sâmbătă, septembrie 26, 2026
Acasă Blog Pagina 135

Vrei să știi care sunt firmele AUSTRIECE din România, ca să le dai bani? Vezi lista aici + Reacțiile politicienilor

0

Austria a votat joi în Consiliul JAI împotriva admiterii României în Schengen.

Este cea mai mare umilinţă la care suntem supuşi în calitate de stat membru al Uniunii Europene – a fost poziția unanimă a politicienilor români.

Ce au spus politicienii după ce Austria a blocat accesul României în Schengen

Cea mai mare umilință

”Astăzi se demonstrează cât se poate de limpede că în Uniunea Europeană regulile pot fi călcate în picioare chiar şi de cei care ne dau lecţii de loialitate faţă de valorile europene. Este cea mai mare umilinţă la care suntem supuşi în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, a transmis europarlamentarul Eugen Tomac (PMP). 

O decizie mizerabilă

”O decizie mizerabilă! Astăzi, Consiliul miniştrilor europeni de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a respins aderarea României la spaţiul Schengen. Veto-ul Austriei este o atitudine incorectă, imorală, lipsită de argumente solide, arătând un joc politic mizerabil”, a transmis Kelemen Hunor (UDMR), după votul din Consiliul JAI.

O lovitură dură

”Unitatea şi stabilitatea europeană au primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-şi abandoneze camarazii europeni şi să servească – în schimb – intereselor Rusiei. Este clar că Austria s-a decuplat de Europa. Cu siguranţă, vor exista consecinţe pentru Austria în urma acestui vot absurd! Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european. România nu are nevoie de îngăduinţa Austriei! Noi vrem doar să fim trataţi corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european!”, a scris Marcel Ciolacu (PSD) pe Facebook. 

Un act de discriminare

„Românii merită să intre în Schengen. Şi-au câştigat acest drept cu multă muncă şi seriozitate. Poziţia guvernului austriac va rămâne în istorie ca un act de discriminare. Inexplicabilă e şi poziţia PPE, partidul european din care fac parte Klaus Iohannis şi PNL. Ieri, şeful PPE a stat umăr la umăr cu cancelarul austriac în timp ce acesta explica cum ne refuză un drept legitim, pentru motive care nu ţin de România. Astăzi trebuie să fie şi un moment de reflecţie pentru vechea clasă politică. Trebuie să reflecteze asupra felului în care România este văzută şi tratată în afara graniţelor”, a scris Cătălin Drulă (USR) pe Facebook.

Austria consideră România o țară de mâna a treia

”În acest moment, e confirmat că Austria are o problemă cu România şi că consideră România o ţară de mâna a treia. Acest lucru va duce la reacţii, sunt convins, din partea opiniei publice şi a partidelor politice reprezentante ale opiniei publice de un anumit fel. Nu vă închipuiţi că vom trece ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat o chestiune gravă care va trebui să aibă consecinţe. Care vor fi consecinţele, vom discuta în următoarele ore şi zile”, a declarat europarlamentarul Rareş Bogdan (PNL).

Doar Austria a spus că încă nu este pregătită să ia o decizie

„Am avut astăzi de partea noastră 26 din 27 de state membre care au susţinut aderarea României la spaţiul Schengen. România a reuşit în ultimele luni să convingă multe ţări care se opuneau de ani de zile integrării României în spaţiul de liberă circulaţie. Astăzi doar Austria a spus că încă nu este pregătită să ia o decizie”, a scris europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL) pe Facebook.

O singură și nejustificată excepție, Austria

„În calitate de prim-ministru şi de cetăţean român, doresc să încep prin a exprima profunda dezamăgire faţă de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI de astăzi în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen. Vreau, în primul rând, să adresez mulţumiri tuturor partenerilor europeni din statele membre, Comisiei Europene, Parlamentului European, dar şi din agenţiile europene,  care ne-au susţinut vocal, pe baze corecte, demonstrate prin argumente, fapte  şi cifre  solide şi care au  insistat să găsim împreună soluţii. Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porţile Spaţiului Schengen, ca o recunoaştere a pregătirii noastre, dar şi a eforturilor continue, de ani de zile, pentru protejarea graniţelor externe europene. Toate, cu o singură şi nejustificată excepţie, Austria. Unanimitatea nu a fost posibilă astăzi, în contextul în care un singur stat membru, Austria, a refuzat aderarea României”, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă (PNL).

