Societatea care furnizează apa potabilă în Deva, Apa Prod SA, a anunțat, marți dimineața, o avarie majoră la rețeaua de distribuție, în urma căreia 54 de străzi au rămas fără apă.
Comunicatul Apa Prod SA Deva
”În localitatea Deva se sistează furnizarea apei din cauza unei avarii, în data de 29.04.2025, începând cu ora 09:50, pe strazile:
Zamfirescu, Nicolae Iorga, Bulevardul Decebal, Mărășești, Pescărușului, Vânătorilor, Moților, Crizantemelor, Maraști, Nuferilor, Lalelelor, Aleea Castanilor, Aleea Păcii, Crinilor, Cernei, Viitorului, Constructorilor, Mihail Kogălniceanu, Pescarilor, Ulpia, Vasile Alecsandri, Independenței, Ion Luca Caragiale, Mihai Viteazu, Aleea Muncii, Poiana Narciselor, Iuliu Maniu (de la Gară la Bulevardul Decebal), Cuza Vodă, George Enescu, Progresului, Griviței, Plevnei, Horea, Râului, Dimitrie Cantemir, Matei Corvin, Axente Sever, Tribunul Solomon, 16 Februarie, Barbu Lăutaru, Cireșilor, Stejarului, Pinului, 30 Decembrie, Ion Buteanu, Ioan Pincio, Ion Slavici, Luncii, Cireșilor, Centuria, Venus, Mercur, Primăverii, Bălata.
Estimare pentru reluarea furnizării apei: ora 15:00.
Din cauza lucrărilor, este posibil să apară fluctuații de presiune în zonele adiacente celei anunțate mai sus.
Apariția AVARIILOR pe rețeaua de distribuție a apei nu poate fi prevăzută și implică sistarea imediată a apei. Din acest motiv, anunțarea întreruperii furnizării apei este, de cele mai multe ori, ulterioară sistării efective.
Apa Prod își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.”
Patru persoane au fost rănite într-un accident produs sâmbătă după-amiază, pe raza localității hunedorene Burjuc, pe DN7 – E68. În eveniment a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă.
În urma unui apel la 112, care anunța producerea unui accident rutier pe raza localității Burjuc – E 68, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Ilia și din cadrul Detașamentului Deva.
Un autoturism Dacia Logan, cu patru pasageri, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanț, la Burjuc. Foto: ISU HunedoaraCele patru victime (doi adulți și doi minori) rezultate în urma accidentului au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale la locul intervenției. Foto: ISU Hunedoara
Pentru fetița în vârstă de 10 ani, care a suferit un traumatism la nivelul capului, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Caransebeș, pentru a o transporta în cel mai scurt timp posibil la o unitate spitalicească din Timișoara.
VIDEO: ISU HunedoaraVIDEO: ISU Hunedoara
Ulterior, o femeie și un băiețel în vârstă de 9 ani au fost transportați la UPU Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. (ISU Hunedoara)
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat, în premieră, programele finanțate, anul acesta, din Fondul pentru Mediu. Suma pusă la bătaie este uriașă: 16,42 miliarde de lei (aproximativ 3,28 miliarde de euro!).
Ce a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului
”Avem un buget record pentru investiții, în acest an, la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), de peste 16,42 miliarde lei, pentru că România mizează și pe verde în dezvoltarea economică!
Proiectul de buget al AFM – cel mai ambițios de până acum, cu accent pe sustenabilitate, echitate și impact real în comunități – a fost aprobat astăzi (joi, 24 aprilie – n.n.), în ședința de guvern, iar asta înseamnă că atât programele lansate în anii anteriori, cât și noile inițiative pe care le avem, la Ministerul Mediului, se pot derula în continuare cu pedala pe accelerație.
E un buget construit cu responsabilitate și răspunde concret nevoilor cetățenilor, autorităților locale și mediului de afaceri în domenii esențiale precum eficiența energetică, mobilitatea electrică, energia regenerabilă și protejarea pădurilor.
Sumele prevăzute pentru acest an vizează atât finanțarea programelor deja cunoscute, cât și lansarea a 7 noi programe, ceea ce reprezintă cel mai clar angajament de extindere a sprijinului pentru soluții durabile.
Am o mare mulțumire că, pentru prima dată, finanțăm integrat lanțul complet al tranziției energetice la nivelul gospodăriilor, prin extinderea programului de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare și pompe de căldură. Este un pas major către independența energetică a românilor și reducerea facturilor la energia electrică.
În plus, aducem noutăți pentru a 20 – a ediție a Programul Rabla, relansăm iluminatul public cu LED și introducem direcții noi de acțiune, cum sunt sprijinul pentru încălzirea locuințelor în zona montană sau crearea de parcuri urbane pentru combaterea poluării.
