Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea mai nouă cercetare de tip Omnibus în perioada 4-10 iulie 2025. Rezultatele reflectă situația politică și socială imediat după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat măsuri dure de austeritate.
În privința încrederii pe care românii o au în personalitățile politice ale momentului, clasamentul arată astfel:
George Simion (încredere multă și foarte multă = 38%) Nicușor Dan (38%) Ilie Bolojan (32%) Sorin Grindeanu (26%) Kelemen Hunor (24%) Dominic Fritz (22%) Diana Șoșoacă (19%) Ana-Maria Gavrilă (16%)
Metodologie:
Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România. Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, în vârstă de 18 ani şi peste. Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer-assisted telephone interviewing). Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt ponderate în funcție de structura pe vârste electoratului.
Într-o țară în care simbolurile memoriei colective ar trebui protejate cu sfințenie, guvernul României a ales, în mod inexplicabil și cinic, să impună plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru două dintre cele mai vulnerabile și respectate categorii sociale: veteranii de război și foștii deținuți politici.
Este un gest care nu doar că nu aduce o rezolvare reală a problemelor bugetare, dar ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea morală și politică a Coaliției de guvernare de a înțelege sensul profund al cuvintelor „recunoștință” și „demnitate națională”.
Ne aflăm în fața unui sacrificiu inutil. Suma care ar putea fi colectată de la acești oameni este infimă în comparație cu așa-zisa „gaură bugetară” de 30 de miliarde de euro.
Câți veterani de război mai sunt în viață? Conform datelor oficiale, la începutul anului 2024 mai trăiau în România puțin peste 1.200 de veterani de război. În 2025 sunt și mai puțini. Cei mai mulți dintre ei au peste 95 de ani. În județul Hunedoara, de exemplu, mai este un singur veteran de război în viață. Îl cheamă Tudor Gheorghe. Are 101 ani și e din Lupeni, Valea Jiului. Este imobilizat la pat și nu a putut participa la ceremoniile organizate de Ziua Veteranilor de Război, în 29 aprilie. Să facă bine și să scoată banii!
În ceea ce privește foștii deținuți politici, numărul acestora este estimat la aproximativ 2.000 – 3.000, o generație pe cale de dispariție, purtătoare a suferinței din închisorile comuniste, a foamei, a frigului și a umilinței.
Să le iei 100 de lei din pensie, în numele echilibrului bugetar, echivalează cu a rupe ultima medalie de pe pieptul unui veteran sau a stinge ultimul foc de lumină în conștiința unei națiuni care nu știe să-și respecte trecutul. Este nu doar o măsură lipsită de empatie, ci și un gest cu impact negativ puternic asupra imaginii guvernului și a Coaliției care îl susține.
Ironia face ca amendamentul depus de PSD – parte a actualei Coaliții – pentru scutirea veteranilor și a foștilor deținuți politici de la plata CASS, să fi fost respins chiar de colegii de alianță. Ce mesaj transmite acest refuz? Că solidaritatea de fațadă nu valorează mai mult decât o decizie cinică într-o ședință de comisie? Sau că, în goana după bani, orice sacrificiu este acceptabil, chiar și cel al demnității naționale?
”Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la fostii deţinuţi politici. Nu vorbesc de urmaşi. Vorbesc de deţinuţii politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în ţara asta. Şi puţin respect pentru ei şi pentru veteranii de război cred că puteam să arătăm. N-am găsit înţelegere. Am fost singurii care am susţinut în coaliţie aceste lucruri, care nu au aşa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înţelegere şi mai sunt exemple”, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu, liderul PSD.
Acest episod este mai mult decât o gafă politică: este o problemă gravă de imagine și moralitate. Într-o perioadă în care statul român se confruntă cu lipsa de încredere din partea cetățenilor, un astfel de gest devine emblematic pentru ruptura tot mai mare dintre conducători și cei conduși. Când statul își pierde instinctul de protecție față de cei mai demni și mai încercați dintre cetățeni, ne întrebăm cu temei: ce fel de societate mai suntem?
Soluțiile pentru redresarea bugetului trebuie căutate în zona marilor scutiri fiscale acordate corporațiilor, în risipa bugetară, în reforma aparatului administrativ, nu în buzunarele bătrânilor care poartă în oase frigul tranșeelor de pe front sau zidurile jilave ale închisorilor comuniste.
Veteranii și foștii deținuți politici nu mai au nevoie de multe lucruri de la statul român. Doar de respect și de liniște. Să le ceri, în schimb, o contribuție simbolică la echilibrul bugetar este nu doar rușinos, ci și inutil.