Atitudinea regretabilă şi nejustificată a Austriei

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, pe fondul opoziţiei Austriei, este profund nedreaptă pentru ţara noastră şi cetăţenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre şi instituţiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realităţi şi să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil şi dificil de înţeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă şi nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea şi coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis, potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Firmele AUSTRIECE din România care te așteaptă să le dai bani

Virșlii și țuica fac minuni! Extremistul Guido Reil: îmi cer iertare poporului român, mândrului popor român – VIDEO

0

Europarlamentarul german de extremă dreapta Guido Reil, cel care a comparat România cu Vestul Sălbatic şi a afirmat că România nu merită să fie în Schengen și în UE, a vizitat județul Hunedoara. Astăzi, după cinci zile de la încheierea vizitei, el a făcut publică o înregistrare în care cere iertare poporului român pentru declarațiile făcute în Parlamentul European.

La scurt timp după declarațiile jignitoare la adresa României, Guido Reil a venit în județul Hunedoara la invitația deputatei PSD Natalia Intotero și a fost purtat cu alai, timp de trei zile, prin tot județul, în compania liderilor PSD.

Aceștia au vrut să-i arate ”România adevărată: o țară frumoasă și plină de oameni sinceri și primitori” – după cum a explicat deputata Natalia Intotero scopul invitării extremistului german.

Guido Reil a venit, a mâncat, a băut, a vizitat, i-a plăcut în județul Hunedoara.

Natalia Intotero: ”A mâncat ciorbă de burtă, sarmale și virșli de Hunedoara de la mama lor. A băut și țuică. Da, i-au plăcut.”

ASTĂZI, după cinci zile de la încheierea vizitei, Guido Reil a făcut și declarația mult așteptată: ÎMI CER IERTARE POPORULUI ROMÂN!

”În octombrie, în Parlamentul European, am ținut un discurs cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Acest discurs a rănit foarte mulți români. (…)

La momentul acela mi-am justificat părerea bazându-mă pe experiența mea personală cu românii din orașul meu natal din Germania – Ruhrgebiet. Români care în mare parte aparțin populației de etnie romă. (…)

De aceea, vreau să spun din toată inima că doresc să îmi cer iertare poporului român, mândrului popor român.” – a declarat europarlamentarul extremist german Guido Reil.

SĂ FIE CLAR:
Guido Reil ”a cerut iertare poporului român” într-o filmare făcută PE HOLUL Parlamentului European, într-un colț al coridorului. NU ÎN PLEN, acolo unde făcuse declarațiile jignitoare la adresa României, în fața tuturor europarlamentarilor.
Mai mult, filmarea a fost trimisă doar gazdelor sale din județul Hunedoara, Natalia Intotero & co., fără a fi publicată și pe pagina sa de Facebook.
Adică ”a cerut iertare poporului român” mai în șoaptă, așa, doar pentru uzul românilor, să nu se audă prea tare.
Și, mai ales, să nu se audă în Germania, că își pierde electoratul extremist.

Ce a declarase Guido Reil în Parlamentul European

În cadrul dezbaterii din 5 octombrie din Parlamentul European, Guido Reil a ţinut un discurs jignitor la adresa României, prin care argumentează de ce ţara noastră nu ar trebui primită în Schengen.

„În ultimul an am fost de foarte multe ori în România, în drumul meu spre Ucraina, şi am cunoscut România. Aş dori să fiu politicos când spun că România este Vestul Sălbatic al Europei”- a declarat Guido Reil.

”Cum se poate ca o țară cu o infrastructură atât de proastă, cu un nivel atât de înalt al infracționalității și al corupției, să fie membru al Uniunii Europene?”

„Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară (România, n.n.) la UE?” – a întrebat Guido Reil.

”Foarte mulți bani au curs în ultimii ani și s-a crezut că dacă sunt virați mai mulți bani spre o țară coruptă, lucrurile se vor îmbunătăți”

Acesta şi-a încheiat discursul afirmând că „nu avem nevoie de România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen”.

Ce a făcut Guido Reil în județul Hunedoara

Dacă ai o știre, scrie-ne la: contact@newshd.ro

NewsHD.ro este un proiect jurnalistic independent.

NewsHD.ro nu este finanţat din bani publici, sub nicio formă, nici direct, nici indirect, de nicio autoritate a statului român.

NewsHD.ro nu este  finanţat de niciun partid politic.

