuria inimii și minții, mi-am amintit, aproape involuntar, de povestirile lui Eugen Simion despre șederea sa la Paris. Aflat, la fel ca și mine, în Montparnasse, îi vede trecând, anonimi în aglomerația pariziană, pe Jean Paul Sartre și pe Simone de Beauvoir, două imense personalități ale secolului XX.

Sartre a apărut în lecturile mele cu diferite ocazii, în clipe de căutare a rațiunii existenței (nu degeaba JPS este un important reprezentant al existenţialismului). Îl recitesc și găsesc noi sensuri în scrierea lui.

Îi „privesc” cu mai multă condescendenţă pe protagoniștii pieselor sale de teatru, cu mai multă înțelegere și cu o oarecare seninătate.

Recomand cu multa căldură cele două piese de teatru.

Filozof de stânga, idolul generației ’68, Sartre a refuzat premiul Nobel pentru a rămâne un Om și a nu deveni o Instituție!

Ministerul Afacerilor Externe reacţionează după o postare a preşedintelui Ungariei, Novák Katalin

Reacția MAE vine după postarea pe pagina de Facebook a preşedintelui Ungariei, vineri, a unui mesaj prin care se asumă de către înaltul demnitar ungar calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul graniţelor Ungariei.

Postarea Preşedintelui Ungariei, Novák Katalin:

Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, președintele RMDSZ, viceprim-ministrul României.
În calitate de președinte al Ungariei, consider că este prioritatea mea să reprezint toți maghiarii,
întrucât nu contează dacă cineva locuiește în interiorul sau peste hotare.
Ungurii sunt unguri, punct.

Reacția Ministerului Afacerilor Externe:

Precizări de presă privind o postare online a Președintelui Ungariei

Ca urmare a postării, în cursul zilei de astăzi, pe pagina de Facebook a Președintelui Ungariei, a unui mesaj prin care se asumă de către înaltul demnitar ungar calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceștia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

MAE român l-a contactat, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene, pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis preocuparea părții române față de declarația de mai sus, după cum urmează:

Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale, astfel cum se arată atât în Raportul din 2001 al Comisiei de la Veneția privind tratatementul preferential acordat minorităților naționale de statul înrudit, cât și în Declarația din 2001 a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE intitulată Suveranitate, responsabilitate și minorități naționale.

Prin urmare, astfel de declarații nu corespund standardelor europene în materie și nici spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002), în acest an fiind marcate două decenii de la adoptarea acesteia.

România rămâne profund atașată dezideratului promovării unei relații pragmatice cu Ungaria în interesul nemijlocit al cetățenilor români și ungari indiferent de etnie.

MAE mai menționează faptul că ambasadorul Ungariei la București a folosit prilejul discuției telefonice pentru a clarifica faptul că elementele apărute în presă română privind o eventuală participare a Președintelui Ungariei, cu ocazia vizitei, la o ceremonie de premiere a doi cetățeni români de etnie maghiară nu corespund în niciun fel realității, partea română luând notă de aceste precizări.

Sursa: comunicat Ministerul Afacerilor Externe