Un stat care nu își onorează eroii nu își merită viitorul.
Potrivit unei avertizări transmise de Administrația Națională de Meteorologie, județul Hunedoara se va afla astăzi, marți, 8 iulie, între orele 15:00 – 21:00, sub incidența unei avertizări COD ROȘU de vijelii puternice.
Conform meteorologilor, vântul se va manifesta cu viteza foarte mare, la rafale putând fi cuprinse între 90 și 110 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂCOD ROȘU
Interval de valabilitate: MARȚI, 8 iulie, ora 15 – MARȚI, 8 iulie, ora 21 Fenomene vizate: vijelii puternice Zone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba și Hunedoara
În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba și Hunedoara vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h.
Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor fi marți, pe arii restrânse, și în celelalte regiuni.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: MARȚI, 8 iulie, ora 14 – MARȚI, 8 iulie, ora 22 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei
În Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei, vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii dimensiuni (2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: MARȚI, 8 iulie, ora 12 – MARȚI, 8 iulie, ora 23 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică Zone afectate: Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei
În Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Munteniei și în nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM)
Urmare a evertizării meteo COD ROȘU, a fost emis mesaj RO ALERT de catre IGSU
Sondajul INSCOP realizat între 20 și 26 iunie 2025 confirmă o tendință care nu mai poate fi ignorată: AUR conduce detașat în intențiile de vot, cu 40,5% din preferințele exprimate. O altă premieră: este pentru prima oară în istoria PSD când social-democrații se clasează pe locul trei în preferințele românilor.
Următoarele alegeri în România vor avea loc abia peste trei ani, în 2028, ceea ce pune sub semnul întrebării utilitatea imediată a acestor cifre. Sondajul, însă, oferă indicii prețioase despre direcția în care se îndreaptă societatea românească, despre tendințe care pot proiecta imaginea viitorului.
Întâi, rezultatele sondajului:
40,5% dintre alegători ar vota cu AUR (față de 38,1% în mai 2025)
17,3% cu PNL (față de 16% în mai 2025)
13,7% cu PSD (față de 17,4% în mai 2025)
13,1% cu USR (față de 12,2% în mai 2025).
5,2% cu UDMR (față de 4,5% în mai 2025)
4,2% cu POT (față de 3,2% în mai 2025)
2,4% cu SENS (față de 3,3% în mai 2025)
1,9% cu SOS Romania (față de 2,5% în mai 2025)
Contextul: Un an de tranziție, dar și de acumulare
După epuizarea alegerilor prezidențiale, cu repetiție, din 4 și 18 mai 2025, acest an este, tehnic, un an de „pauză electorală” – după maratonul din 2024 (cu patru runde de alegeri, comasări și anularea turului 2 la prezidențiale) și înaintea alegerilor locale și parlamentare din 2028.
În teorie, un astfel de an ar trebui să aducă stabilitate și guvernare eficientă.
În practică însă, 2025 pare a fi unan de acumulare de tensiuni politice, de repoziționări ideologice și de consolidare a unor curente populiste, naționaliste și extremiste.
Sondajele devin astfel instrumente de barometru, nu de prognoză electorală. Nu prevestesc neapărat rezultatele viitoarelor alegeri, dar oferă o imagine clară a climatului social și politic în care România funcționează.
AUR – avansul unei formațiuni în lipsa concurenței reale
Creșterea AUR de la 38,1% în mai la 40,5% în iunie e semnificativă, mai ales pentru un partid aflat în opoziție, fără responsabilitate guvernamentală. Dar acest scor reflectă mai degrabă nemulțumirea față de status quo decât o susținere profundă, programatică.
Este un vot de blam, nu un vot de construcție.
AUR profită de un mediu politic inert, nereformat, și de lipsa de reacție rapidă a partidelor tradiționale. Are discurs (populist – deci cu rating bun), are canal de comunicare (social media) și are o bază electorală care se simte ignorată de partidele mainstream. Fără alegeri la orizont, partidul poate experimenta, se poate radicaliza și poate continua să atragă atenția – fără să fie tras la răspundere pentru promisiuni sau inconsecvențe.
PSD – deconectat de la propriul electorat
Scăderea PSD la 13,7% (de la 17,4% în mai) nu este doar o fluctuație statistică. Este un simptom al decalajului tot mai mare dintre partid și propriul bazin tradițional. În lipsa unui mesaj clar, a unor lideri carismatici și a unei direcții coerente, PSD pare paralizat în fața unui val populist pe care nu îl mai poate contracara – nici ideologic, nici strategic.