Chiar de Sf. Nicolae, trei bărbați au plecat să ucidă la Bătrâna

0

Poliția a prins în flagrant, în 6 decembrie, trei bărbați înarmați cu trei arme letale și muniție, pe fondul cinegetic Bătrâna. Doi dintre ei nu erau deținători legali de arme și muniții letale iar două dintre armele letale nu figurează în circuitul civil și nu sunt deținute legal de nicio persoană.

În data de 06 decembrie 2022, în jurul orei 14:30, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Hunedoara au identificat în flagrant, pe raza comunei Cerbăl, în fondul cinegetic Bătrâna, trei bărbaţi, în vârstă de 19, 28 şi 50 de ani, care dețineau și transportau fără drept într-un autoturism de teren  trei arme letale (puşti de vânătoare) și muniție (52 de cartușe de diferite calibre).

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că  doi dintre cei trei bărbaţi  nu erau deținători legali de arme și muniții letale, iar niciunul dintre cei trei nu deţineau vreo autorizație de vânătoare valabilă emisă de gestionarul fondului cinegetic.

De asemenea,  dintre cele trei arme identificate asupra acestora, în autoturism, două arme letale nu figurează în circuitul civil și nu sunt deținute legal de nicio persoană, iar a treia armă aparține deținătorului legal – bărbatul de 28 de ani – identificat la fața locului.

Poliţiştii au luat măsura indisponibilizării autoturismului de teren, a armelor și a muniției găsite în autoturism, în vederea continuării cercetărilor.           

Cei trei au fost conduşi la sediul I.P.J. Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj, iar față de doi dintre cei trei  a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.  

Sursa: IPJ Hunedoara

Ce riști dacă folosești ilegal ARTIFICII și PETARDE: amenzi grele, dosare penale, ÎNCHISOARE

0

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara desfășoară acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

Sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase, până în data de 4 ianuarie 2023, polițiștii hunedoreni vor efectua acțiuni şi controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Activitățile beneficiază şi de sprijinul polițiștilor de ordine publică, investigare a criminalității economice, transporturi și din alte structuri.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara readuce în atenția cetățenilor câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:

Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1 nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.

De asemenea, persoanele juridice autorizate nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate.

Totodată, persoanele juridice nu pot comercializa articole pirotehnice din categoriile F2-F4.

În conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul Inspectoratului de Poliție Județean pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Referitor la persoanele fizice, atragem atenția că acestea, dacă au vârsta de peste 18 ani, pot deține și folosi în scop de divertisment doar articole pirotehnice din categoria F1, pe tot timpul anului.

Articolele pirotehnice din categoriile F2-F4, P.1, P.2, T.1 și T.2 nu pot fi confecționate, importate, comercializate sau folosite de către persoanele fizice în scopuri de divertisment.

Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:

a) între orele 24,00 și 6,00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

b) la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De la debutul acțiunii „Foc de artificii”, în acest an, poliţiştii hunedoreni au constatat, deja, două infracţiuni şi au confiscat 50 de kilograme de articole pirotehnice ce erau comercializate cu încălcarea prevederilor legale.

  • Astfel, în data de 29 noiembrie 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Hunedoara au organizat, pe raza municipiului Orăştie, o acţiune de prindere în flagrant a unui tânăr în vârstă de 22 de ani, care oferea spre comercializare, prin intermediul  unui site de socializare, diverse articole pirotehnice din categorii destinate a fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni.

Tânărul a fost depistat în parcarea unui restaurant, în timp deținea, fără drept, în autoturism și oferea spre vânzare 30 de kg. de articole pirotehnice, constând în baterii de artificii din categoria F2 și emițătoare de sunet din categoria P2.

  • La aceeași dată, poliţiştii au realizat prinderea în flagrant, în zona autogării din  Orăștie, a unui tânăr de 24 de ani, care oferea, spre comercializare, prin intermediul unui site de socializare articole pirotehnice din categorii ce nu sunt destinate a fi utilizate de publicul larg. Tânărul a fost identificat în timp ce avea asupra sa, în scopul vânzării, 20 de kg. de articole pirotehnice constând în baterii de artificii din categoria F2 și emițătoare de sunet din categoriile F2 și F3.

