Săptămâna aceasta, temperaturile vor fi în general apropiate de normalul perioadeiși vor fi în creștere, începând de miercuri.
Potrivit prognozei meteo, vor fi ploi doar în primele două zile ale săptămânii, iar la munte vor fi din nou condiții de lapoviță și ninsori.
Luni, ploile sunt prezente prin Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, Muntenia, zonele montane (aici, mai ales pe creste, avem condiții inclusiv de lapoviță și ninsori), iar spre finalul zilei și prin Dobrogea. Se pot acumula 15 – 20 de l /mp prin zonele montane, prin Transilvania, sudul Banatului, estul Munteniei.
Luni vor fi temperaturi maxime de la 11 – 13 grade în zonele montane (5 – 6 grade pe creste), 15 – 17, 18 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Munteniei, sudului Moldovei, Dobrogei, regiuni unde mercurul din termometre va urca chiar spre 20 – 22 de grade.
Cum va fi vremea în Deva în această săptămână:
Prognoza meteo pentru următoarea săptămână, la Deva, conform foreca.com
„Cartea este arma cea mai bună împotriva intoleranţei şi ignoranţei.” (Lyndon B. Johnson)
O carte cu peste 450 de pagini, cu multe informații de natură teologică, filozofică, mistică, chiar psihanalitică nu se citește ușor, iar după lecturarea ei rămân multe întrebări la care vom căuta acele răspunsuri care să rezoneze cu propriile noastre convingeri sau, dimpotrivă, care să demoleze întregul eșafodaj al acestora.
„Istoria lui Dumnezeu” este o analiză erudită și minuţioasă a viziunii pe care a avut-o omenirea asupra lui Dumnezeu, așa cum apare în cele trei mari religii monoteiste: iudaism, creștinism și islam.
De la revelațiile profeților la interpretarile teologilor, filosofilor și misticilor, ideea de Dumnezeu a suferit schimbări majore, dictate de împrejurările istorice și sociale, de aspirația omului spre perfecțiune.
De la Dumnezeul inefabil ce nu poate fi descris în termeni obișnuiți, până la Ființa supremă ce dă sens existenței individuale, istoria lui Dumnezeu e plină de căutări și contradicții, de iluminare și de îndoială. În numele lui Dumnezeu, omenirea a creat minunate opere de artă, muzică și poezie, dar a și pornit războaie crunte, crime abominabile, ce au pus sub semnul întrebării dreptatea divină.
Odată cu dezvoltarea științei, ideea Dumnezeului atotputernic s-a estompat, cunoasterea rațională înlocuiește revelațiile mistice. Umanitatea pare că are explicații la fenomenele care îl înconjoară. Ce va aduce viitorul, cum va umple omenirea neantul și dezolarea singurătății? Poate omul să trăiască fără credință? Este umanismul suficient sie însuși? Sunt întrebări la care fiecare va găsi răspunsul potrivit…
Karen Armstrong, autoarea acestei cărți, a fost timp de șapte ani călugăriță intr-o grupare religioasă romano-catolică. Este autoarea a numeroase cărți de religie comparată în care studiază interconexiunile dintre iudaism, creștinism și islamism și modul în care acestea au influențat istoria omenirii.
Un bărbat a dorit o partidă de sex în grup cu două tinere din Petroșani dar s-a ales doar cu banii luați și a fost lovit cu mașina de fetele care încercau să fugă.
La data de 29 septembrie 2022, în jurul orei 22:40, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat de 43 de ani despre faptul că două tinere i-ar fi sustras 1.300 lei din buzunar.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că bărbatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a dorit să apeleze la serviciile sexuale oferite de două tinere pe care le cunoştea doar din vedere, astfel că, împreună cu acestea, s-a deplasat cu un autoturism în zona unei staţii de alimentare cu carburaţi (zona de centură a municipiului Petroşani), unde bărbatul ar fi coborât din autoturism, iar una dintre tinere l-ar fi deposedat de 1.300 de lei.
În urma vizualizării imaginilor sistemului de supraveghere video al staţiei de alimentare cu carburaţi, poliţişti au stabilit că bărbatul, pentru a împiedica fuga celor două tinere aflate în autoturism, s-a poziționat în faţa autoturismului, fiind „luat pe capotă” şi împins câţiva metri.