Mai grav, anul fără alegeri nu este folosit pentru reconstrucție internă, ci pare a fi tratat ca o perioadă de rutină, business as usual, ceea ce poate duce la o marginalizare ireversibilă până în 2028. Este așteptat (de unde?) personajul providențial care să ia taurul de coarne și să înceapă reclădirea din temelii a partidului și recâștigarea electoratului pierdut. Un nou discurs și figuri noi în prima linie, debarasarea de tarele trecutului, un aer proaspăt, un brand nou, pe scurt: reinventarea social-democraților.
Din păcate pentru PSD, acest personaj providențial nu se întrevede la orizont, cel puțin nu în acest moment. De unde să apară? Din oastea partidului? PSD a funcționat prea mult timp ca o armată disciplinată, unde ordinul se execută, nu se discută, iar liderul momentului nu poate fi contrazis, el are întotdeauna dreptate, să trăiți!
Din acest motiv, reconstrucția PSD pare mai complicată chiar decât cea a PNL – unde liberalii pare că și-au găsit liderul hotărât să facă ordine în haos, asumându-și toate riscurile, și anume pe Ilie Bolojan. Cine vrea să fie Bolojan-ul PSD-ului? Riscă cineva?
PNL și USR – creșteri timide, dar fără impact structural
PNL urcă ușor (de la 16% la 17,3%), iar USR avansează la 13,1%. Ambele formațiuni beneficiază de o mobilizare parțială a electoratului fidel, așezat în spatele premierului Bolojan, văzut ca un reformator, mai degrabă din zona progresistă a PNL decât din cea conservatoare.
Dar în lipsa unei oferte politice coerente și credibile, aceste creșteri nu vor rezista în fața unei dinamici reale a vieții cotidiene a românilor.
Anunțatele majorări de taxe și impozite, de reducere a veniturilor tuturor categoriilor sociale, de austeritate și privațiuni economice, în general, nu sunt de natură a adăuga procente electorale în dreptul acestor partide, în niciun caz.
Ambele partide au ratat până acum ocazia de a se poziționa ca alternative serioase la AUR sau la sistemul politic tradițional. Anul 2025 ar fi momentul ideal pentru reconstrucție, asumare și articularea unui nou contract politic cu alegătorii.
Partidele mici – în zona gri a irelevanței
Partide ca UDMR, POT, SENS sau SOS România fluctuează marginal. UDMR crește cu 0,7%, fidelizându-și propriul electorat în fața ascensiunii partidelor extremiste și este singurul care ar trece pragul electoral, din plutonul partidelor mici. Cei doi miniștri plus un vicepremier, componenți ai guvernului Bolojan din partea UDMR, le asigură conservarea acestui scor electoral, devenit tradițional.
Ce ne spune acest sondaj – și ce nu ne spune
Sondajul nu prevede rezultatele alegerilor viitoare – ci măsoară starea de spirit a populației. Faptul că AUR este preferatul momentului nu înseamnă că ar și câștiga viitoarele alegeri, dar arată cine controlează acum agenda publică.
Opoziția radicală este percepută ca singura alternativă. Deși nu oferă soluții realiste, AUR este singurul actor care captează frustrările colective.
Partidele mainstream nu folosesc pauza electorală pentru reformare. Fiecare lună trecută fără repoziționare este o lună câștigată de AUR.
Concluzie: 2025 – anul în care se pierd sau se câștigă alegeri viitoare
AUR conduce pentru că ceilalți nu mai inspiră. PSD pierde pentru că refuză să se reinventeze. PNL și USR ezită, iar partidele mici se pierd în zgomotul politic. Într-un an fără alte runde de alegeri la orizont, scorurile din sondaje contează nu ca predicții, ci ca avertismente. Cei care le ignoră, o vor face pe propria răspundere.
Alin Bena
Sondajul Inscop Research a fost realizat între 20 și 26 iunie 2025, pe un eșantion de 1150 de persoane, prin metoda CATI – interviuri telefonice. Studiul are o marjă de eroare de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%
Ce spun cifrele: Egiptul este în topul preferințelor turiștilor români pentru 2025, înregistrând o creștere de 25% a rezervărilor față de 2024. Un pachet All Inclusive (7 nopți + avion) costă în medie 690 euro de persoană . Cazare & masă la fața locului:
Cazare în hoteluri mid‑range/buget: 5–18 euro/noapte.