În cauză, poliţiştii au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și ,,comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni” (infracţiuni prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive), iar întreaga cantitate de articole pirotehnice identificată în posesia celor doi a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: IPJ Hunedoara

Atenție la PREOȚII FALȘI: Cum înșelau oamenii pe o rețea de socializare

0

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, efectuează 3 percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Bănuiții ar fi utilizat o rețea de socializare, prin intermediul căreia ar fi pretins că ar fi preoți și ar putea rezolva diverse probleme.

Aceștia erau contactați de persoanele vătămate, cărora le-ar fi promis că pot rezolva orice problemă, determinându-le să plătească diferite sume de bani, pentru aceste servicii.

Prejudiciul estimat în cauză este de 80.000 de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La acțiune participă și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Gorj și Prahova, dar și polițiști ai serviciilor criminalistice Gorj și Prahova.

Sursa: Poliția Română

Derbedeul extremist Guido Reil a mâncat, a băut, i-a plăcut. Și tot nu a cerut scuze pentru jignirile aduse României

0

Europarlamentarul german de extremă dreapta Guido Reil, cel care a comparat România cu Vestul Sălbatic şi a afirmat că România nu merită să fie în Schengen și în UE, și-a încheiat sejurul în județul Hunedoara.

El a venit la invitația deputatei PSD Natalia Intotero și a fost purtat cu alai, timp de trei zile, prin tot județul, în compania liderilor PSD care au vrut să-i arate ”România adevărată: o țară frumoasă și plină de oameni sinceri și primitori” – după cum a explicat deputata Natalia Intotero scopul invitării extremistului german.

Acesta a venit, a mâncat, a băut, i-a plăcut DAR tot nu a cerut scuze, public, pentru jignirile aduse României de la tribuna Parlamentului European.

Concluziile vizitei extremistului german le trage chiar deputata PSD Natalia Intotero, într-o postare pe pagina sa de Facebook, din această dimineață:

”Guido Reil, europarlamentarul care în urmă cu două luni critica România în discursul său din Parlamentul European, s-a declarat impresionat după vizita din județul Hunedoara.

În perioada următoare, după ce vizitează și Bucureștiul, acesta a spus că își va manifesta direct și public părerea despre țara noastră. Până atunci, împărtășesc cu voi câteva idei principale și impresii din vizita europarlamentarului german în județul Hunedoara:

  • A mâncat ciorbă de burtă, sarmale și virșli de Hunedoara de la mama lor. A băut și țuică. Da, i-au plăcut.
  • Are un respect profund pentru modul în care marcăm Ziua Națională a României și ne respectăm tradițiile și religia creștin-ortodoxă. Totodată, apreciază faptul că Partidul Social Democrat din România ține în continuare la aceste valori, spre deosebire de social-democrații din alte state.
  • A înțeles acum cât de ospitalieri și primitori sunt românii și i-a plăcut că suntem oameni direcți. Ne-a mulțumit cu fiecare ocazie pentru asta.
  • Biserica de la Țebea a fost prima biserică creștin-ortodoxă românească în care a intrat și a fost fascinat de picturile religioase din interior.
  • Apreciază în mod deosebit proiectele sociale și educaționale ale Episcopiei Devei și Hunedoarei, precum grădinița inaugurată anul acesta în Deva. A spus că nu a văzut așa o grădiniță în nicio altă țară.
  • Consideră că potențialul turistic din județul Hunedoara este enorm și i-a plăcut foarte mult stațiunea Straja.

Programul intens din județul Hunedoara, desfășurat pe durata a trei zile, a inclus vizite la Castelul Corvinilor, Mormântul lui Avram Iancu de la Țebea, Muzeul Aurului din Brad, Consiliul Județean Hunedoara, Colegiul Național „Decebal” din Deva, Episcopia Devei și Hunedoarei și minunata grădiniță construită de aceasta, Fermele ADO din Peșteana, Biserica de piatră de la Densuș, Casa Geoparcului din Hațeg, Mina Petrila, Peștera Bolii și Stațiunea Straja. Domnul Reil a fost extrem de atent în timpul prezentărilor, dorind să cunoască cât mai bine zona în timpul scurt pe care l-a petrecut aici.

Deputata PSD Natalia Intotero, alături de invitatul său, europarlamentarul extremist german Guido Reil, cel care a jignit grav România de la tribuna Parlamentului European și care nu a binevoit să ceară scuze nici după ce a mâncat și a băut trei zile în județul Hunedoara.