De asemenea, tinerele au părăsit staţia fără a achita suma aferentă combustibilului cu care a fost alimentat autoturismul.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt, iar în urma cercetărilor a fost identificată o tânără de 21 de ani, din municipiul Petrosani, faţă de care poliţiştii au luat măsura preventivă a măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.
În cauză, procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale şi cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă de omor și declinarea cercetărilor către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în Piața Cetății Deva, la Zilele Recoltei 2022.
O mulțime de comercianți și producători tradiționali vor fi gata să vă încânte cu legume și fructe de sezon, conserve și dulcețuri, produse apicole și lactate, must și vinuri românești, ceaiuri, flori, suvenire, ceramică și alte produse de artizanat. Nu lipsesc bucatele tradiționale și dulciurile.
Târgul este deschis zilnic, între orele 9:00 – 22:00, pe toată durata evenimentului.
Atmosfera de sărbătoare este completată cu spectacole folclorice și muzică ușoară, care se desfășoară în fiecare zi, de la ora 17:00.
PROGRAMUL SPECTACOLELOR: VINERI, 30 septembrie 2022, ora 17:00 Spectacol folcloric susținut de: Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, Costi Dumitru, Gabi Nicolae, Aida Busuioc, Cristian Fodor, acompaniați de Grupul Instrumental condus de prof. George Cîlțea, Lena Miclăuș, Ionuț Fulea și Grupul Instrumental „Codru de România”.
SÂMBĂTĂ, 1 octombrie 2022, ora 17:00 Mihaela Oprea, Quas, Art Artventure, Alex de la Orăștie. De la ora 20:00 va urca pe scenă câștigătorul concursului „Vocea României” 2019, Dragoș Moldovan & Live Band, iar seara se va încheia cu un concert extraordinar de la ora 21:00, susținut de Amna & Live Band.
DUMINICĂ, 2 octombrie 2022, ora 17:00 Spectacol folcloric susținut de interpreții: Cătălina Furdui, Cristian Țăran, Cristina Muntean, Nicolae Flaviu Cristea, Ovidiu Homorodean, Ciprian Roman, acompaniați de Grupul Instrumental condus de prof. George Cîlțea, Simi Deac și Geanina Nana Buzan și Luminița Pușcaș. Spectacolul va fi prezentat de Cristina Ursu.
Câștigătoarea competiției este echipa Liceului Tehnologic ,,Matei Corvin” din Hunedoara care a învins, în finală, cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare, echipa Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Deva.
A fost 2-2 în timpul regulamentar (golurile hunedorenilor fiind reușite de Mitran și Andre), astfel că învingătoarea s-a decis la loviturile de departajare.
Acolo, Mitran și Pocioian (ales și cel mai tehnic jucător al competiției) au transformat pentru „Matei Corvin”, în vreme ce Deak a salvat penaltiul decisiv!
Locul al treilea la această competiție a revenit echipei de la Liceul cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva care, în finala mică a învins cu 7-1, echipa de la Liceul Tehnic de Transport Feroviar ,,Anghel Saligny” Simeria.
Cupa BIG a liceelor la fotbal a reunit la start opt echipe, a fost organizată de Asociația Alert in Deva și BIG FM, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și a fost parte din Săptămâna Europeană a Sportului.
Echipa Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Deva a ocupat locul II la Cupa BIG a liceelor
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis astăzi sesizări către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin care atrage atenția asupra încălcării drepturilor legale ale locuitorilor din munții Apuseni.
Concret, deși locuitorii vizați au respectat toți pașii legali, au depus documentațiile solicitate, aceștia nu beneficiază nici acum de tarifele reduse cu 50% la energia electrică.
”Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50%.
În cuprinsul Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările și completările ulterioare, se regăsesc și locuitori ai județului Hunedoara ale căror interese le reprezint în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Este vorba despre locuitori ai municipiului Brad și ai unui număr de 15 comune (Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Buceș, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Certeju de Sus (parțial), Crișcior, Geoagiu (parțial), Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara).