Iată principalele programe pe care le finanțăm în acest an:
Casa Verde Fotovoltaice – cu un buget de 1,50 miliarde lei;
Rabla 2025 – 1,43 de miliarde lei pentru promovarea vehiculelor nepoluante, pentru lansarea unei noi sesiuni dedicate persoanelor fizice și juridice, care de această dată se vor înscrie direct în platformă, nu prin intermediul dealerilor;
Iluminat public stradal cu LED – 500 milioane lei;
Eficiență energetică în clădiri publice – 500 milioane lei;
Sprijin pentru încălzirea locuințelor din zona montană (Rabla pentru sobe, program – pilot)– 250 milioane lei pentru instalarea de aparate de încălzire în zonele vulnerabile;
Finanțarea bateriilor de stocare pentru sisteme fotovoltaice – 400 milioane lei pentru completarea investițiilor realizate prin programele de energie verde;
Înființarea de parcuri în aglomerările din București – 50 milioane lei pentru crearea de spații verzi în vederea reducerii poluării;
Program sportiv FOTE Brașov 2027 – 50 milioane lei pentru eficientizarea energetică a infrastructurii schiabile;
Rabla Termopane – înlocuirea termopanelor pentru eficiență energetică – 50 milioane lei pentru reducerea pierderilor de căldură în locuințe;
Programul național de creștere a sechestrării carbonului în pădurile din fondul forestier național – 200 milioane lei;
Casa Verde PLUS – pompe de căldură – 100 milioane lei pentru completarea sistemelor fotovoltaice existente cu soluții de încălzire eficiente;
Rabla pentru tractoare – 500 milioane lei pentru înnoirea Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate.
Împreună, facem pași concreți spre un viitor mai verde, mai curat și mai sănătos pentru toți!” – a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Panică printre locatarii unui bloc din Lupeni. Bucăți de lemn și geamuri au început să cadă de la balconul unui apartament aflat la etajul 3.
Echipaje de pompieri din Petroșani și Lupeni au intervenit, joi după-amiază, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție care, din cauza deteriorării, puneau în pericol stabilitatea unui balcon de la un bloc de locuințe din Lupeni.
Pompierii au acționat în urma unui apel al unui locuitor al clădirii unde se afla apartamentul al cărui balcon era în pericol să cadă peste trecători.
Înainte de sosirea echipajelor de intervenție, căzuseră deja bucăți de lemn, dar și geamuri.
VIDEO: ISU Hunedoara
Dacă nu se intervenea la timp, elementele deteriorate continuau să cadă de la înălțime și să devină un pericol pentru trecători sau pentru copiii aflați în fața blocului de locuințe.
Pompierii din Lupeni au evaluat situația și s-au asigurat că nicio persoană nu mai este în pericol.
Foto: ISU Hunedoara
După sosirea unei autospeciale pentru intervenție la înălțime, echipajele au îndepărtat părțile de construcție care ar fi putut să cadă în orice moment și au eliminat pericolul iminent pe care îl reprezentau acestea. (ISU Hunedoara)
Meteorologii au emis o nouă atenționare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru ziua de JOI, 24 aprilie.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN
Interval de valabilitate: JOI, 24 aprilie, ora 12 – JOI, 24 aprilie, ora 21 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: conform textului și hărții
În Banat, Crișana și vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului.Vineri (25 aprilie), vremea va fi instabilă local în zonele montane și în sud-estul țării.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
ATENȚIONAREA METEO DE MIERCURI, 23 aprilie
Meteorologii au prelungit atenționarea COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată și pentru ziua de MIERCURI, 23 aprilie.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN
Interval de valabilitate: MIERCURI, 23 aprilie, ora 12 – MIERCURI, 23 aprilie, ora 23 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: conform textului și hărții
În Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului. Joi (24 aprilie), vremea va fi instabilă în vestul țării.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
ATENȚIONAREA METEO DE MARȚI, 22 aprilie
Meteorologii au emis, marți, o atenționare COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
.
Interval de valabilitate: MARȚI, 22 aprilie, ora 12 – MARȚI, 22 aprilie, ora 23 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: conform textului și hărții
În zonele montane și submontane, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină și vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Miercuri (23 aprilie), vremea va fi instabilă îndeosebi în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Un tânăr de 19 ani, din Orăștie, a derapat și a intrat cu mașina într-un imobil de pe strada Plantelor din localitate, marți seara.
Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată, în data de 22 aprilie, în jurul orei 23:00, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității.