Mulțumesc celor care ne-au sprijinit cu organizarea acestei vizite și, ca să nu existe dubii, vreau să precizez că domnul Reil și colegii săi din Parlamentul European și-au susținut singuri cheltuielile pentru această deplasare. – a scris deputata Natalia Intotero pe pagina sa de Facebook.

NOTĂ: Este o mare bucurie pentru toți hunedorenii și pentru români, în general, să afle că extremistul german ”a mâncat ciorbă de burtă, sarmale și virșli de Hunedoara de la mama lor, a băut și țuică și da, i-au plăcut”.

Reamintim, totuși, că nici până la această oră GUIDO REIL nu a cerut scuze public pentru jignirile aduse României de la tribuna Parlamentului European.

VEZI AICI CUM A JIGNIT ROMÂNIA EXTREMISTUL GERMAN ȘI CINE ESTE ACEST PERSONAJ:

Patinoarul de la Deva se deschide astăzi, 5 decembrie, în Parcul Cetate. Vezi care sunt tarifele

0

Patinoarul artificial de la Deva, amplasat şi în acest an în Parcul Cetate, se deschide luni, 5 decembrie 2022, la ora 12:00.

Pe toată durata funcționării patinoarului, copiii, elevii și studenții cu domiciliul stabil în municipiul Deva vor beneficia de acces gratuit și închiriere cu titlu gratuit a patinelor.
Pentru alte categorii de iubitori ai distracţiei pe gheaţă, tarifele care au rămas neschimbate sunt:

  • 10 lei, pentru fiecare serie de patinaj (două ore)
  • 10 lei, pentru închiriere patine, pentru fiecare serie de patinaj (două ore). Închirierea patinelor se face pe baza unui act de identitate: carte de identitate/buletin, permis de conducere auto sau pașaport.
    Cei care vin la patinoar au la dispoziție o încăpere încălzită unde se pot echipa cu patinele. Copiii cu vârsta sub cinci ani au acces cu patinele doar însoțiți de persoane echipate adecvat pentru patinaj.
    Capacitatea patinoarului va fi de 90 de persoane pe serie. Toți cei care utilizează patinoarul artificial din Parcul Cetății Deva trebuie să respecte întocmai regulamentul de funcționare afișat la intrarea în incintă. Patinoarul artificial are o suprafață de 450 de metri pătrați și se află în administrarea Serviciului Baze Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Deva. Patinoarul va fi deschis în perioada sezonului de iarnă. Programul de funcționare al patinoarului este următorul:
    ● Luni – joi: între orele 12:30-22:00
    ● Vineri – duminică: între orele 10:00-22:00
.

Sursa: Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Cine este CEL MAI CĂUTAT infractor hunedorean: Poliţia îl vânează de 15 ani şi nu i-a dat de urmă

0

Pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea MOST WANTED, a celor mai căutaţi infractori, figurează un singur hunedorean: Bruzlea Silviu Bogdan. El a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor, dar a dispărut şi este de negăsit. Poliţia îl caută de peste 15 ani şi nu i-a dat de urmă.

În luna septembrie anul 2007, lângă o discotecă din satul Tâmpa, comuna Băcia, Bruzlea Silviu Bogdan, împreună cu alţi inculpaţi, a bătut cu bestialitate un tânăr, lovindu-l cu pumnii, picioarele, bâta de baseball şi cu un bolovan. După 3 zile, victima bătăii a murit la spital iar criminalul Bruzlea a dispărut şi e de negăsit.

El are acum 35 de ani şi este, în limbajul infractorilor, “pe goană”.

Iată fişa celui mai căutat infractor hunedorean, aşa cum apare pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea MOST WANTED:

BRUZLEA SILVIU BOGDAN

Nascut în: Deva, jud. HUNEDOARA, ROMANIA

Data nașterii: 30-04-1987

Cetățenie: ROMANIA

Domiciliat în: Calan, jud. HUNEDOARA, ROMANIA

Motivul: mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea

Fapta: omor

Bruzlea Silviu Bogdan avea doar 20 de ani când a comis omorul. El se ascunde de peste 15 ani şi poliţiştii nu i-au dat de urmă.

Detalii

In baza S.P.nr.73/2010 din 15.04.2010, a Tribunalului Hunedoara, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 1547/14.05.2012 a I.C.C.J. , a fost condamnat la 20 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor calificat.