Prin cele două adrese, solicit ANPC și ANRE să ia măsurile legale care se impun, pentru ca locuitorii să beneficieze de măsurile adoptate de către Guvern, astfel încât programul special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a localităților prevăzute în actele normative să poată fi pus în aplicare și să producă efectele previzionate.
În 27 iulie a.c., am transmis o primă adresă în atenția premierului Nicolae Ciucă, în care semnalam această stare de fapt. De asemenea, în data de 21 septembrie a.c. am revenit cu apel public adresat de această dată ministrului Energiei.
Regret că în urma celor două apeluri adresate Guvernului, lucrurile nu s-au schimbat în sensul respectării legislației în vigoare!” – a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Petroșani a fost reținut în noaptea de miercuri spre joi după ce anchetatorii au stabilit că fapta sa se încadrează la tentativă de omor.
Părea un banal accident de circulație
Miercuri, 28 septembrie 2022, în jurul orei 15:45, un bărbat în vârstă de 46 ani, din Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Jiului, din municipiul Petroșani, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 38 ani, din municipiul Petroșani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Adevărul ieșit la iveală după cercetări: TENTATIVĂ DE OMOR
Ulterior, în urma verificărilor efectuate (și a analizării imaginilor video), polițiștii au stabilit că cel aflat la volan a lovit în mod intenționat cu autoturismul victima, cu intenția de a o accidenta.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de tentativă de omor și declinarea competenței către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În cursul serii, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 46 de ani, care urmează a fi prezentat magistraților Tribunalului Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Miercuri, 28 septembrie, între orele 8 – 12 și 14 – 18, pe drumurile naționale au loc anchete de circulație origine – destinație, a anunțat DRDP Timișoara.
Echipaje mixte CNAIR – Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) direcționează șoferii pe o bandă de rezervă, unde recenzorii le vor adresa un set de întrebări care vor consta în:
originea plecării în cursă (ex.: Timișoara, Sibiu);
destinația cursei (ex.: Suceava, București);
scopul călătoriei (ex.: turistic, acasă, loc de muncă, alte scopuri);
pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii;
pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.
Pentru drumurile administrate de DRDP Timişoara, recenzorii și polițiștii rutieri vor fi amplasați pe următoarele rute:
Nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare.
Informațiile solicitate sunt complet anonime, în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor.
Acest studiu, coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare.
Fiind vorba despre o acțiuni de interes public, rugăm conducătorii auto să colaboreze cu anchetatorii astfel încât această acțiune să se desfășoare într-un timp cât mai redus.
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara au semnat, astăzi, „Memorandum-ul privind situația amenajării hidrotehnice a barajului de la Mihăileni, comuna Buceș, județul Hunedoara” – a anunțat Instituția Prefectului – Județul Hunedoara.
Autoritățile se declară „îngrijorate”
Semnatarii documentului își manifestă ”îngrijorarea cu privire la situația creată și riscul major generat de nefinalizarea investiției și nepunerea ei în funcțiune, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta.”
În cazul nefinalizării lucrărilor la barajul Mihăileni, ”zonele din aval ar fi lipsite de apărare împotriva inundațiilor și de asigurarea sursei de apă potabilă.” – se arată în memorandumul semnat astăzi de membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara.
În aval de baraj se află unitățile administrativ-teritoriale: Brad, Buceș, Bucureșci, Crișcior, Ribița, Baia de Criș, Vața de Jos și Blăjeni.
Care sunt riscurile generate de nefinalizarea lucrărilor
În cazul în care investiția nu este finalizată într-un timp relativ scurt, există următoarele riscuri, în viziunea semnatarilor „memorandumului”:
– inundarea a 16 imobile aflate în cuveta lacului și nestrămutate, deoarece evacuatorul a fost betonat până la creasta deversorului;
– risc major de inundație pe întregul sectorul întins al Crișului Alb între Mihăileni – Vața de Jos, zonă critică fiind localitățile: Criscior, Brad și Vața de Jos;
– izolarea completă a 20 de imobile situate în zona drumului de exploatare pe malul stâng și cota apei în lac;
– degradarea și distrugerea lucrărilor executate până în prezent;
– valori financiare mari pentru conservarea și întreținerea lucrărilor finalizate;
– valori mari la reluarea lucrărilor de construcție montaj;
Ce solicită autoritățile hunedorene în ”Memorandum”
”Pentru a preveni agravarea situației vă rugăm să dispuneți măsurile legale ce se impun acestei situații critice create, astfel încât în cel mai scurt timp să fie deblocată situația și reluate lucrările până la finalizarea în totalitate a investiției barajului de la Mihăileni-Județul Hunedoara.” – se arată în finalul ”Memorandumului” redactat astăzi și semnat de membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Documentul a fost trimis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă și ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode.