Un tânăr de 19 ani, din localitate, a ajuns cu mașina într-un imobil.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că un autoturism a părăsit partea carosabilă, derapând și intrând în coliziune cu un imobil situat pe o stradă din municipiu. Polițiștii au identificat la volanul autovehiculului un tânăr de 19 ani.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Hunedoara)
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este pomenit la data de 23 aprilie. Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este cunoscut pentru modul în care a susținut creștinismul și este considerat ocrotitorul forțelor terestre ale armatei române.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, în perioada în care se afla la conducere împăratul Dioclețian. Acesta s-a născut într-o familie de creștini, astfel încât a învățat încă de la o vârstă fragedă credința Domnului. Sfântul a rămas orfan de tată și a fost nevoit să se mute cu mama lui în Palestina, unde se aflau originile familiei sale și unde mai aveau moșteniri.
În anul 303, împăratul Dioclețian a aprins prigoana împotriva creștinilor, astfel până în anul 313 i-a pus pe creștini să aleagă între propria viață și credința în Dumnezeu. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a aflat de decretul pe care l-a pornit împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, astfel acesta s-a prezentat în fața împăratului, singur, și a mărturisit deschis că este creștin.
Împăratul Dioclețian a decis ca acesta să fie trimis în temniță și să fie supus la chinuri pentru a se lepăda de credința lui. Acesta a suferit mai multe torturi, printre care loviri cu sulița, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou, însă credința lui a rămas intactă.
În perioada în care acesta a fost în temniță, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el, iar soția lui Dioclețian a mărturisit credința în Hristos. După toate încercările împăratului de a îl face pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să se lepede de credință, acesta a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și soției sale, iar la data de 23 aprilie 2024 au trecut la cele sfinte.
Cui îi poți spune ”LA MULȚI ANI” astăzi, de Sfântul Gheorghe:
Un accident auto s-a produs, marți după-amiază, pe DN 66, pe Defileul Jiului. O șoferiță s-a răsturnat cu Mercedesul pe care îl conducea și a rămas blocată în mașină, până la venirea pompierilor.
Sosite la locul evenimentului rutier, echipajele de salvatori au acționat pentru extragerea unei femei, care a rămas blocată în autoturismul pe care îl conducea și care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Foto: ISU Hunedoara
Până la sosirea echipajelor de salvare de la Petroșani, un coleg pompier, plutonier major Matiș Silviuț, de la ISU Hunedoara, Garda de Intervenție Baru, aflat în trafic, în timpul liber, i-a acordat primul ajutor femeii rămasă încarcerată.
VIDEO: ISU Hunedoara
Pompierii din Petroșani au intervenit de urgență pentru extragerea persoanei încarcerate, i-au acordat ajutor medical de urgență și au pregătit-o pentru transportul la UPU Petroșani.
După intervenția pompierilor, femeia rănită a fost predată echipajului SAJ, conștientă și cooperantă.
Pentru gestionarea situației de urgență, Dispeceratul Integrat Hunedoara a alertat și ISU Gorj care a direcționat un echipaj de intervenție.
Cauzele producerii accidentului rutier urmează să fie stabilite de către instituțiile care au competențe în astfel de cazuri. (ISU Hunedoara)
Un bărbat din Petrila a fost plasat sub control judiciar și obligat să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, pentru încălcarea unui ordin de protecție.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au reținut pentru 24 de ore, la data de 19 aprilie a.c., un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Petrila, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus, la data de 20 aprilie 2025, măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În acest interval, bărbatul are obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, conform prevederilor legale în vigoare.
Măsura a fost dispusă ca urmare a faptului că în data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 11.30, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată, printr-un apel la 112, de o femeie de 28 de ani, din Petrila, despre faptul că fostul său concubin se află la ușa locuinței sale, deși în cauză exista un ordin de protecție emis de Judecătoria Petroșani pentru perioada 7 aprilie – 7 iunie a.c.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reamintește că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și este sancționată conform legii penale. (IPJ Hunedoara)
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit, vineri după amiază, la un accident rutier produs în localitatea Aurel Vlaicu, la intersecția dintre Autostrada A1 și Drumul Național 7.
Sosiți de urgență la locul evenimentului rutier, echipajele de salvatori au constatat că accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autovehicule.
În urma impactului, o minoră în vârstă de 15 ani, aflată in unul dintre autoturisme a fost rănită.
După acordarea primului ajutor medical, ambulanța SAJ a transportat-o la spitalul din Orăștie.
Pentru conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism implicat în accident a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.
După extragerea din autovehicul și acordarea primului ajutor medical, bărbatul a refuzat transportul la spital.
Pompierii au continuat misiunea, acționând pentru curățarea carosabilului, în vederea reluării traficului auto, în siguranță. (ISU Hunedoara)