In noaptea de 15/16.09.2007, la cca 300 m de discoteca ,,Tiger”, din localitatea Tampa,comuna Bacia, judetul Hunedoara, impreuna cu alti inculpati au lovit cu pumnii si picioarele, cu bata de bassebal si chiar cu un bolovan, pe partea vatamata Sofrac Ciprian Gabriel, provocandu-i leziuni in urma carora, la data de 19.09.2007, acesta a decedat.

Sursa: Poliţia Română

Dacă ai o știre, scrie-ne la: contact@newshd.ro

DEVA: Un sfert de oraş a rămas fără apă în această dimineaţă! Ultimul comunicat ApaProd: „La mulţi ani, România!”

0

Un sfert dintre locuitorii municipiului Deva au rămas, sâmbătă dimineaţa, fără apă la robinet.

Reţelele de socializare au explodat, toată lumea caută un comunicat oficial din partea companiei care furnizează apa potabilă în Deva, ApaProd SA, regie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara.

Până la această oră (13:00) nu există niciun comunicat oficial pe site-ul companiei APAPROD, nici pe pagina de Facebook.

Din surse neoficiale, se pare că este vorba despre o avarie la reţeaua de alimentare cu apă a Devei, avarie care nu a putut fi localizată deocamdată.

Ultimul mesaj al APAPROD este din 1 Decembrie:

Cel mai recent mesaj al APAPROD Deva de pe pagina oficială de Facebook a companiei, la 5 ore după ce un sfert de oraș a rămas fără apă.

Vom reveni cu date suplimentare, pe măsură ce le vom obţine.

Dacă ai o știre, scrie-ne la: contact@newshd.ro

Nistor şi Intotero l-au primit la Deva pe derbedeul extremist Guido Reil, cel care a jignit România în Parlamentul European

0

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi deputatul PSD Natalia Intotero au anunţat, vineri, că europarlamentarul Guido Reil, cel care a comparat România cu Vestul Sălbatic şi a afirmat că România nu merită să fie în Schengen, a ajuns în România şi efectuează, timp de câteva zile, o vizită în județul Hunedoara.

Ce a spus Guido Reil în Parlamentul European

În cadrul dezbaterii din 5 octombrie din Parlamentul European, Guido Reil a ţinut un discurs jignitor la adresa României, prin care argumentează de ce ţara noastră nu ar trebui primită în Schengen.

„În ultimul an am fost de foarte multe ori în România, în drumul meu spre Ucraina, şi am cunoscut România. Aş dori să fiu politicos când spun că România este Vestul Sălbatic al Europei”- a declarat Guido Reil.

”Cum se poate ca o țară cu o infrastructură atât de proastă, cu un nivel atât de înalt al infracționalității și al corupției, să fie membru al Uniunii Europene?”

„Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară (România, n.n.) la UE?” – a întrebat Guido Reil.

”Foarte mulți bani au curs în ultimii ani și s-a crezut că dacă sunt virați mai mulți bani spre o țară coruptă, lucrurile se vor îmbunătăți”

Acesta şi-a încheiat discursul afirmând că „nu avem nevoie de România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen”.

Cine este Guido Reil: maistru miner, lider de sindicat, extremist

Guido Reil este eurodeputat german, în prezent membru al partidului naţionalist-autoritar Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) iar în Parlamentul European face parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID).

Reil a devenit miner după ce a terminat liceul. A fost maistru la mina Prosper-Haniel din Bottrop. Totodată, acesta a fost și lider de sindicat. Eurodeputatul german a fost membru al Partidului Social Democrat din Germania (SPD) timp de 26 de ani.

În 2016, Reil a trecut la partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland, Alternativa pentru Germania sau AfD. Partid care a șocat Germania când a devenit primul partid de extremă-dreapta care a intrat în Parlament după cel de-al Doilea Război Mondial.

Europarlamentarul este cunoscut pentru viziunile sale extremist-naționaliste.

Reacţiile europarlamentarilor români la jignirile lui Guido Reil

Vlad Botoş (USR): „Aţi jignit poporul român cu aceste cuvinte. Este inadmisibil ce aţi spus despre poporul român. Este o neruşinare, iar eu nu pot vedea aşa ceva din partea unui german. Eu am crescut în cultura germană, dar în educaţia mea nu a existat o asemenea atitudine.”

Eugen Tomac (PMP): „Un domn, pe numele său Reil, de altfel o nulitate politică, şi-a permis să spună că România şi Bulgaria nu merită să fie acceptate în Schengen. Mi se pare un afront de neacceptat.”