Hidrologii avertizează: COD PORTOCALIU de viituri și inundații
Tot astăzi, hidrologii au emis două avertizări Cod galben și portocaliu de viituri, valabile de marți ora 12.00 până miercuri la prânz pe râuri din 16 județe. Sunt vizate unele râuri din bazinele hidrografice Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Jiu, Olt.
Pe Crișul Alb, în zona barajului Mihăileni, este COD PORTOCALIU de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție. – sursa: Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)
––––––––––––––––––––––––––
Documentul semnat astăzi la Instituția Prefectului – Județul Hunedoara (INTEGRAL):
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ HUNEDOARA
Către,
MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
-domnului ministru-
Spre știință,
GUVERNUL ROMÂNIEI
-domnului prim-ministru-
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
-domnului ministru-
MEMORANDUM
privind “Situația amenajării hidrotehnice a barajului de la Mihăileni, com. Buceș, jud. Hunedoara”
În data de 23.09.2022, ora 10:00 a avut loc ședința extraordinară a Comitetullui Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara convocată de către domnul prefect, în calitate de președinte al CJSU Hunedoara, la care au fost invitați să participe și primarii următoarele Unități Administrativ Teritoriale aflate în aval de barajul Mihăileni după cum urmează: UAT Brad, Buceș, Bucureșci, Crișcior, Ribița, Baia de Criș, Vața de Jos și Blăjeni. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare CJSU Hunedoara subiectul principal fiind „ Analiza și prezentarea stadiului actual al construcției hidrotehnice baraj Mihăileni”, de către conducerea/reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Crișuri, în a cărei administrație se află. În urma căruia vă aducem la cunoștință următoarele:
• În anul 1985 prin HCM 243/1985 s-au stabilit principalii indicatori tehnico-economici al obiectului de investiție baraj Mihaileni
• Scopul investiției: – acumularea va îndeplinii funcțiuni complexe de gospodărire a apelor din zona Brad – Gura Barza
– asigurarea necesarului de apă pentru pentru alimentarea populației și industriilor miniere, Q=810 l/s din care 620 l/s pentru industrii și 190 l/s pentru populație din Brad și Crișcior și a altor consumatori aflați în aval de acumulare;
– producerea de energie electrică 1,2 Gv/an;
– apărarea împotriva inundațiilor, industriei și a amenajărilor agricole din lunca Crișul Alb pe sectorul Mihăileni – Vața prin atenuarea viiturilor a unui volum de atenuare 6,5 milioane m3;
• În anul 1987 au început lucrările de construcție la baraj. Investiția cuprinde mai multe obiecte după cum urmează:
1. baraj cu descărcător central cu trei deschideri – finalizat
4. drum de exploatare mal stâng – executat parțial
5. sediu exploatare – finalizat
6. deviere DN 74 Brad / Abrud – executat parțial
7. deviere LEA – neefectuat
8. strămutare gospodării – executat parțial
• Pentru punerea în funcțiune a acumulării este necesară finalizarea următoarelor lucrări:
– deviere DN 74 Brad / Abrud
– devierea linilor electrice și execuția liniei de rezervă pentru alimetarea barajului și a evacuatorului de ape mari
– lucrări de apărare în zona caselor care rămân în apropierea lacului
– drumuri de exploatare mal stâng
– construcții și instalații pentru exploatare (sistemul de monitorizare hidro-meteorologic și sistemul de avertizare-alarmare a populației în caz de dezastre)
– stramutarea gospodăriilor din cuveta lacului
• La data prezentă, lucrările de construcție-montaj sunt suspendate datorită pronunțării unor hotărâri judecătorești, respectiv:
1. Dosar nr. 513/117/2022 – Tribunalul Cluj; Curtea de Apel Cluj
2. Dosar nr. 641/33/2022 – Curtea de Apel Cluj
• Pe rolul instanțelor de judecată mai sunt 4 dosare civile în care sunt contestate acte aferente obiectivului de investiție:
1. Dosar nr. 417/117/2022 – Tribunalul Cluj
2. Dosar nr. 1841/117/2022 – Tribunalul Cluj; Curtea de Apel Cluj
3. Dosar nr. 2504/117/2022 – Tribunalul Cluj
4. Dosar nr. 3658/117/2022 – Tribunalul Cluj
• În toate aceste dosare este reclamant Asociația Declic.