Mese simple (street food): până la 10 euro/zi.
2. Grecia
Preț pachet All Inclusive: aproximativ 750 euro/persoană pentru 7 nopți, avion + cazare . Pe litoral:
Masă: 6–20 euro (restaurant local), ~44 euro/2 persoane pentru masă medie
3. Turcia
Popularitate: Preferată de români, cu o creștere de 20% a pachetelor All Inclusive . Cost estimativ:
Pachet family/săptămână All‑Inclusive: ~2.100 lei/familie cu avion + masă (~420 euro).
Cazare: de la 20 euro/noapte
Mese: restaurant local ~7–15 euro.
4. Spania (Costa Brava, Costa del Sol etc.)
Preț pachet vară 2025: în jur de 900 € pentru avion + cazare cu mic dejun . La fața locului:
Mese simple: ~9–15 euro.
Cazare Hotel 3★: 80–100 euro/noapte, hosteluri mai ieftine (~30 euro)
5. Cipru
Cerere în trend: Reprezentanții de turism menționează Cipru printre destinațiile căutate, alături de Spania, Italia, Portugalia, Egipt . Estimări:
Pachet All Inclusive de vară: ~900–1.000 euro.
Cazare: hoteluri 3★ la 60–100 euro/noapte.
Mese: similar Spaniei, 10–20 euro/persoană.
Raport calitate/preț
Destinație
Preț pachet 7 nopți/All-Incl.
Cost zilnic local (cazare + masă)
Raport calitate/preț
Egipt
690 €
15–30 €/zi
Excelent – top 1
Turcia
~420 € (familial, All-Incl.)
~30–40 €/zi
Foarte bun
Grecia
750 €
60–100 €/zi
Bun
Spania
900 €
80–120 €/zi
Acceptabil spre bun
Cipru
circa 900 €
70–120 €/zi
Bun
Câștigătorul clar este Egiptul, cu costuri scăzute și servicii variate All Inclusive, urmat de aproape de el Turcia, care oferă flexibilitate și prețuri excelente mai ales pentru familii.
Concluzie
Pentru vara 2025, dacă vrei cel mai bun raport calitate‑preț și vacanță comodă:
Egipt – lider prin costuri și confort All Inclusive.
Turcia – excelent pentru familii / familie All Inclusive.
Grecia/Cipru – bune pentru mix plajă și cultură, la prețuri ceva mai mari.
Românii vor putea face plângeri online privind mâncarea din spitale, începând cu data de 14 iulie. Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, pe site-ul ministerului va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății:
„Cred cu tărie în calitatea actului medical și în respectul față de pacient!
Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale.
Invit toți pacienții și aparținătorii să ne trimită fotografii și informații despre modul în care este servită hrana, calitatea acesteia și aspectul porțiilor.
Este un pas important pentru transparență și îmbunătățirea condițiilor din spitale.
Mă angajez să fiu alături de fiecare pacient aflat în suferință și să lupt pentru un sistem medical mai uman și mai responsabil.
Vă mulțumesc pentru implicare!” – a scris ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.
Pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 427, pe sensul de mers spre Deva, în zona localității Margina, județul Timiș, a avut loc o coliziune între cinci autoturisme, un autotren și o autoutilitară, vineri, în jurul orei 12:00.
Carambol a avut loc la coborârea de pe A1 spre Margina, jud. Timiș. Un autotren a lovit alte autovehicule.
Potrivit primelor informații, 3 minori și 11 adulți au suferit leziuni, sunt conștienți și evaluați medical la fața locului.
Traficul rutier se desfășoară doar pe banda a doua, fiind valori ridicate de circulație pe ambele sensuri. Traficul se desfășoară îngreunat până la ora 16, estimativ.
Cupola de foc de deasupra Europei se extinde, vineri, până în România. Meteorologii ANM au emis o avertizare COD PORTOCALIU de caniculă pentru jumătate de țară.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: VINERI, 4 iulie, ora 10 – SÂMBĂTĂ, 5 iulie, ora 10 Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat Zone afectate: conform textului și hărții
În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Notă: valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a țării, iar duminică se va intensifica din nou în toate regiunile.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: VINERI, 4 iulie, ora 10 – SÂMBĂTĂ, 5 iulie, ora 10 Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic ridicat Zone afectate: conform textului și hărții
Vineri, canicula și disconfortul termic ridicat se vor extinde în toate regiunile. În Moldova, Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și estul Transilvaniei temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Minimele termice se vor situa în general între 16 și 21 de grade.