Victor Negrescu (PSD): „Nu pot accepta ca ţara mea să fie atacată gratuit de un eurodeputat extremist în plenul Parlamentului European. De aceea, am solicitat, utilizând procedurile parlamentare specifice, sancţionarea imediată a acestuia. Dacă acum tolerăm acest tip de mesaj anti-românesc, există riscul ca acest comportament să se reproducă în continuare sub forme şi mai dure.”

Dan Nica (PSD): „Comentariile lipsite de respect şi limbajul defăimător împotriva oricărei ţări, în special împotriva unui stat membru al Uniunii Europene nu îşi au locul în Parlamentul European sau în altă instituţie democratică.”

Natalia Intotero l-a invitat, Guido Reil a venit. Şi „va vizita intens”

„Europarlamentarul german Guido Reil a dat curs invitației mele și a venit să descopere România adevărată: o țară frumoasă și plină de oameni sinceri și primitori.

Alături de Nistor Laurenţiu, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, avem un program de vizită intens în județul nostru.

Ține de noi să schimbăm mentalitățile și percepțiile celor care generalizează și ne judecă greșit.” – a scris deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, pe pagina sa de Facebook.

Laurenţiu Nistor îi mulţumeşte „domnului Guido Reil” pentru vizită

„În această dimineață, l-am avut ca oaspete la sediul Consiliului Județean Hunedoara pe domnul Guido REIL, europarlamentar german, care efectuează, timp de câteva zile, o vizită în județul Hunedoara.

Am dorit această întrevedere pentru a-i prezenta europarlamentarului german realitățile cu care se confruntă județul Hunedoara, dar și proiectele pe care le derulăm în baza strategiei de dezvoltare. Am vorbit despre atragerea de fonduri europene nerambursabile, despre eforturile și reușitele noastre a atrage finanțări de aproape 1 miliard de euro pentru tot ce înseamnă proiecte de dezvoltare, de la sănătate, infrastuctură, rețele de alimentare cu apă, până la patrimoniu cultural.

Pentru a cunoaște cu adevărat România, cei care vorbesc despre țara noastră, trebuie să o și viziteze. Să descopere singuri care sunt problemele cu care ne confruntăm, dar și potențialul pe care îl avem.

Am discutat cu interlocutorul meu și despre nevoia ca Uniunea Europeană să sprijine și să aloce fonduri pentru dezvoltare locală în continuare.

Îi mulțumesc domnului Guido Reil pentru vizită și am convingerea că în zilele pe care le va petrece în județul Hunedoara va descoperi o parte frumoasă a României, una cu care ne mândrim!” – a scris preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, pe pagina sa de Facebook.

L-au plimbat pe la Ţebea şi Brad, chiar de Ziua Naţională a României

La Brad şi la Ţebea, celor două gazde li s-a alăturat şi Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, care a găsit puncte comune cu europarlamentarul extremist Guido Reil.

„O vizita inedita, in judetul Hunedoara a europarlamentarului german Guido Reil, a inceput ieri 1 decembrie 2022, in nordul judetului nostru la Tebea si Brad.

La invitatia doamnei deputat Intotero Natalia, europarlamentarul a fost prezent la Tebea, unde a participat la manifestarile prilejuite de Ziua Nationala a Romanie, organizate de Consiliul Judetean Hunedoara.

Insotit de presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, domnul Laurentiu Nistor, Guido Reil fost miner si lider de sindicat a vizitat Muzeul Aurului Brad unde a putut admira minunatele exponate de aur nativ din colectia noastra a bradenilor.

Dupa ce i-am prezentat istoria exploatarilor miniere din zona noastra am avut prilejul sa fac un schimb de opinii cu privire la modul de restructurare a industriei miniere din Europa in special despre soarta fostelor exploatari miniere din Romania si Germania.” – a scris primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, pe pagina sa de Facebook (n.n. – ortografia îi aparţine lui Florin Cazacu).

Extremistul Guido Reil s-a simţit bine şi la Brad, în compania primarului Florin Cazacu (şi el fost miner şi lider de sindicat)

NOTĂ: Până la această oră, Guido Reil nu a cerut scuze, public, pentru exprimarea defăimătoare şi jignitoare la adresa României.

Dacă ai o știre, scrie-ne la: contact@newshd.ro