• În cazul în care investiția nu este finalizată într-un timp relativ scurt, există următoarele riscuri:
– inundarea a 16 imobile aflate în cuveta lacului și nestrămutate, deoarece evacuatorul a fost betonat până la creasta deversorului;
– risc major de inundație pe întregul sectorul întins al Crișului Alb între Mihăileni – Vața de Jos, zonă critică fiind localitățile: Criscior, Brad și Vața de Jos;
– izolarea completă a 20 de imobile situate în zona drumului de exploatare pe malul stâng și cota apei în lac;
– degradarea și distrugerea lucrărilor executate până în prezent;
– valori financiare mari pentru conservarea și întreținerea lucrărilor finalizate;
– valori mari la reluarea lucrărilor de construcție montaj;
Având în vedere importanța amenajării hidro-tehnice de la Mihăileni se propune ca la finalizarea lucrărilor, obiectivul sa fie desemnat în competența infrastructurilor critice de la nivel național, prin implementarea demersurilor de către proprietar (ABA Crișuri), conform legislației specifice în domeniu.
Având în vedere cele enumerate mai sus, scopul pentru care se realizează acumularea nu ar putea fi atins/realizat, iar zonele din aval ar fi lipsite de apărare împotriva inundațiilor și de asigurarea sursei de apă potabilă.
Față de considerentele de mai sus ne manifestăm îngrijorarea cu privire la situația creată și riscul major generat de nefinalizarea investiției și nepunerea ei în funcțiune, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta.
Pentru a preveni agravarea situației vă rugăm să dispuneți măsurile legale ce se impun acestei situații critice create, astfel încât în cel mai scurt timp să fie deblocată situația și reluate lucrările până la finalizarea în totalitate a investiției barajului de la Mihăileni-Județul Hunedoara.
Semnează:
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara
În data de 26 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara şi cei ai Secției de Poliție Rurală Hunedoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au desfășurat o razie pe raza municipiului Hunedoara, în zone cu risc criminogen ridicat.
Doi tineri bănuiți de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat au fost reţinuţi preventiv de poliţişti.
Acţiunea a avut drept scop depistarea și luarea măsurilor legale față de prezumtivii autori ai unor infracțiuni, dar şi prevenirea comiterii faptelor comise cu violență ori a celor îndreptate împotriva patrimoniului persoanelor fizice sau juridice.
În cadrul raziei, au fost legitimate peste 180 de de persoane şi au fost controlate 27 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate la regimul circulaţiei rutiere au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 4 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor hunedoreni în vârstă de 14, 22 şi de 34 de ani, bănuiţi de comiterea, în perioada mai-septembrie 2022, a mai multor infracțiuni de furt calificat, pe raza municipiului Hunedoara (furturi din autoturisme, casetele cu bani din tonomaturile de lapte, din locuințe sau anexe gospodărești comise prin efracție și/ sau escaladare).
O parte dintre bunurile sustrase (constând în scule, biciclete, aparatură electronică şi electrocasnică, telefoane mobile, bani, bijuterii sau ceasuri de lux) au fost recuperate de la locuinţele celor trei tineri, faţă de care a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.
Bărbaţii în vârstă de 22 şi de 34 de ani urmează a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale, cercetările continuând, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
ACTUALIZARE: Cei doi suspecți de furt de la Hunedoara (majori) au primit mandate de arestare pentru 30 de zile.