ZILELE COMUNEI ȘOIMUȘ se anunță cu un spectacol de două zile, în deja celebra locație ”La Vaporaș”, de pe malul Mureșului.
Nu mai puțin de 12 soliști, două formații și Ansamblul Folcloric ”Șoimușiana” îi vor încânta pe participanții la sărbătoarea comunei, sâmbătă și duminică, 26 și 27 iulie 2025.
Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș: ”Zilele Comunei Șoimuș reprezintă mai mult decât un simplu eveniment; sunt o ocazie de a consolida legăturile comunității, de a promova valorile locale și de a oferi un cadru de relaxare și divertisment pentru toți locuitorii. Este un moment în care vecinii se reîntâlnesc, își împărtășesc bucuriile și creează noi amintiri.
Primăria Comunei Șoimuș și Consiliul Local, alături de partenerii și sponsorii evenimentului, depun eforturi considerabile pentru a asigura o organizare impecabilă și un succes pe măsură. Invitația este deschisă tuturor, indiferent de vârstă sau proveniență, pentru a participa la această sărbătoare a comunității.
Marcați-vă în calendar datele de 26 și 27 iulie 2025 și pregătiți-vă să fiți parte din atmosfera vibrantă a Zilelor Comunei Șoimuș! Va fi o experiență de neuitat, plină de tradiție, bucurie și spirit comunitar.”
.
Sâmbătă, 26 iulie, începând cu ora 17:00, urcă pe scenă:
Luminita Pușcaș
Dan Ciotoi și formația Generic
Shondy
Jean de la Craiova
Duminică, 27 iulie, de la ora 15:00, petrecerea continuă cu:
Într-o țară în care cuvântul „reformă” este folosit adesea ca paravan pentru măsuri de austeritate, e timpul să spunem lucrurilor pe nume: tăierea veniturilor bugetarilor sau ale antreprenorilor privați nu este reformă. Este doar un chin. Un experiment cu rezultate previzibil de proaste pe termen lung.
Adevărata reformă, în orice sistem care vrea să funcționeze, nu înseamnă „să tai de la toți”, ci „să îmbunătățești acolo unde se poate și să elimini ceea ce trage în jos”.
În administrația publică, asta înseamnă un singur lucru: recompensarea performanței și sancționarea ineficienței.
O reformă reală nu pedepsește colectiv funcționari care trag din greu și își fac treaba cu seriozitate, ci își propune să elimine sau să recalibreze acele structuri birocratice unde se mimează munca și se risipesc banii publici.
De ce este mai ușor să tai salarii decât să restructurezi instituții? Pentru că e mai comod.
Pentru că adevărata reformă implică asumare, decizii dificile, evaluări corecte și, poate cel mai greu, despărțirea de protejați politici sau funcționari incompetenți care ocupă posturi cheie. Și pentru că într-un sistem anchilozat, orice încercare de evaluare a performanței este întâmpinată cu rezistență.
În paralel, în mediul privat, se vorbește din ce în ce mai des despre majorări de impozite ca soluție salvatoare pentru bugetul statului. Este o iluzie periculoasă.
Impozitarea excesivă nu aduce stabilitate fiscală, ci descurajează exact motorul economic al oricărei economii sănătoase: antreprenorii mici și mijlocii.
Aceștia nu au luxul marilor corporații de a-și muta profiturile prin paradisuri fiscale și nici pârghii de negociere în fața decidenților politici. Ei sunt cei care plătesc salarii, taxe, chirii și contribuie zilnic, onest, la economia reală.
Când îi împovărezi, nu colectezi mai mult, ci provoci închideri, falimente, pierderi de locuri de muncă și migrarea spre economia gri. Asta înseamnă, în cele din urmă, mai puțini bani la buget, nu mai mulți.
Așadar, dacă vrem un stat care funcționează, trebuie să ne uităm nu la cât tăiem, ci la unde investim, cum motivăm și cum eficientizăm.
Reforma reală presupune curaj, nu foarfecă. Presupune viziune, nu panică. Și mai ales, presupune o înțelegere corectă a rolului fiecărui actor în economie: statul trebuie să fie partener al cetățenilor și al mediului privat, nu un călău fiscal.
Fără o schimbare de paradigmă, vom continua să ne învârtim în cerc, cu bugete insuficiente și societăți din ce în ce mai frustrate. Adevărata reformă este una a valorii, a muncii bine făcute și a deciziilor asumate. Restul sunt doar tăieturi oarbe care nu fac decât să adâncească rana.